O poveste destul de adevarata

Capitolul 2

Kevin pov*

Soarele imi invadeaza camera mult prea devreme. Simt cum imi arde tot corpul ca na, desteptul de mine a uitat sa traga draperiile aseara.

-Prost mai sunt!

Ma ridic in sfarsit sa acopar soarele ala nenorocit, dar dupa ce ma pun din nou in pat, ma intorc pe toate partile dar somnul nu ma mai ia. Mai injur putin, dupa care merg la bucatarie sa mananac ceva. Deschid frigiderul, bineinteles ca nu am mare lucru in el, cine sa cumpere? Saracul Greg abia se mai ridica din pat. Imi fac rapid un sanvis si urc sa ma schimb, am nevoie sa ies sa cumpar cate ceva. Bineinteles ca trebuie sa si agat o tipa buna, trebuie sa imi fac putin de cap. Dupa ce m-am imbracat, ma dau cu parfum si plec spre cel mai apropiat supermarket.

Elisa pov*

O sun pe Ema deja de 30 minute si nu raspunde. Trebuie sa mergem sa cumparam cate ceva pentru maratonul de filme de azi, dar ea doarme ca... Gata, merg la ea. Sunt imbracata de o ora, m-am trezit de la 8 si acum e 10 si ea nimic.

-Buna dimineata, imi raspunde mama ei cu un zambet urias pe fata.

-Buna dimineata, Ema s-a trezit? Urma sa mergem la niste cumparaturi, spun eu putin dezamagita.

-Nuuu, dar tu o poti trezi daca vrei, spune si imi arata un zambet destul de malefic pentru o mama.

O vad cum intra in bucatarie, apoi apare in fata mea cu un borcan mare cu apa. Imi face semn sa o urmez si deja ma gandesc la fata Emei cand va vedea ce trezire i-a pregatit chiar mama ei. Intram incet in camera si nici nu sta pe ganduri ca arunca toata apa pe fata ei. Amandoua ramanem mute cand vedem ca Ema se sterge putin cu mana pe fata dar nici macar nu se trezeste. Iau o perna si incep sa o lovesc cat pot eu de tare. Abia acum Ema mea se trezeste si se mira tare de ce e uda pe fata.

-Pentru ca am incercat sa te trezim, dar se vede ca esti nascuta in apa, spune mama ei cu zambetul pana la urechi. Mama ei este o femeie minunata, care stie sa fac haz de necaz din orice si care a trecut prin multe greutati, dar asta nu a impiedicat-o sa zambeasca. E o femeie puternica de la care am multe de invatat.

-Doamne, femei nebune, zice ea si merge in baie pentru a se pregati, sper eu.

-Acum ca esti gata, hai o dataa, tip eu la ea zambind in acelasi timp.

Iesim din casa si pornim spre cel mai apropiat supermarket. Ajunse acolo, Ema incepe sa puna in cos tot ce prinde in mana, zici ca avem maraton de filme o luna intreaga. Fericita nevoie mare, alerga printre raioane si punea in cos tot felul de prostii. Eu, in spatele ei, puneam tot la loc, exact ca mama care pleaca cu copilul rasfatat dupa ea la cumparaturi. Si cum alerga ea pe acolo de zici ca era pe camp la bunica, o vad cum se opreste brusc de parca era sa cada intr-o gaura imaginara. Dupa ce se trezeste din socul vietii ei, o vad ca vine spre mine cu super viteza ei.

-Ce ai facut, Ema? intreb si incerc sa nu rad de fata ei.

-Kevin...e aici...sa mergem, repede, zice ea tragand de mine spre casa.

-Si ce daca? Nu mai are voie omul sa iasa la cumparaturi? Ce-i cu tine? intreb in timp ce ea inca tragea de mine.

-Nu vreau sa ne vada, asa ca sa mergem, ma lamureste ea; cel putin, incearca pentru ca eu nu inteleg de ce fuge asa de el. Stiu ca atunci cand a fost sa il salute, s-a intors in camera destul de...neinteresata de el, oare...i-a zis ceva? O fi jignit-o? N-am idee insa nu o intreb acum, astept sa ajungem acasa.

Ne asezam la casa, la o coada imensa insa era cea mai mica de acolo, deci, pot sa zic ca eram norocoase. Dar norocul nostru, cel putin al Emei, a fugit in momentul in care in spatele nostru apare Kevin, cu cosul plin de mancare si cateva sticle de bere.