— Nuu, trișezi. Râsete inocente răsună încă din capul străzii, unde două suflete tinere se jucau de ore înșiri. Unii vecini stăteau și priveau mândri din casele lor, amintindu-și cu bucurie în suflet de cum e să fi de vârsta aceea fragedă, unde singurul stres era că ceilalți nu vor să iasă din casele lor; pe când alții dintre ei, mai morocănoși, stăteau îmbufnați pe verandele caselor, gândindu-se doar la cât de gălăgioși sunt micuții. Puteai să îi condamni? Sub nicio formă. Ora de liniște nu se așternu-se încă peste cartierul liniștit de la marginea Manchester-ului, iar soarele bătea cu blândețe străzile proaspăt asfaltate.
—Nu se numește trișat dacă nu ai o dovadă, băiețelul crețulin îi scoase jucăuș limba fetei, iar în obrajii săi ușor roșiatici se formează două gropițe adânci când lasă un zâmbet în urma celor spuse.
— Atunci haide să îți arăt ceva.
Mae îi prinse încheietura băiatului în mâna ei mică, și îl trase cu toată forța după ea. Nu merg mult până ies de pe stradă, iar de acolo, la o stradă distanță se afla doar câmp liber, unde cei doi se opresc. Harry se uita derutat în jur, mai că voia să o întrebe pe Mae ce caută ei acolo, dar când își propuse să deschidă gura se uită în jos spre corpul ei trântit la pământ. Mâinile ei săpau cu disperare în pământul destul de tare din cauza lipsei ploilor din ultima perioadă.
— Am găsit.
Se aude glasul ei subțire, și imediat se ridică de pe jos, ajungând aproape la aceeași înălțime cu Harry.
A scos o cutiuță de bijuterii, cel mai probabil luată din casă de la mama ei și a deschis-o. Înăuntru zăceau două lănțișoare, unul ce reprezenta soarele, iar unul luna. Harry se uită la cele două accesorii frumoase, apoi la chipul angelic al micuței si zâmbește larg.
— Mae, de une știai că sunt aici? Ce e cu ele?— Eu le-am luat, pentru noi; șoptește dar ochii ei nu puteau să se loveasca încă de cei a crețulinului, era mult prea rușinată, și emoționată în privința gestului făcut.
Ochii lui Harry cresc instant uimiți, și fără să mai stea pe gânduri o trage pe Mae în brațele sale, strândând-o cât de tare a putut, și nu mai voia să îi dea drumul.
— Pentru că luna nu există fără soare, la fel cum nici eu nu exist fără tine.
Adaugă el, iar Mae răsuflă ușurată. Voia să îi arate de ceva timp, dar niciodată nu își făcuse curajul, îi era prea frică că Harry o va crede ciudată.
— Deci... Îți plac? își dăduse seama după reacția lui care este răspunsul, dar din cauza emoțiilor încă existente își dorea să se convingă că nu a înțeles ea ceva greșit.
— Normal, Mae.
Zâmbește, lasându-și din nou gropițele la vedere.
— Va fi micul nostru secret.
YOU ARE READING
Fallen | H.S
Fanfiction"De fiecare când mă uit la tine, tot ceea ce văd este un vas ce se scufundă în propriile mări."