De cele mai multe ori iubirea este parsiva, profitoare si rea; dar cum se face ca nu putem trai fara ea? Ei bine, cred ca face parte din noi, face parte din esenta noastra. Cum ne-am putea desparti, cum am putea elimina ceva ce este noi, el, eu, tu? Nu poti, ar fi ca si cum ti-ai smulge fir cu fir parul din cap. Ar durea, nu? Ar durea al dracu de tare dar totusi nu te-ai putea opri din a o face, ai simti cum o forta inexplicabila te-ar impinge sa continui: asa este si iubirea. Ea vine si te obliga sa continui sa o accepti, sa o porti in tine, să speri ca de data asta va fi diferit, desi stii bine ca ai putea gresi.
De multe ori atunci când suferi si te privesti in oglinda reusesti sa vezi persoana pe care nu ti-o vei putea scoate din cap vreodata. De multe ori îi simți atingerile, ii auzi vocea, intrii intr-o transa din care nu ai mai vrea sa iesi deoarece stii ca aceea a fost adevarata fericire. O fericire scurta care atunci cand dispare iti lasa un gol in inima pe care ai vrea sa-l umplii cu orice dar stii ca nu va functiona. Acele amintiri pe care simti ca le-ai putea atinge fac parte din reflecția pe care o ai in fata ta, fac parte din tine: asta e iubirea.
Trecuse deja o săptămână de la intalnirea mea cu Stefan, in tot timpul acesta incercasem sa nu ma gandesc la ceea ce va fi, la ceea ce ne vom spune, la cum ma voi imbraca in acea zi sau la cum il voi saluta. Incercasem sa ma concentrez pe munca, pe procesele ce urma sa analizez. Bineinteles ca, odata cu venirea noptii si cu linistea sa,totul se schimba. Imi era teama ca poate se va razgandi si imi vascrie spunandu-mi sa nu ne mai intalnim asa ca priveam ecranul telefonului non stop, de parca as fi putut controla ceva. O parte din mine isi dorea un mesaj de refuz dar celalata urla spunandu-mi ca trebuie sa il vad, trebuie sa stiu ce s-a intamplat cu viata lui. Asa imi petrecusem noptile in saptamana aceea, certandu-ma cu mine însumi nefiind sigura pe ceea ce-mi doream de fapt.
Sambata a batut lausa nerabdatoare si insistenta pana i-am deschis. Sincera sa fiu ma prinsese nepregatita avand in vedere ca nu reusisem inca sa impac mintea si inima. Totusi, ca un om matur care eram, avand 26 deani de acum, am strans din dinti si m-am pregatit pentru acea zi.
Mi-am pregatit cafeaua, in casa se imprastiase acel miros minunat care imi dadea o anumita siguranta, un sens de copilarie. Imi aducea aminte de tata care atunci cand isi facea cafea, se punea pe terasa de unde reusea sa vada muntii. Ma trezeam o data cu el in fiecare dimineata si, ridicandu-ma din pat somnoroasa, cu parul in toate directiile si frecandu-ma la ochi, ma duceam la el pupandu-l dulce pe obraz si cerandu-i sa ma ridice pe umerii sai puternici pentru a-mi arata frumusetea naturii. Decisesem sa fac acelasi lucru pregatindu-mi masuta de pe terasa pentru a putea simti vantul rece care-mi trecea prin par si care imi sufla pe pielea calda; pentru a ma putea vedea din nou copil, un copil foarte fericit. Auzeam cantecul pasarilor care ma indemnau sa inchid ochii si sa visez.
Din pacate toate gândurile mi-au fost intrerupte de catre Elena care, ca de obicei, intrase peste mine trantind usa si urland:
"Alohaaa! Ce faci fata? Iar stai sa-ti arzi creierii?"
"Tu-mi mai lipseai", am spus razand.
"Credeam ca te gasesc deja pregatita! Stii cat este ceasul? 11:30!"
Elena era cea mai buna prietena din copilarie pe care o adusesem cu mine in Germania. Avea ochii verzi si mari, putin mai inalta decat mine, cu un par negru si lung. Atunci cand cineva ma intreba de cat timp necunoastem ii raspundeam "de cand am puterea de a-mi aminti" si chiar asa era. Nu-mi amintesc nici macar o zi in care sa nu fi fost alaturi de mine, stateam impreuna majoritatea timpului umbland din casa in casa ca bezmetilece, cum spunea mama.
Datorita plecarilor mele frecvente din tara credeam ca prietenia noastra nu va dura, dar de fiecare data cand ma intorceam ea era acolo, cu lacrimi in ochi imbratisandu-ma strans si trasmitandu-mi de fiecare data un sentiment atat de dulce si placut care ma facea sa ma simt cu adevarat acasa. Elena imi stia toate secretele, toate visele si fricile, era omul care ma sustinea orice decizie buna sau proasta as fi ales. Ma apara de fata cu oamenii si ma certa in privat spunandu-mi unde gresisem. Nu ma lasa niciodata singura atunci cand vedea ca nu sunt in apele mele ci ma inveselea cu cate vreo prostie improvizata de a ei. Ea afost si este zambetul meu, prin ea am putut sa vad partile bune ale vieții atunci cand ma simteam coplesita de catre sentimente. Cat timp am fost despartite ne-am sunat de fiecare aniversare, urandu-ne numai lucruri bune si teminand conversatia cu "sper sa ne vedem anul acesta".
