Madam Amelie

Capitolul 50. ⚠[+18]⚠

          Am început să devin paranoică. Nu mă simțeam în siguranță nici măcar atunci când nu eram singură. Mă simțeam urmărită. Mă simțeam privită mereu. Nu mai eram o persoană relaxată. Nu mai purtam hainele pe care le doream. Îmi ascundeam mai mereu corpul, de teama de a nu fi fotografiată și cine știe? Poate chiar șantajată. Un lucru mult mai rău decât să fii răpită, este să nu fii răpită, dar obligată să faci anumite lucruri „de bună voie”. Eram într-o închisoare, dar cu drepturi depline.
-Amelie, nu crezi că ar trebui să ne facem dreptate, uneori, singuri?
-Ce insinuezi?
-Târâtura aia este încă liberă, iar tu ești aici, închisă, paranoică și mereu tensionată.
-Nu avem ce face. Nu există probe împotriva lui. Există doar declarația mea, dar nimic de acolo nu poate fi verificat.
-Eu propun să-l căutăm.
-Da, îl căutăm. Și? Ce facem? Dăm mâna cu el?
-Îi dăm o lecție, spuse Maurice nervos dând cu pumnul în masă. Ar trebui să-mi iei ideile în serios!
-Nu am cum.
-De ce? Nu e ca și cum vin din partea unui copil de 10 ani. Sunt adult!
-Ești un om matur, dar iei decizii pripite, uneori.
-De ce spui asta? Și tu-ți dorești ca nemernicul acela să plătească pentru ceea ce ți-a făcut!
-Da, dar ești prea nervos acum, ca să-ți poți da seama că, dacă noi ne răzbunăm, vina va cădea asupra noastră. Doar gândește-te: nu există probe împotriva lui, dar vor exista probe împotriva noastră.
-Ai dreptate, afirmă oftând dureros.
-Am o altă idee, totuși.
-Spune-o.
-Dacă-l ademenim?
-Cum să facem asta? Și atunci, dacă ar merge, tot nu i-am putea face nimic, pentru că nu există probe împotriva lui.
-Dar dacă ademenindu-l, va încerca ceva, iar noi am putea folosi răzbunarea drept autoapărare? Atunci, chiar ar exista dovada că el, în primul rând, știe unde locuiesc, iar în al doilea rând, că a venit, din nou, după mine?
-Aa! Ai dreptate, spuse Maurice fericit. Este un plan destul de bun, dar cum îl vom ademeni? Nu e ca și cum ar fi lăsat o carte de vizită în urma lui.
-Ce amuzant ești tu.
-Da, mulțumesc. Deci?
-Este simplu. Doar stăm.
-Nu te înțeleg.
-S-t-ă-m.
-Cum?
-Uite așa, i-am spus așezându-mă confortabil pe canapea.
-Tot nu înțeleg.
-Fii atent, dragule. El trebuie să aibă impresia că noi am și uitat de ceea ce s-a întâmplat. Instinctul nu mă trădează. Va veni sau, poate, este deja aici și ne spionează. Noi trebuie să-i dăm impresia că nu ne așteptăm ca el să se mai întoarcă.
-Și cum vom face asta? Tu ești speriată și de propria-ți umbră.
-Voi încerca să mă relaxez și chiar dacă nu aș simți asta, cu adevărat, aș mima-o.
-Avem o problemă, totuși.
-Ce problemă?
-Noi trebuie să stăm mereu împreună. El nu va acționa cu mine prin preajmă.
-Prin „viață relaxată”, mă refer și la faptul că voi rămâne singură, uneori, ca și cum tu ai crede că sunt în siguranță.
-Nu, nu, nu! Nu te pot lăsa singură!
-Trebuie.
-Nu. Mai bine scapă nenorocitul, decât să te mai risc.
-Atunci, va trebui să găsim un alt plan.
-Dacă... Hmm..., gândea Maurice frecându-și bărbia. Dacă am aduce niște ajutoare?
-Da? Și cum le facem nevăzute? Le băgăm în valize?
-Nu. Vom găsi o soluție.
-În primul rând, să vedem de unde facem rost de ajutoare.
-Avem de unde. Pot angaja eu și, crede-mă, nimeni nu ar refuza o sumă mare de bani, pentru apărarea ta.
