Lumineaza-mi calea spre adevar

INTRODUCERE

10 zile de la primele semne de infecție inregistrate in baza noastra de date. Facem tot posibilul sa identificăm sursa virusului. Nu era de-ajuns tot haosul provocat de milioane de persoane panicate. Acum am pierdut orice sursă de contact cu celelalte unități de cercetare I.E.R.T. Lucrăm în zone retrase și protejate de ceea ce a mai rămas din armată. Un lux pe care unii din colegii mei nu și l-au permis din nefericire. Toți suntem încă traumatizați, s-a petrecut atât de repede nimeni nu părea să știe ce era exact. Spitale pline de bolnavi, în mai puțin de 24 de ore toate unitățile medicale din Barda nu mai făceau față numărului inimaginabil de pacienți. Aici am intervenit noi, Internationally Emergency Response Team pe scurt I.E.R.T. Am început să amplasăm tabere de refugiați în zonele de interes din țară. Școli, licee, parcări, fabrici, magazine și alte puncte strategice. Proviziile erau pe terminate, nu mai aveam nici un mijloc de comunicare cu alte tabere și oamenii deveneau tot mai ostili cu fiecare minut ce trecea. Deja era clară situația, trebuia să facem o decizie pe ultima sută de metri, nu am fost mândru niciodată de ceea ce am ales. Cel mai probabil mulți încă ne urăsc, disprețuiesc și învinovătesc pentru tot ce se întâmplă dar asta era singura șansă și nu era altă variantă mai plauzibilă. Am adunat toate persoanele cu prioritate, acestea constând în doctori, ingineri, oameni de stiinta și cercetători axati pe diferite specializări apoi pur și simplu am plecat nevăzuți. Nimeni nu știa când plecăm sau unde plecăm mai exact. Din nefericire probabilitatea noastră a fost exactă, în mai puțin de 2 ore toată tabăra a fost copleșită de morți vi. Nu mă judeca, era noi sau ei, nu era posibil sa îi salvăm pe toți. Am ajuns la baza de cercetare I.E.R.T aflată în partea de nord a Bardei. Așteptările noastre pe cât de mari erau cu atât de tare ne-au rănit când am ajuns în curtea zonei de cercetare. Nu mai era nimeni, doar foc, explozii și haos. Unii dintre noi erau familiarizați cu efectele si simptomele virusului, nu ne-a luat mult să constatăm adevărul tragic. Toate aceste cadavre nu erau aici din întâmplare si nu au murit din cauza infectiei. Au fost executați, puși la perete și uciși cu sânge rece. Nu mai avem armată, nu mai avem stație de cercetare și nu mai avem speranța unei evacuări cu succes. Ce mai era de făcut acum? Aveam două variante clare, stăm aici să ne așteptăm sfârșitul sau ne retragem și o luăm din loc. Era clar că nimeni nu era dispus să își piardă viața în ghearele unor bestii, așa că am luat tot ce puteam căra și ne-am îndreptat către una din clădirile rezidențiale situate la marginea orașului. A fost un drum lung și periculos ținând cont de iadul dezlănțuit pe pământ. Nu mașină, nu curent, nu tehnologie și nu status sau prioritate prin lege. Acum nu mai ține nimeni cont de ce funcție aveai sau cine erai, joci jocul foamei sau ajungi în meniul bestiilor.