Cu ea am facut tot felul de prostii: de la gratare in fata portii pana la plimbat chilometrii intregi pe jos pentru a ajunge cine stie unde. De la fumat pe ascuns prin nu stiu ce stradute pustii, pana la a merge sa ne luam o bere pe care nu reuseam niciodata sa o terminam. De la umblat noaptea pe strazile putin luminate pe la varsta de 5 ani, pana la baile noastre impreuna. Familiile noastre devenisera una si aceeasi: mama mea era mama ei si invers. Imi amintesc si acum momentele in care mergeam la magazin pentru a ne cumpara dulciuri, o gramada de dulciuri pe care le treceam "pe caiet", fiind prea mica pentru a putea avea bani la dispozitie. Nici nu vreau sa-mi inchipui ce trecea prin capul mamei atunci cand vedea ca are datorii din cauza mea, cu toat eastea nu m-a certat niciodata. De multe ori era nevoita sa o duca pe Elena acasa pentru ca eu, fiind fricoasa, o puneam sa ma insoteasca si la randul ei nu voia sa se duca singura asa ca mama se urca pe moto scooter, ii punea Elenei casca pe cap si o ducea acasa: ziua urmatoare o luam de la capat.
"Avem atatea amintiri incat am putea scrie o carte intreaga despre prietenia noastra", imi spune mereu. Avem o melodie care ne reprezinta prietenia in detaliu "Prietenie Adevarata - Adda". Fiecare cuvant din acea melodie ne atinge sufletul atat de tare incat plangem ca doua copile de fiecare data cand o ascultam. Din cauza faptului ca eram departe ma simteam foarte singura dar dintr-o data auzeam telefonul sunand: era ea, parca simtea ca ceva nu merge. Ea a fost prima persoana care a stiut ceea ce se intampla intre mine si Stefan si imi amintea cuvintele pe care i le spuneam eu ori de cate ori suferea din dragoste: "balta este plina de pesti". Atunci cand rostea cuvintele astea ma privea fix in ochi si in ciuda ecranului care ne despartea, o simteam langa mine. Nu stiu cum facea dar stia sa ma citeasca, simtea atunci cand ceva nu merge si aproape ca ma obliga sa-i spun.
Ce as putea spune mai mult? Ea a fost cea care m-a facut sa fiu sigura ca "dupa fiecare furtuna apare soarele"
Dupa ce mi-am terminat cafeaua m-a luat pe sus pentru a ma ajuta sa ma pregatesc asa ca am dat dulapul cu fundu-n sus si am probat toate hainele din el pana cand mi-am gasit tinuta perfecta. Decisesem sa ma imbrac cu o fustita neagra si mulata care imi ajungea putin mai sus de genunchi, o camasa alba cu multe floricele mici si rosii, niste pantofi cu toc care se potriveau perfect cu floricelele de pe camasa si o gentuta neagra si foarte fina. Bineinteles ca Elena s-a oferit sa-mi faca parul, lucru care ii placea enorm de mult, devenind chiar o coafeza de succes. Machiajul era unul soft, demn de o femeie serioasa cu o atitudine de fier. Am decis sa ma dau cu un ruj rosu aprins care se potrivea de minune cu parul meu blond si drept.
"Esti S-U-P-E-R!Il vei da pe spate a doua oara, vei vedea!" mi-a spus Elena incurajandu-ma.
I-am multumit pentru ajutor, mi-am luat geanta si am salutat-o. Se pusese comoda in fata tv-ului pentru a se uita la un film incercand sa para foarte relaxata si calma dar eu stiam ca asta facea parte din sceneta ei pentru a nu ma agita mai mult. Stiam ca se va uita in mod obsesiv la telefon pentru a vedea daca i-am scris cate ceva.
Iesita din bloc ma astepta un taxi la carui volan se afla un om in varsta care m-a intampinat cu un zambet cerandu-mi frumos adresa la care voiam sa ajung. Ce-i drept intarziasem putin din cauza traficului dar nu-mi parea rau gandindu-ma ca daca chiar iti doresti ceva esti dispus sa-l astepti o viata intreaga. Intr-un final am ajuns si am reusit sa-l vad prin vitrina cafenelei, astepta la masa destul de emotionat, as putea spune. Cred ca ii transpirau mainile deoarece lua servetel dupa servetel, il facea ghem in mana si il punea in buzunar, nefiind un cos de gunoi in imprejurime.
Mi-am facut curaj si am intrat...
