Se spune că atunci când viața îți ia cu o mână, Dumnezeu îți dă cu două.
Thara Nill a simțit pe pielea ei că fericirea este doar un miraj, că nu se găsește la orice pas și că pentru a-i atinge apogeul, trebuie mai întâi să treacă prin flăcă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Thara își îmbrățișase afectuos părintele, strângându-l cu putere în brațe și-i mângâiase liniștitor spatele. Când se desprinse din îmbrățișare, îi sărutase cordial obrajii brăzdați de povara anilor purtați pe umeri și îi zâmbise cu tristețe.
Își iubea nespus tatăl și îi făcea săptămânal vizită, întrucât nu locuiau foarte aproape și nu era posibil să se vadă mai des de atât. Încerca, totuși, să compenseze lipsa ei, petrecând o zi întreagă împreună cu el.
Mama ei părăsise aceste meleaguri cu doi ani în urmă, iar tatăl său era unicul membru al familiei sale rămas în viață. Nu avea surori și nici frați, iar rudele se îndepărtaseră de ea când o decizie luată în trecut i-a schimbat pentru totdeauna viața.
Sub o pereche de sprâncene groase și spicate spre gri, ochii tatălui său umezi și de un căprui asemenea frunzelor tomnatice eclipseau nostalgia de a rămâne iar în solitudine. Și totuși, își privea fiica cu blândețe, bucuros că fericirea îi bătuse într-un final la ușă și își găsise cât de cât puțină liniște. Era mândru de lumina ochilor săi, fiindcă reușise să depășească umbrele fantomatice ale trecutului care-i estompau strălucirea prezentului.
— Rămâi cu bine, tată! Ne vedem săptămâna viitoare, îi spuse Thara cu o voce slabă părintelui său, Josue Nill.
— Aveți grijă cum conduceți, copii! spuse blând acesta, făcând referire la Thara și la iubitul său.
— Avem, tata, nu îți face griji! răspunse Thara cu o privire caldă.
Josue mângâiase duios obrazul îmbujorat al fiicei sale și clătinase ușor din cap, în timp ce încerca să schițeze un zâmbet fericit pe buze. Thara își adâncise mai bine chipul în căușul palmei bătrâne și inspirase cu putere aroma de familie, de căldură și de protecție, rostogolindu-i-se în minte puținele clipe frumoase pe care și le amintea cu părinții ei.
Se îndepărtase cu reticență și cu ochii aburiți, dirijându-se spre iubitul său, Sebastian Marquez, care o aștepta lângă mașina sport cu o cromatică de un negru-albăstrui și cu portiera deschisă. Sebastian o cuprinse într-o caldă îmbrățișare, trecându-și mâinile cu tandrețe peste umerii săi mici și spatele încordat și îi sărutase creștetul capului ușor.
Thara își ridicase capul de la pieptul lui și îl privise fix în ochii verzi precum iarba înverzită, apoi își apropiase buzele de ale sale și îl sărutase scurt și apăsat.
— E totul în regulă, iubito? o întrebase cu un ton grijuliu acesta, în timp ce-i ferea o șuviță rebelă după ureche.
Ea afirmase doar dintr-o mișcare a capului în sus și în jos, împletindu-și un zâmbet moale pe buzele rubinii.
