Viața ei

Cap. 3---> O alta zi, aceleasi amintiri

Ziua de 24 noiembrie a fost frumoasa, pot zice. Pe langa faptul ca am fost de servici la clasa, totul a decurs frumos. Este ora 22:13. Stau pe facebook, youtube si wattpad. Scriu la romana. La matematica imi voi scrie maine, in ora de religie. Si.. bineinteles ca maine am doua ore de mate. Si un test la romana. 

Sunt uimita de faptul ca nu s-au mai intamplat chestii stranii cu mine. Obisnuiesc sa cred ca am probleme mintale. Ca halucinez. Dar nu spun nimanui. Stau si sufar. Sufar pentru ca mai pot controla asta mult timp! Nu cred ca mai suport aceste "viziuni". Daca le pot numi asa.. In vara am avut niste probleme. Incepusem sa ma refugiez in lame si intuneric. Cu lamele incercam sa-mi tai venele... Cu intunericul conversam. Ma zbateam intre viata si moarte, fericire si agonie. Dar.. cu timpul am invatat sa ma las de acest obicei. Obicei ce ma tinea in viata, chiar daca ma omora cu timpul. Ajunsesem sa.. cred ca sunt moarta. Ca traiesc un vis, un cosmar. 

Luna trecuta m-a luat ambulanta de la scoala. Facusem o criza de tetanie. Eram in ora de istorie. Inainte avusesem sportul. Mi s-a facut rau, asa ca am fost la baie cu o colega. Ajunsa acolo, nu a trecut mult si am lesinat. Colega mea a anuntat profesorii. Au venit si m-au dus in sala de sport, pe saltele. Eram "paralizata". Puteam doar sa aud ce se vorbea. Ochii imi erau inchisi. Gura inclestata. Corpul amortit. Ma durea capul. In cele din urma au ajuns medicii de pe ambulanta. M-au pus pe targa. Vedeau cum nu pot respira, asa ca mi-au pus masca de oxigen. Urcasem in ambulanta impreuna zu profesoara mea de fizica-chimie. Pe drum, auzeam cum incerca sa ma linisteasca profesoara. Incepusem sa tremur. Nu imi era frig, dar tremuram. Odata ajunsi la spitalul de urgente, au inceput investigatiile. Ma intrebau cum ma cheama. Nu puteam raspunde. Cate kg am, cati ani am, unde stau, daca imi stiu C.N.P-ul. Nu raspundeam. Venise mama. In cele din urma, am putut deschide ochii. O vedeam pe mama cum plangea, iar profesoara era complet derutata si cu ochii in lacrimi. Imi revenisem putin. Dar nu complet. M-au dus in salon unde mi-au bagat calciu intravenos prin branula. Era groaznic. Am stat de luni pana joi, cand m-au externat. Vineri am fost prezenta la scoala. 

A doua criza am avut-o cam pe la 2 saptamani dupa ce iesisem din spital. Era o zi de vineri. Aceiasi poveste..cu exceptia ca m-au tinut mai putin de o zi. Ceea ce m-a bucurat. Dar acum trebuie sa iau cate 4-5 pastile diferite de 2 ori pe zi. Asta nu e prea bine. Dar iata ca pot trai si cu asta.

Cateodata.. prea arare, simt ca sunt fericita. Dar majoritatea timpului ma prefac fericita. Dar adevarul este ca ceea ce traiesc ma sperie, distruge si epuizeaza in acelasi timp..