Karl

CAPITOLUL II

             După aproximativ un an a avut loc primul incident care m-a determinat să realizez cât de important era Karl pentru mine.Era o vreme mohorâtă ,o noapte străbătută de tunete puternice și fulgere care luminau totul în jur.Plouă strașnic,omenirea stătea la adăpost, toți erau adunați în case, numai eu și Karl stăteam în ploaie, și priveam cu melancolie stropii marei care ne udau.Stăteam undeva la marginea unei păduri, așa că eram obișnuit că animalele sălbatice să mai coboare în satul nostru.Nu m-am așteptat însă să se întâmple în acea noapte.Un țipat lung străbătu noaptea în toată splendoarea ei.Simțeam cum un fior mă cuprindea și în câteva secunde simțeam cum pielea de găînă își făcea apariția.Karl tresări!

    Privea înspre mine parcă îngrijorat,ceea ce mă îngrijora pe mine și mai mult.Voiam să mă îndrept spre casă, însă simțeam că ceva mă atrage înspre pădure să verific de unde venea acel zgomot.Nu am stat mult pe gânduri,și am luat decizia de a mă adânci în inima pădurii.Karl mă urmă, și în unele momente mergea chiar înaintea mea pentru a-mi demonstra că este brav și nu îi este frică.Parcă mă încuraja așa că nu mă simțeam în pericol.

     Din senin a apărut!Nu am avut timp să îl observ, sau să reacționez,așa că în câteva momente un mistreț fioros avea colțîi infipsi în piciorul meu.simțeam o durere de nedescris!Karl nu a stat mult pe gânduri,deși nu era încă un câine în stare de a-i ține piept unui mistreț,acesta s-a arătat mai brav decât l-am crezut.Când mi-a auzit suspinele, acesta s-a năpustit asupra mistretului și l-a mușcat parcă turbat fără să mai țînă cont de nimic.Mistrețul mi-a lăsat piciorul și l-a atact pe Karl.Nu reușisem încă să realizez ceea ce tocmai se întâmplase,când l-am văzut pe Karl zăcând la pământ.Sângera și respiră greoi.Simțeam cum inima din mine încetează treptat să bată.Simțeam cum respirația mi se sfarsea treptat.Simțeam că mor alături de prietenul meu necuvântător.Cu grijă l-am luat în brațe, și am început să alerg spre sat.Lacrimile îmi inundau ochii care cu greu mai reușea să distingă ceea ce îmi ieșea în cale.Deși în mod normal acets drum dura doar câteva minute și mi se părea o nimica toată de dată această a fost cel mai lung drum pe care l-am făcut vreodată.Nu se mai sfarsea pădurea,puterile parcă-mi piereau și totodată și speranța mea.

   O bucurie enormă,a fost să zăresc luminile satului.Parcă niciodată nu mai fusese atât de fermecător .În momentul în care am pășit în casă,încercăm să le explic alor mei ce s-a întâmplat însă nu reușeam din cauza plânsului care mă innabusea.

   Mama, deși la început nu îl îndrăgea pe Karl,ajunsese cu timpul să țînă la el,așa că fusese prima care dete năvală în casă domnului doctor Mihail.Într-un suflet,acesta ajunse la locul cu pricina, și începuse îngrijirile necesare.Am simțit în acele momente nevoia de a ieși afară.Priveam spre picurii de ploaie care mi se păreau mai grei că nicicând.tunetele și fulgerele amplificau singurătatea și durerea pe care le simțeam.Mă învinovățeam, și știam de semenea că e numai vină mea.Un junghi mă pătrunse,și o durere de nedescris.era rana de la picior, de care în toată îmbulzeală uitasem.Nu puteam să le spun acum despre asta.Prioritatea lor trebuia să fie Karl.Ingandurat, am adormit afară în ploaie, până când doctorul a plecat.Atunci m-a zărit mama, și m-a trezit.

-Ionuț,vino să îl vezi.Are nevoie de ține.

Simțeam în același timp și fericire,pentru că îl știam în siguranță, dar și tristețe deoarece mă știam vinovat de această fapta.Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îl mângâi între urechi și să îi șoptesc:

-Bravo cuțu!Bun băiat!

În noaptea aceea am dormit la căpătâiul lui Karl,pentru a-i arată iubirea mea, dar și pentru a-i transmite o stare de siguranță.În zilele ce au urmat,Karl se făcea tot mai bine ,însă starea mea de sănătate se inrautatea.Rana de la picior se infectase și începuse să mă doară tot mai tare.Am reușit să ascund lucrul acesta până într-o zi când m-am simțit mai rău că niciodată.Aveam febra, frisoane și nu mai aveam nici o picătură de energie.Am căzut la pat,așa că mama trebuia să se îngrijească de mine.Cu o dragoste maternă m-a mângâiat pe picior,dar eu am tresărit.Mama a observat și mi-a ridicat pantalonul în sus.A amuțit când a văzut piciorul meu umflat și înnegrit.

-Ce ai pățit la picior?

-Nimic!Sperăm să scap cu asta însă nu a fost așa.

-Cum nimic.Piciorul tău e infectat.De când e așa?

-De câteva săptămâni.

   Asta a înspăimântat-o pe mama și mai tare,fiind și mai fricoasă de felul ei.Imediat și doctorul a venit să vadă despre ce e vorba.a început să curețe rana,iar eu a trebuit să suport o durere supraomenească.dar Karl era acolo și parcă simțea și el durerea.Asta m-a încurajat.Zilele care au urmat, Karl a fost acolo.A fost cel care mă veghea zi și noapte, și mă simțeam în siguranță.

   Mă vindecăm știindu-l aproape pe Karl,și el devenea tot mai sănătos știindu-mă aproape pe mine.Aveam o legătură, ceva care ne apropia din ce în ce mai mult!