-Dar sunt conștienți că își pun viețile în pericol?
-Amelie, oamenii ăia trăiesc și sunt plătiți ca să apere și să-și riște viețile. Uneori, ca să și omoare.
-Mă tem.
-De ce? Eu aș pleca de acasă, iar Lauren nu ar avea nicio idee că nu ești singură.
-Nu de asta. Dacă ajunge intenția noastră până la urechile lui? Dacă, oamenii pe care-i vom angaja, vor fi chiar oamenii lui, iar voi veți sfârși măcelăriți, iar eu chinuită de Lauren?
-Nu te gândi la asta. Nu e ca și cum aș pune un anunț în ziar. Am sursele mele. Și, în plus, oamenii care fac lucruri de genul, sunt foarte loiali și urăsc trădarea sau șiretlicurile. Ucid când sunt trădați, iar, când e vorba de răzbunare, nu stau să tragă de timp și să ne facă pe noi să credem că sunt de partea noastră. Ei atacă pur și simplu. Dacă ar fi avut oameni de genul, ar fi acționat deja, dar nu are. Sunt sigur că, în preajma lui, are numai bătăuși de cartier, dar care nu și-ar risca viața pentru el. Nu te îngrijora. Nimic nu va fi public și nici cuvintele mele nu vor fi auzite într-un lanț continuu de persoane. Spun cuiva, acel cineva se duce la sursă și atât. Nu este o simplă bârfă.
-Nu știam că poți fi în modul ăsta.
-În ce mod?
-Atât de simplu, dar cu relații peste tot și cu spatele acoperit.
-Nu trebuie să știe nimeni cine ce relații are. Nu am avut, până acum, ocazia să-mi folosesc resursele, iar resursele nu se folosesc pentru orice problemă. Trebuie să fie ceva serios, pentru că banii sunt mulți pentru orice fac.
-Deci suntem siguri că avem protecție?
-Da.
-Și cum vom putea fi ajutați, fără ca Lauren să-i vadă, în cazul în care ne spionează? Este puțin periculos. Ai putea irosi banii degeaba. Nici măcar nu știm dacă Lauren se va mai întoarce.
-Ai spus că nu te trădează instinctul.
-Da, dar poate fi influențat de paranoia din capul meu.
-Da, dar eu nu paranoic.
-Ce vrei să spui?
-Și eu simt același lucru. Și eu mă simt privit. Banii se fac, dar, dacă instinctele nu ne trădează, este șansa noastră să-l prindem și să-l facem să plătească.
-Și dacă, după asta, nu vei mai avea spate? Dacă te vor abandona, pentru că le-ai irosit timpul?
-Amelie, ești atât de naivă... Ei s-ar bucura, dacă s-ar întâmpla asta. Bani pe gratis. În plus, spatele nu te lasă, decât dacă-l trădezi.
-Sper să fie totul bine. Vreau să fiu, din nou, eu însămi.
          După câteva zile de la discutarea planului nostru, Maurice, cu un simplu telefon, a făcut rost de 5 bărbați.
-Degeaba dai telefoane.
-De ce spui asta?
-Îi va vedea.
-Nu și dacă facem un plan bine pus la punct
-Da? De abia aștept să văd cum ascunzi tu 5 matahale „micuțe”.
-Ce amuzantă ești, Amelie, mi-a spus razând. M-am gândit, deja, la asta.
-Și la ce plan ai ajuns?
-Pentru început, voi avea nevoie de tine.
-Eu? Ce să fac eu?
-Nimic greu. Să te prefaci-...
-Să mă prefac că ce?!, l-am întrerupt fiind absolut convinsă de faptul că planul lui avea să fie unul groaznic.
-Lasă-mă să termin.
-Bien, bien. Spune, monsieur.
-Te vei preface că dai comandă de niște manechine.
-Așa, și? Le va vedea fața.
-Ba nu.
-De ce ești atât de sigur?
-Pentru că el nu se va aștepta ca, sub husa manechinelor, să fie persoane reale.
-Eu cred că se va aștepta. Se așteaptă la orice.
-Nu și dacă, în timpul acelui apel, tu vei fi afară și vei vorbi într-un mod calm. El te va vedea relaxată, va crede că nu te aștepți ca el să revină și, în modul ăsta, nu va bănui nimic.
