Eu încă te iubesc...

𝕍𝕖𝕤𝕥𝕖𝕒

      Dimineață normală de luni.
Alarma sună și urăsc atât de mult sunetul ăsta încât aș da orice ca să nu îl mai aud la 07:00 a.m.. Mă trezesc greu și încerc să mă ridic din pat, închid alarma și cobor jos pentru a lua micul dejun cu familia.
Ajunsă în bucătărie văd că nu e nimeni și e liniște peste tot, dar pe masă zăresc un bilet. E de la mama. Îl iau și îl citesc:
"Scumpa mea, eu și tatăl tău trebuie să plecăm la serviciu mai devreme astăzi. Ți-am pregătit micul dejun, e în frigider. Pupici, mama!"
  Mă duc să îmi iau micul dejun, moment în care aud telefonul sunând așa că mă reped să văd cine e.

                    ........𝚛𝚒𝚒𝚗𝚐𝚐𝚐𝚐.........
E prietena mea, Elissa.. oare ce vrea la ora asta?
Eu: Da Elissa?
E: Ieși repede afară!
Eu: Ce? De ce?
E: Doar ieși!

     Moment în care îmi închide telefonul
Ies afară ca să văd ce e atât de urgent. Ajunsă afară am rămas pur și simplu uimită și abia mai puteam să mă țin pe picioare. În fața mea stătea fratele meu pe care nu îl mai văzusem de 5 ani.
Am fugit către el și l-am luat în brațe încât mai aveam umpic și îl sufocam. Mi-a fost așa dor de el

El: Hei, micuțo! Ce faci?
Eu: Mi-a fost așa dor de tine! Hai în casă!

Intrăm în casă și observ o oarecare dezamăgire în ochii lui. Îl întreb ce are și îmi răspunde trist..
El: Văd că ați schimbat tot..nici desenele și toate chestiile mele nu mai sunt? Unde sunt? În pod?
Eu: Mpăi..nu, nu sunt nici măcar acolo.. credeam că știi că în tot timpul în care tu ai lipsit ai noștri au divorțat iar mama s-a recăsătorit și noul tată nu suportă arta..trist, dar eu n-am avut ce comenta
El: am auzit ceva, dar de când am plecat mama nu mai vrea să vorbească cu mine..deci nu știam exact.. nu-i nimic. să nu te cerți cu ei!
Eu: Bine protectorule!

E ora 07:35. Ar trebui să plec la școală. Îl salut pe fratele meu, îmi iau rucsacul și plec.

Ajung în sfârșit la școală și observ că nu e nimeni pe hol, toată lumea e în clase și e liniște totală. Mă îndrept spre clasa mea unde îi văd pe colegii mei prea liniști așa că îi întreb ce s-a întâmplat.
..................................................................................

Mai bine nu aflam, simt că înnebunesc... îmi arunc rucsacul pe jos  rucsacul și fug repede afara. Simt că nici să respir nu mai pot. Anna vine după mine și încearcă să mă calmeze.

Anna: Liniștește te! O să fie totul bine!
Eu: o să fie bine pe dracu! Nu e bine nimic! Voi chiar nu realizați că omul ăla poate muri? Că singura persoană pe care vreau să o văd zâmbind e pe moarte? Plec acasă
A: stai! Nu pleca!
E: Lasă mă!

..................................................................................