"Yes, My Lord!"

C A P I T O L U L 2

- Unde o fi fugit curva aia?!

Îl aud pe Clyde și înghit în sec. Oare ce va face?

- Clyde! Liniștește-te naibii o dată! Nu e vina ei! Ai cumpărat-o! Normal că vrea să fugă!

În fața ușii își face apariția bărbatul care ma cumpărat. Cei doi micuți fug la el și îi spun că vor să se joace cu mine. Eu îmi las privirea în jos în momentul în care se uita la mine nervos.

- Karla, Ayan. Ce ziceți să vă jucați cu Alex? Poate vine și Meredith și se joacă cu voi. Trebuie doar să le întrebați.

- Clyde! Eu nu vreau să mă joc doar cu fete. Vreau să mă joc cu tine cu mașinuțele! Sau cu Marco sau cu Sonya.

- Ayan. Eu și Sonya trebuie să vorbim, dar dacă vrei, îl trimit pe Adam să se joace cu tine.

- Off! Bine!

- Sonya? Ce ar fi să vi puțin cu mine pana în biroul meu?

Mai mult îmi mârâie cuvintele și eu doar dau aprobator din cap. Mă ridic de jos și le zâmbesc piticilor când trec pe lângă ei. Dau cu ochii de o fată de vreo 16 ani. Îmi zâmbește încurajator și se uită la mine cu compasiune. Mă bate ușor pe umăr și eu doar îi zâmbesc înapoi în semn de mulțumesc.

Îl urmez pe Clyde pana în partea cealaltă de etaj și îmi face semn să întru pe una din uși. Nici nu mai știu care era asta. Dar când întru, dau de un birou de lucru. Deci nu mă pedepsește?

Merge în fata biroului și eu îmi las capul în jos și doar stau în picioare. Aud doar cum deschide o sticla de ceva și ia un pahar dintr-o vitrină. Aud cum un lichid se toarnă într-un pahar de cristal și sticla cum se închide. Inima îmi bate atât de tare incat o aud în timpane atât de tare încât zici că tocmai port căști și am volumul la maxim. Dacă am învăț un lucru atanci când un bărbat e tăcut, acela e că tăcerea înseamnă că este foarte nervos. Atât de nervos încât e capabil să îți spargă craniul dacă îl provoci.

- Vino lângă mine și pune-te în genunchi.

Cum i-am auzit primul cuvânt, am tresărit destul de tare. Nu îmi dau seama care e reacția sa, dar a mea e să mă dau un pas în spate. L-am auzit atât de clar încât am crezut că e lângă mine.

Îmi aduc aminte rapid de poruncă și mă supun. Merg rapid până lângă el, în spatele biroului și mă pun în genunchi, cu privirea în jos.

- Uită-te la mine.

Nu îndrăznesc să-mi ridic privirea. Îi simt mâna cum mă prinde de maxilar și îmi ridică privirea spre el. E atât de aproape încât tot ce simt acum e frică. Ba nu. Nu e frică. E groază. Sunt terifiat ă de ce ar putea face.

Primul impuls e să îi îndepărtez mâna de pe maxilarul meu dar mă răzgândesc. Se uită atât de intens în ochii mei încât îmi e greu să stau calmă.

- Când îți spun să faci ceva, execuți. ÎNȚELES?!

Speriată dau afirmativ din cap și îmi eliberează maxilarul.

- Du-te la tine în cameră și să nu te mai văd decât deseară. Unde ți-am spus că vi?

- În camera dumneavoastră, Stăpâne.

- Good girl. Poți să pleci.

- Mulțumesc, Stăpâne.

Plec din camera aia și o iau la fuga până în camera mea. Închid ușa cu cheia și mă las să mă preling pe ușă în jos. Îmi pun mâna la gură in încercarea de a-mi potolii suspinele. Atacurile de panică nu îmi sunt dese, dar când apar, am nevoie doar de niște prietene. Am nevoie să mă calmez dar nu pot. Simt că nu am aer. Plaminii nu vor să inhaleze aer și asta face totul și mai rău. Îmi simt capul cum vrea să explodeze din cauza lipsei de oxigen. Reușesc să mă târăsc până la geanta în care am telefonul pentru a-l suna pe Kyle. Apuc telefonul cu mâinile tremurânde și nu mai apuc să apăs pe numărul său, că tot ce văd e negru.