-Dintr-o dată, planul tău sună genial. Și de când ne putem pune planul în aplicare?
-Cât mai devreme, cu atât mai bine. De astăzi.
-De astăzi?!
-Da. Ce are?
-Nimic, dar credeam că vor dura zile, ba chiar săptămâni, să facem rost de tot ceea ce ne trebuie!
-Amelie, Amelie... Ai amnezie? Nu știi unde și pentru cine lucrezi? Studioul nostru este plin de manechine, deci și de huse.
-Ai dreptate.
-Sigur că am.
          Acestea fiind spuse, mi-am luat telefonul într-o mână, o cafea cu lapte în alta și am ieșit afară vorbind singură.
-Și prețul manechinelor? Nu, nu este nevoie de nicio negociere. Prețul este perfect. Sincer, mă așteptam la unul mult mai... Fabulos, să zicem. Voiam să vă întreb, dacă se poate face comanda pe numele soțului meu. El este cel care va beneficia de comandă și cel care va și semna, dar eu o fac, pentru că el nu are timp. E în regulă? Mă bucur. Da, da. Aș dori ca fiecare manechin să aibă o husă. Aș dori să fac această comandă în mod urgent, indiferent de taxele în plus. Se apropie o prezentare de modă și nu avem prea mult timp. Vă voi lăsa adresa într-un mesaj, ca să nu existe neînțelegeri. Bine, bine. Vă mulțumesc. Da, soțul va fi acasă, ca să poată semna. Da, da. Vă mulțumesc. La revedere!
Am „închis” apelul și am mai stat afară, până când am terminat cafeaua, deși mă temeam. Când am intrat în casă, am trântit ușa în spatele meu și m-am refugiat în brațele lui Maurice. Am oftat adânc și l-am strâns la piept.
-Deși nu ar fi ceva plăcut, chiar mi-aș dori ca Lauren să ne spioneze.
-De ce spui asta?!
-Pentru că, dacă nu o face, iar eu mă simt în modul ăsta, atunci când trec pragul, înseamnă că am luat-o razna de tot.
-Amelie, este de înțeles. Ai trecut prin foarte multe lucruri, încă de când erai mică, dar totul se va rezolva. Te iubesc.
-Și eu te iubesc, Maurice.
          După ce am mai discutat și am mai râs la glumele lui Maurice, ne-am uitat la televizor, o perioadă.
-Acum ceva timp, doar tu erai la știri. Deși te iubesc atât de mult, mă bucur, că nu te mai văd pe ecran. Cel puțin, nu în modul în care te vedeam zi de zi.
-Te înțeleg. Am luptat, pentru noi. Pentru iubirea noastră. Aproape am pierdut inelul, singurul lucru care mă mai lega de tine, atunci când eram mult prea departe de tine. M-am bătut cu o femeie pentru el, pentru că a vrut să mi-l fure, iar Lauren m-a pus să-l înghit.
Maurice mi-a luat mâna și s-a uitat atent la inel.
-Și cum ai reu-...
-Ce este?
-Cred că mi-am dat seama.
-Oh, da.
-Amelie... Ți-aș fi putut cumpăra un alt inel.
-Niciun inel nu poate fi mai special decât acesta. El este primul și ultimul inel pe care vreau să-l primesc.
-Și, dacă-ți voi mai face vreun cadou și va include și un alt inel, nu-l vei accepta?
-Ba da, dar nu aș renunța la acesta. Și, în plus, când eram acolo, nu credeam că voi mai ajunge vie acasă și, și moartă de aș fi fost, mi-aș fi dorit ca, măcar un inel, să ne mai apropie. El mi-a dat putere.
-Va fi bine, Amelie a mea.
          În acel moment, telefonul lui Maurice a început să sune. „Manechinele” urmau să ajungă. Maurice a ieșit afară și a așteptat circa 5 minute vorbind. După 5 minute, în fața vilei noastre, și-a făcut apariția o mașină neagră, uriașă, care avea o remorcă cu prelată, atașată în spate. Din mașină au ieșit 2 bărbați bine făcuți. Uitându-mă pe geam, Maurice mi-a făcut semn să deschid ușa, iar cei 2 bărbați băgau „manechinele” în casă, pe rând. La sfârșit, am putut auzi cum șoferul îi spunea ceva despre o ofertă în care se oferă o husă gratis, dacă se comandă două. Cum Maurice „a comandat” 5, două huse au venit gratis, într-o geantă. Când totul a fost pus la punct, Maurice a revenit în casă și i-a ajutat pe bărbați să iasă din huse. Erau foarte bine făcuți și, dacă nu erau oamenii lui Maurice și i-aș fi văzut, întâmplător, pe oriunde, aș fi încremenit pur și simplu.
