M I T O L O G I E
Scurtă povestire pentru înțelegere:
La inceput a fost haos, din haos a ieșit Gaia care l-a născut pe Uranus in timp ce dormea. Imediat Uranus a început sa facă copii, la început nu prea umani niște cicolopi pe care i-a aruncat în Tartar, ca mai apoi să facă TITANII. 12 la număr (Coeus, Crius, Cronos, Hyperion, Iapetus, Oceanus) titani, (Mnemosyne, Febe, Rhea, Theia, Themis, Thetys) titanide. Dar într-o zi Gaia ii face pe titani să își atace tatăl, așa că Cronos cel mai tânăr sare la tatăl lui cu o secera astfel castrându-l și lundu-i locul.
Acesta se căsătorește cu sora sa Rhea, devenind părinții primilor zei (Hades, Poseidon, Hera, Hestia, Demetra și Zeus) dar chiar și asa Gaia și Uranus au făcut o profeție cum că și Cronos v-a fi detronat de unul dintre fii săi, așa că de câte ori i-se năştea un copil Cronos îl înghițea. Supărată soția sa atunci când naşte cel mai mic copil (Zeus) îl ascunde dându-i lui Cronos să înghită o piatra învelită în pătură. Intr-o perioadă Zeus creşte prin peşteri până să fie destul de puternic pentru a îl învinge pe tatăl său. Face un plan cu mama lui si o matuşa titanidă, acesta dăndu-i lui Cronos sa bea ceva ce il face să işi vomite copii, Zeus eliberează Ciclopii din Tartar aceştis dândy-i fulgerul in semn de mulțumire, îşi detronează tatăl, se căsătoreşte cu sora lui Hera şi aşa ajunge conducătorul Olimpului.
C A P I T O L U L 2:
Numeroase bătăi în uşă s-au auzit făcându-l pe Taemin să se ridice din pat somnoros deschizând uşa de lemn în fața lui apărând Jackson şi Minhyuk care pareau la rândul lor destul de somnoroşi.
—Ce este atât de dimineață? Întreabă privind holul gol, dar inundat de razele soarelui. Abia ajunsese aici, iar somnu lui nu fusese prea bun, încă nu întelegea ce se întampla aici cu el şi nici cu celelalte persoane.—Siwon de obicei ne trezeşte la ora asta, avem antrenamente în cinci minute, pregăteşte-te, am auzit că vei învăța ceva nou. Spuse Jackson înainte de a pleca lăsându-l pe Minhyuk în urma lui.
—Pregăteşte-te eu te aştept aici pentru a merge împreună, nu uita ca dulapul din colț are haine croite special pentru tine.
Taemin nu a zis nimic ci doar s-a intors în cameră căutând prin dulapul imens abia găsind ceba pe placul lui. Oare cine alesese aceste chestii? Doar inchisese ochii luand ceva ce parea mai comod, schimbandu-se și ieșind găsindu-l pe Minhyuk la ușă.
---Deci ce anume facem la antrenamentele alea și de ce le facem, eu unul vreau înapoi acasă la iubitul meu! spuse suparat trecându-si mana prin părul blond
---Nu știu de ce o facem dar Siwon e foarte serios cu asta, mereu spune ca totul depinde de asta. Singurii care stiu sunt Jiyong, Kai și Hongseok. spuse resemnat deschizand o ușă imensă.
---De ce ma rog ei stiu? intreaba supărat, neobservand unde era.
---De asta priveste! spuse Minhyuk.
Privii sala imensă ca mai apoi să ii vadă pe cei doi cum aveau una dintre cele mai aprigi lupte pe care Taemin le vazuse. A simtit cum maxilarul ii atinge pamantul cand a vazut cum sulita pe care o avea Hongseok în mână îi seceră cu o taietura usor adanca piciorul lui Kai ca mai apoi sabia acestuia sa ajunga cu taisul in mana dreapta a brunetului. Privii in jurul lui și observa cum nimeni nu facea nimic, iar cei doi nu aveau nici cea mai mica intentie de a se opri. Alerga in centrul salii spre cei doi așezandu-se cu fata spre brunet.
---Opriti-vă, sunteți nebuni? urlă atunci cand piciorul lui Kai inceou sa cedeze usor acesta sprijinindu-se de sabia lui.
---Taemin are dreptate, a-ti cam exagerat! spuse Jiyong apărând în sală. Puteti să va odihniti pentru astăzi.
Brusc Taemin simtii o greutate, observand cum piciorul lui Kai cedase sprijindu-se de el, asa ca se intoarse ajutandu-l sa se tina pe picioare.
---Haide te ajung sa ajungi in camera. spuse zambind usor cand ii vazu zâmbetul lui Kai, iesind ușor din sala. Atunci cand usa a fost inchisa glasul lui Yuchan se auzi.
---Stim cu toti ca doar se victimizează pentru atenția lui Taemin nu? intreaba zambind.
---Normal, doar stim ca nu cedeaza usor. spuse Jiyong spre suparerea lui Hongseok care fierbea de nervi in spatele lui.
AM O VESTE BUNA SE PARE CA POT INTRA IN CONT DE PE NOTEBOOK SI TOTUSI NU DUPA TELEFON ASA CA VOI CONTINUA ACESTE CARTI, DAR VA ASTEPT SI PE CELALAT CONT UNDE VOI SCIRE MAI MULTE CARTI. SCUZE PENTRU CAPITOLUL SCURT DAR NU AM O STARE PREA OK...
NECORECTAT!
![](https://img.wattpad.com/cover/217674271-288-k555050.jpg)
CITEȘTI
Academia Zeilor
Romance,, Prima dată când deschisese ușor ochii, privind în jurul lui își dădu seama că nu mai era acasă. Era într-o clădire imensă cu multe tablouri superbe. Nu știa unde se afla și de ce era acolo, până auzise o voce puternică venind din capatul scărilor...