Recenzii

Blestemați

Cartea autoarei _Maria_L_, „Blestemați” mi-a făcut de mult cu ochiul, însă din cauza timpului limitat, numai nu am reușit să o citesc. Asta până acum. Când mi s-a ivit ocazia, n-am mai stat pe gânduri și am pus mâna pe telefon. Și am citit eu un rând, două; un capitol și încă unul… și n-am înțeles un lucru: de ce nu m-am apucat mai repede de ea, pentru că povestea este genială!

Din câte știu (și sper să nu greșesc), este a doua carte de fantezie a autoarei și a doua carte pe care o citesc eu de la ea. Iar dacă la prima am râs cu lacrimi în ochi, pe aceasta am citit-o cu sufletul la gură, întrebându-mă la tot pasul cum vor mai ieși personajele din situația asta? Răspunsul l-am găsit, firește, pe paginile pline de cuvinte frumoase, alese cu atenție pentru a descrie și contura întâmplările. 

Trebiue să recunosc însă că Maria m-a cam indus în eroare când a venit vorba de personajele principale. La început, am crezut că asta o să fie povestea lui Araf, prințul moștenitor din regatul oamenilor. El mi-a atras atenția încă de când a apărut. Iar răspunsul lui la întrebarea surioarei sale în legătură cu colierul „rupt” pe care i l-a oferit, m-a dat pe spate și m-a făcut să zâmbesc cu gura până la urechi: „Pentru că cealaltă jumătate se află la mine” . Pe la sfârșitul primului capitol am fost convinsă însă că el nu are cum să fie protagonistul. 

Apoi, Ophelya, mama lui Araf mi s-a părut o candidată foarte bună, dar m-am înșelat a doua oară. Până la urmă, Maria mi-a demonstrat că nu contează câtă grijă și iubire le poartă ea fiilor săi sau regatului, dacă se folosește de ele pentru a face rău, nu poate să fie o persoană bună. Este puternică și determinată, iar asta reiese nu doar din acțiunile sale, ci și din replici: „Mai vedem cine o să piardă acest război”. Mi-a plăcut replica ei, dar nu și modul în care și-a asigurat ea victoria. 

Protagonista apare abia în al treilea capitol și este atât de surprinzătoare în atât de multe moduri! Nu seamănă deloc cu părinții săi (ceea ce, după mine, e un lucru bun, căci tatăl său fusese slab, iar mama sa crease conflict). Ea e inteligentă și mă bucur nespus să văd câtă iubire îi oferă fratelui ei vitreg. Am vrut să aleg și aci o replică de-a ei sau un moment care mi-a atras atenția, dar sunt prea multe și nu știu pe care să o aleg. 

Kellan este și el un personaj atipic. Cu o mamă moartă și un tată care l-a renegat, nimeni nu ar fi crezut vreodată că băiatul v-a deveni atât de atent și de grijuliu. Dar se vede că părinții lui adoptivi, oameni simpli care-și câștigă existența prin muncă cinstită, l-au educat bine. Cât despre sora lui, ea mai mult ca sigur a avut o influență majoră asupra lui. Până acum, el este personajul meu preferat, iar cel mai mult mi-a plăcut modul în care convins-o pe sora lui să mănânce: „Fără să spună nimic, Kellan o prinse de umeri și o împinse de umeri până când picioarele i se loviră de marginea patului și ea căzu în fund pe cuvertura moale. Se întoarse apoi și luă tava, după care i-o puse pe genunchi. 

— Mănâncă! îi ordonă, așezându-se pe pat lângă ea.”

Iar, pe lângă oameni, în carte mai apar și vampiri, vârcolaci, elfi, demoni și vrăjitori… Cam tot ce ți-ai putea dori. Însă, chiar dacă sunt mulți, fiecare e diferit în felul lui. Și, spre deosebire de vampirii și vârcolacii din cărțile cunoscute, cei din „Blestemați” mi se par mult mai… umani. Ei nu atacă și măcelăresc oamenii doar pentru a-și satisface setea de sânge sau pofta de carne. Nu, ei distrug din aceleași motive din care o fac oamenii: răzbunare. 

Și aș mai putea să vorbesc despre carte mult și bine, căci lumea pe care a creat-o autoarea este atât complexă, cât și magică, dar mai bine vă las să o descoperiți singuri. „Blestemați” este o carte care merită citită, indiferent dacă ești sau nu fan fantezie. Eu, una, mă bucur că am început-o și plănuiesc să o continui și să rămân alături de autoare până la final. 

~ Recenzie realizată de MG_Artemis