i am lost

Capitolul 4

       — Uite, am să-ți fac favoarea asta, doar dacă te voi omorî pe tine. Deci, ce alegi? întreabă el și întoarse pistolul spre mine.

       — Ok, fă-o! spun lăsând să-mi curgă lacrimi pe obraz.

Dominik mă privi și ridicând din sprâncene, spuse:

       — Pe bune?

       — Da, pe bune! Nu am copii, nu sunt căsătorită, dă-i bice! am zis căzând în genunchi. Așteptam de mult timp ziua aceasta, continui.

       — Ridică-te sus, îmi ordonă . Și să mergem, se rosti către Rukelt. 

Își călcă peste orgoliu și alesese să nu împuște pe nimeni.

       — Unde mă duceți? întreb eu speriată.

       — Împușcă-l pe jegosu' ăsta! De ce te iei după târfa asta? strigă Rukelt .

       — Hai odată, ieși! strigă Dominik.

       — Am să-l împușc eu! zise iar Rukelt.

       — Fă ce îți zic, tâmpitule! strigă Dominik și țintui pistolul către el.

  Rukelt mă luă pe sus, dar nu înainte să îmi lege un material la gură ca să nu pot vorbi, și la ochi, ca să nu mai pot vedea nimic.

       — Ești o târfă, știi? Nici nu ști ce urmează să-ți fac, dar promit... , se opri căci Dominik îl privi, totuși continuă în șoaptă. Promit că am să te omor cu mâna mea, când va fi timpul!

Eu îl privesc dezorientată, dar știu că oricum voi muri de mâna lor. Mă las condusă de el și îmi accept soarta. Simt că mă urcară într-o dubă și am putut auzi cum dintr-o dată pornii motorul dubei. Drumul era clar unul de munte , căci întâmpinase multe gropi, care mă scutură cu toată puterea. Unde ajunsese acum? Să fiu răpită de doi criminali?
"Oh, sigur vor să mă violeze, apoi mă vor omorî!" gandesc eu.
Încetișor , gândul îmi zbură la Brett. Ce urma să facă bietul de el? Oare era conștient de tot ceea ce se întâmplase? Am simțit atunci când m-a sărutat, că trezește în mine din nou acea stare de depresie. Sărutările lui erau alinarea mea în clipa când sufeream după decesul fostului meu soț. Am spus că va fi un plasture pentru rănile mele și îmi pare rău pentru asta. Mama mea mi-a spus că mă folosesc de el în sensul acesta, iar un timp îndelungat, m-am gândit la același lucru, până când am hotărât să închei relația.
Am simțit cum mașina frână brusc. Se auziră glasurile lor afară din mașină, care mormaiau ceva nervos. Ușa se deschise, iar dintr-o dată sunt luată pe sus și lipită de un corp masiv. Sunt urcată niște scări de către acest corp masiv. Sigur este Rukelt sau Dominik. O ușă se aude deschizându-se , apoi sunt aruncată pe ceva relativ inconfortabil. Simt un parfum de bărbat care se apropie excesiv spre mine. Este Dominik. Îmi dă materialul de la ochii jos, apoi pe cel de la gură. Nu mă țintește deloc cu privirea. Dezleagă nodul , de parcă ar fi greu înnodat. Respirația lui greoaie, mă copleșește. După ce reușește de desfăcut nodul, mă privește pentru câteva secunde în ochi.

— Ce vreți de la mine? întreb eu , fără să mă uit în ochii lui, ci doar analizez încăperea în care ma aflu.

Este o cameră destul de mare, dar cu o atmosferă înfricoșătoare. Pereții sunt de culoare neagră, precum și patul și mocheta de pe jos. De pe fereastră se pot vedea copaci mulți. Cred că suntem pe lângă o pădure. Și dacă aș încerca să scap , m-aș pierde în pădure.

— Multe, dar va dura relativ jumătate de an, zice și scapă un râs scurt , ironic.

— Atât de mult? Ce mafie rea sunteți? întreb și simt o lacrimă care mi se prelinge pe obraz.

El nu-mi răspunde pentru câteva momente, ci doar mă privește pierdut. Câteva secunde privește doar lacrima care curge încet , lăsând în urma ei, o urmă umezită. Dintr-o dată își mută privirea spre perete și spune:

— Atât timp cât faci ce ți se spune, totul va fi mai ușor, zice și se ridică de pe vene. Va veni cineva să-ți aducă ceva de mâncare.

Nu am mai reușit să-i spun nimic, căci a închis ușa în urma lui. Am ajuns să fiu unde nu mi-am imaginat niciodată că voi fi. În casa unor criminali și hoți. Dacă asta se poate numi casă. Mă las ușor pe spate, simțindu-mi trupul atât de greu și împovărat, în cât am ajuns să închid ochii și să adorm suspinând.

Mă trezesc într-un târziu, în noapte. Afară luna era imensă pe cer. Ea este acum singura mea sursă de lumină. Dau să mă ridic în șezut , iar pe piele simt un material ciudat. Îmi privesc mâinile și picioarele și observ că sunt îmbrăcată într-o rochie albă. Cine m-a schimbat? Înghit în sec și privesc întâmplător în stânga. Peste o măsuță mică, stă un platou care are pe el un bol cu paste, o cană cu ceva lichid și un măr. Mă apropri, iau bolul în mână și miros conținutul. Miroase gustos. Iau furculița și o înfing în paste. Au un gust incredibil de bun, iar spre surprinderea mea, încă sunt calde. Probabil sunt proaspăt făcute. Mai iau câteva furculițe , până când mă farfuria rămâne goală. Conduc paharul spre gură și înspir adânc înainte să beau lichidul. Oh, este ceai. Ceai de cireșe. Ceaiul meu preferat. Ce coincidența. Mărul cred că am să-l las pe mai târziu. Așez paharul pe tavă, și chiar în acel moment, se deschide ușa. Pe ea intră Rukelt, Dominik și încă doi bărbați. Oh, nu! Cunosc acești bărbați.

— Bun, a venit timpul să ne răspunzi la câteva întrebări,sau dacă nu..., spune Rukelt în timp ce arată cu mâna spre bicele din mâna celor doi bărbați.