O poveste destul de adevarata

Capitolul 1

I know I'm not the only one/ Who regrets the things they've done/ Sometimes I just feel it's only me/ Who never became who they thought they'd be/ I wish I could live a little more /Look up to the sky, not just the floor/ I feel like my life is flashing by /And all I can do is watch and cry /I miss the air, I miss my friends/ I miss my mother, I miss it when/ Life was a party to be thrown/ But that was a million years ago/ A million years ago

-Elisaaaa, mai taci! Ma doare capul de la tipetele tale.

-Vino la scoala pe jos, atunci.

Buna, numele meu este Elisa Grey si asa o enervez eu pe prietena mea in fiecare dimineata, in drum spre liceu. Imi pun melodiile mele preferate in masina si cant cat pot eu de tare. Bine, nu prea se numeste cantat ce fac eu, mai degrabaaaa, tin locul cocosului dimineata. Vocea mea este oribila dar cu toate astea, ador sa cant. Mereu ma gandesc, oare ce talent ascuns am eu, ca pana la varsta de 18 ani, inca n-am aflat. Bunica imi spune mereu ca am o voce calda si linistitoare si ca ar trebui sa ma apuc de cantat, dar nu ma mir, la varsta ei, e normal sa nu mai auda bine.

-Elisaaa, o sa intarziem din nou, spune prietena mea smiorcaindu-se in scaunul din dreapta.

-Poti sa taci? Trebuie sa ma concentrez la condus.

Acum o luna mi-am luat permisul auto, in sfarsit. Visez la el de la 16 ani si acum ca il am, nu imi vine sa mai cobor de la volanul masinii. A durat ceva sa imi conving parintii sa imi cumpere o masina dar pana la urma au cedat, stiau ca nu o sa ma opresc pana nu obtin ce vreau. E vina lor, ei m-au crescut asa. Inca nu sunt perfect obisnuita cu masina asta, deci sigur nu am nevoie ce cicaliturile prietenei mele in cap. Ah, asa e. Nu am prezentat-o pe nebuna cu care imi impart zilele de cand ma stiu. Ea e Ema, sora mea din alta mama, cea mai buna prietena a mea, psihologul meu, psihiatrul meu si multe altele. Locuieste vis-a-vis de mine si e mai mare ca mine cu doar 10 zile. Asta ma face sa cred ca noi doua trebuie sa fim mereu impreuna. Chiar daca ma enerveaza foarte des, ca acum, o iubesc maxim.

-Da-te jos o data, zapacit-o, ii spun si o strang tare in brate pe Ema, sa stie ca ii zic asta din iubire. Ea deja e obisnuita cu glumele mele proaste, cu felul in care o alint cu cele mai nepotrivite cuvinte, daca nu o fac zapacita de 100 de ori intr-o zi inseamna ca nu sunt bine. Dar toate sunt din iubire si ea stie asta.

Intram in sala de clasa, bineinteles cu 5 minute mai tarziu, norocul nostru este ca Doamna Smith nu vine astazi la ora, ceea ce e super deoarece nu ma incanta foarte mult istoria. La scoala, zic eu, ma descurc destul de bine, anul trecut am iesit prima in clasa, dar cu foarte mult efort depus. Dar cam asa e in viata, ceea ce vrei se obtine muncind. Anul acesta voi termina liceul, mai exact peste o luna, asta inseamna ca voi da examenul de bacalaureat. Am emotii in privinta lui, dar stiu ca totul va fi bine.

-Elisaa, aud o voce destul de cunoscuta urechilor mele, ce faci?

Max, un tip destul de antipatic mie, s-a gandit sa imi strice si ziua asta, asa cum face de altfel cu toate zilele mele care incep destul de bine. Inca din clasa a 9-a a avut grija sa ma faca sa urasc fiecare pauza, fiecare timp liber pe care il aveam la scoala. Din cauza lui, au avut loc cele mai multe sedinte pe care le-a avut liceul asta vreodata. Cea mai nasoala parte e ca are ce are cu mine. Cu ceilalti e super de treaba, zici ca e alt om. Nu imi amintesc sa ii fi facut ceva, ba chiar m-am comportat cu el foarte frumos, in ciuda tuturor relelor facute.

-Da, Max, spun cu o voce calda si un zambet larg cu speranta ca azi o sa fie diferit.

-Esti bine? ma intreaba cu un ton destul de nepotrivit pentru el, pare calm si fara intentii rele. Oare, l-au pedepsit profesorii prea aspru?

-Da, multumesc, raspund putin mirata de atitudinea lui.

-Ok, raspunde sec, se intoarce si pleaca. Ei bine, a fost foarte ciudat. NICIODATA, dar NICIODATA o conversatie de-a noastra nu s-a terminat asa bine.