The rules of the forest /Yoonmin

7

Jimin pov

Intreaga procedura pe care Jin a facut-o pentru aripile mele a durat in jur de 5 ore, a durut putin la inceput dar nu a fost asa rau.

In acest moment eu si Jin eram in bucatarie, l-am rugat sa imi pregateasca un ceai din multitudinea lui de plante pentru ca ma simteam lipsit de puteri.

Se pare ca Taehyung inca se joaca cu iepurele, nu ma mira totusi, Tae iubeste animalele.

Jin imi aduce ceaiul si se aseaza pe unul dintre scaunele mesei

"Deci, aveam o conversatie de terminat. De ce nu imi spui tu ce iti place tie la Yoongi?"

Nici nu stiu de unde sa incep, imi plac ochii lui gri si vocea lui calma dar puternica, iubesc grija pe care o poarta pentru slujitorii lui dar si pentru toti trandafiri din gradina lui.

"Sunt asa multe, in ochii mei el e perfect"

"Ai vorbit vreodata cu el?"

Cand Jin ma intreaba asta gandul meu zboara la momentul acela magic

"Doar o data, mi-a daruit un trandafir negru ca cei din gradina lui"

Jin zambeste si se repozitioneaza pe scaun.

"Si cum te-ai simtit atunci?"

"A fost cel mai frumos moment din viata mea, zambetul lui, vocea lui, coltii si parul, mai avem putin si lesinam, ma uit in fiecare zi la acel trandafir si ma gandesc la el"

"Jimin"

Jin imi atrage atenta, eram putin pierdut printre ganduri.

"Ce?"

"Aripile tale, nu mai stralucesc"

Ma intorc rapid sa le vad si are dreptate, aripile mele nu mai stralucesc, procedura a reusit.

Brusc mi-am dat seama de ceva esential.

"Era sa uit, cum te platesc? Cum pot sa iti multumesc?"

"De obicei primesc aur sau diamante"

In momentul acela am inceput sa ma agit putin. Eu nu am asa ceva, nu am cum sa il platesc pe vrajitor pentru munca lui.

"Eu nu am cu ce sa te platesc, imi pare rau, daca pot face ceva pentru tine, orice"

"Ce pacat, dar ar fi ceva ce ai putea face pentru mine dar daca accepti nu poti sa mai dai inapoi"

"Voi face orice, a fost vina mea ca nu m-am gandit la plata din timp"

"Am un pachet de luat dar am multi clienti azi si nu il pot ridica, poti sa te duci tu si sa ii aduci?"

Am ezitat sa intrb de ce nu il livra cineva pana aici, nu vroiam sa stric singura mea sansa de a ma revansa.

"Vezi tu, pachetul e la castelul vampirilor, dar nu te ingrijora, probabil nu o sa il vezi pe Yoongi, unul dintre slujitorii palatului ti-l va da si vei putea pleca fara probleme."

Nu stiam ce sa mai simt, eram speriat, toti vampirii ma ingrozesc, as prefera sa nu vad nici unul daca e posibil dar ii sunt dator lui Jin.

Acesta fuge repede pana la raftul cu potiuni si prepara ceva, cand termina vine si imi intinde o cana cam de marimea degetului mic in care se afla o substanta rosie.

"Pentru ce e asta?" il intreb eu confuz.

"Te ajuta sa vezi in intuneric, castelul nu are ferestre deci fara asta nu vei vedea nimic"

Iau bautura si o beau pe toata dintr-o inghititura. Avea un gust amar, neplacut.

Nimic nu pare schimbat dupa ce am baut potiunea, sa speram ca va functiona, am respirat adanc si am plecat spre castel.

Yoongi pov.

"CE AI FACUT?" tip eu la Jin prin telefon.

"Nu tipa la mine, sunt mai batran decat tine"

"Am 927 de ani idiotule"

"A, da, uit de asta uneori"

"CUM AI PUTUT SA IL TRIMITI LA MINE FARA SA MA ANUNTI"

"Pai te anunt acum, nu? E in drum spre tine sa ridice un pachet pentru mine"

"Ce pachet?"

"Aah! Nu e nici un pachet"

"Deci eu ce ar trebui sa fac?"

"Invita-l inauntru, servestei ceai, vorbiti. Trebuie sa te invat eu tot?"

Aveam de gand sa ii raspund dar un zgomot imi atrage atentia. Un ciocanit. Jimin a ajuns.

Abea astept sa vad mica zana.

Deschid usa si el e acolo, in fata mea.

Cu parul lui blond, genele lungi, buzele pufoase, degetele micute dar aripile...aripile nu ii mai stralucesc ca de obicei.

Asta inseamna ca nu eu eram cel care ii facea aripile sa straluceasca?

Mica zana se intoarce spre mine si zambeste.
Incerc sa ii raspund la fericire dar nu reusesc.

Sunt nervos pe mine insumi ca am putut fi asa prost sa cred ca o zana m-ar putea iubi vreodata.

Dar speranta nu vrea sa plece, desi stiam deja ca totul e doar in capul meu, ceva in mine inca mai spera, inca mai speram ca intr-o zi ii voi putea tine mana micuta in a mea, speram ca in toata eternitatea noastra va exista o vreme in care vom putea fi fericiti impreuna.

Nu o sa renunt pana el nu stie ce simt pentru el.

Nu il las sa plece din castelul meu pana nu il sarut macar o dat.

Poate e cea mai proasta idee a mea sau e cea mai buna dar o sa imi asum riscul.

Poate o sa imi fac dusman tot neamul de zane sau iubirea noastra o sa aduca pace intre cele doua teritori.

Oricum ar fi, eu nu mai vreau sa astept.