-Ingenioasă ideea ta de a avea și o ofertă la ceea ce ai „comandat”, i-am spus lui Maurice luând geanta din mâna lui. Wow! Sunt foarte grele și sunt doar două. Nici nu-mi pot imagina cât de greu este să porți una, am spus chinuindu-mă să nu scap geanta pe jos. Toți cei 6 bărbați din casă se uitau unul la altul, acum, aproape râzând.
-Deschide-o și încearcă să probezi una, mi-a spus Maurice zâmbind.
-Bine, dar dacă voi strica ceva?
-Nu vei strica, sunt sigur.
Am deschis geanta și am rămas șocată, atunci când am văzut conținutul acesteia. Deasupra, era doar o husă neagră, iar sub aceasta erau arme pentru fiecare dintre noi, inclusiv pentru mine și Maurice. Două pistoale Makarov, pentru mine și Maurice, Avtomat Kalashnikova Ak-74, M16, Kalashnikova Ak-47, Atchisson Assault Shotgun și un Coach Gun. Eram șocată.
-Nu am cuvinte.
-Stai, stai. Amelie, tu chiar nu te așteptai la asta?
-Nu, Maurice.
-Iubito, cum ai crezut că vom fi apărați?
-Nu mai contează. Totuși, eu nu am ce să fac cu pistolul.
-Îl vei folosi, când te vei teme. Sunt sigur. Noi vom avea pistoalele în dormitorul nostru, 2 dintre ei vor proteja camerele copiiilor, iar cei 3 vor proteja tot ce se află sub noi, de la intrare și până la scări.
-Bine, dar ei când se vor odihni?
-Ziua, copiii vor sta cu noi, nu în camerele lor și, în modul acesta, nu va mai fi nevoie de protecție la etaj și se vor odihni pe rând.
-Bine, dar tot ne este privată libertatea.
-De ce spui asta?
-Nu putem ieși în niciun loc. Dacă ne va prinde pe stradă?
-Amelie, atunci când vom ieși, vom avea armele. Vom fi în siguranță și, crede-mă, Lauren nu s-ar încumeta să atace pe timp de zi, când oricine l-ar putea vedea și recunoaște, iar seara sau noaptea nu vom avea motiv să părăsim locuința.
-Ai dreptate.
          Cum începutul este foarte greu, indiferent de ce schimbări suntem nevoiți să facem, mi-a fost destul de greu să mă acomodez cu ei, dar, după câteva zile, m-am obișnuit.
-Maurice?
-Da, iubito.
-Vom mai putea face dragoste?
-Sigur că da. Ce întrebare este asta?
-Dacă ne aud?
-Amelie, ei nu au treabă cu ceea ce facem noi. Rolul lor este de a ne apăra și atât.
-Sper să nu fie nicio problemă, pentru că eu voi geme la fel de tare. Nu mă voi abține.
-Nici nu vreau să o faci, iubito, mi-a spus mângâindu-mă pe spate, apoi pe sub pantaloni, pe fese.
-Te iubesc, Maurice.
-Și eu te iubesc, Amelie.
          Stând și gândindu-mă aproximativ 15 minute la ceea ce s-ar gândi acei bărbați, dacă m-ar auzi gemând, l-am auzit pe Maurice sforăind. Mi-am pus un picior peste picioarele lui și am încercat să adorm. Mă tot mișcam, dar nu puteam adormi în nicio poziție și mi-am dat seama că era mult prea cald. Am luat mâna lui Maurice, ușor, de sub pantalonii mei, m-am dezbrăcat complet și i-am pus mâna la loc. Am adormit în câteva minute.

[Acesta este capitolul 50 din această carte. Dacă aveți sfaturi, critici sau păreri, le puteți lăsa în comentarii.]