Together

Capitolul 1

"Cât de bine îți închipui că-i cunoști pe cei din jurul tău?"

Îmi amintesc ultimele cuvintele ale mamei, privind spre cerul înstelat, în capul meu se derulează incontinuu ultima clipă în care i-am auzit vocea.

Stătea împietrită la fereastra bucătăriei, privind la fel ca mine, pierdută în gânduri. Buclele sale aurii îi cădeau uniform pe spatele gol, lăsat la vedere de rochia sa roșie, rochia sa preferată, pe care o purta de fiecare dată când ceva important avea să se întâmple. Nici până astăzi nu i-am putut răspunde acelei întrebări, pentru că nici până astăzi nu i-am găsit răspunsul.

-Domnișoară Adams?

Îmi întorc privirea spre ușa camerei mele, unde una din servitoarele viitorului meu soț, aștepta să-i răspund chemării.

-Cobor în două minute!- o anunț și aștept să închidă ușa în urma sa.

Astăzi, după atâta, în care tot ce îmi doream era să fug de tot ceea ce se întâmplă în viața mea, am hotărât să accept, și să mă supun la ceea ce avea să se întâmple.

Îmi încalț pantofii înalți, îmi mai aranjez puțin părul și cobor pentru cina ce îmi va decide viitorul.

Ochii mei îi întâlnesc pe cei ai mamei, care mă privea admirativ. Ochii săi albaștri mă priveau fericită, ca pe o valiză plină cu bani, ce avea să-i bucure viața.

O ignor și mă așez la masă lângă viitorul meu socru, care, îmi mângâie capul cu compătimire. Mi-aș dori din suflet ca și băiatul său să-i semene, să mă privească la fel de calm și înțelegător ca el. Soția sa se află acum în stânga lui, și îi prinde mâna drăgăstos, cei doi chiar arătând ca o familie adevărată, chiar nu pot să înțeleg cum de au fost de acord cu toată situația asta.

-Aisha dragă -vocea mamei sparge liniștea - cum te mai simți?

Mă simt de parcă aș vrea să vă sparg capul, mulțumesc.

-Foarte bine, mulțumesc!-îi răspund și schițez un zâmbet forțat.

-Ryan trebuie să ajungă din clipă în clipă.-se amestecă domnul Dwain, încercând se detensioneze situația.

- Nu ai emoții, scumpo?-întreabă tata cu un zâmbet larg, mai să nu-și înghită urechile.

-Sunt bine -spun răspicat și forțez din nou un zâmbet- mulțumesc.

Aceștia observă dezamăgirea din ochii mei, însă se prefac că totul este in regulă. Dar ce poate fi în regulă când mă obligă să mă căsătoresc cu un om pe care nu l-am văzut niciodată în viața mea? Si pentru ce? Doar ca afacerile lor să prospere? Practic m-au vândut pentru niște amărâte de hârtii.

-Oh haide,-sora mea mai mare se alătură și ea discuției, iritată -tot faci atâta pe supărata, de parcă e capăt de pământ!

Încerc să o ignor, nu vreau să fac vreo scenă în fața oamenilor ăstora. S-au comportat frumos cu mine, de când ai mei au hotărât să mă mut la ei pentru perioada de acomodare. Astăzi este seara în care pe degetul meu va fi pus un inel, iar pe sufletul meu un lacăt.

Nici nu vreau să mă gândesc la bărbatul cu care voi fi nevoită să îmi împart viața. Nu l-am văzut niciodată, nu am vorbit niciodată.

-Oh, Ryan este aici! -se ridică doamna Dwain, puțin emoționată.

Privirea îmi cade în pământ în momentul în care simt cum tensiunea camerei crește, și un parfum bărbătesc îmi inundă nările. Este aici.

-Bună seara! -vocea sa mă face să îmi aud doar gândurile, iar privirea mea rămâne blocată acolo, la mâinile mele ce se joacă agitate cu rochia mea din satin albastru.

Îi simt privirea curioasă, simt cum mă studiază în liniște, așteptând ca eu să-mi ridic ochii din pământ. Însă cum pot sa fac asta, când fără voia lui, va fi obligat să-și lege destinul de al meu?

-Scuzati-mi întârzierea, am întâmpinat mici probleme tehnice.-vocea sa se aude din nou, de data asta mai tare, semn că s-a apropiat de noi, de mine.

Îmi fac curaj, și îmi ridic capul rușinată. Privirea-mi cade pe o pereche de ochi căprui, care mă priveau curioși, curioși să afle ce se află dincolo de acest scut. Între noi, s-a creat o conexiune, ceva ce nu pot explica, simt doar cum ne-am pierdut unul în ochii celuilalt, de parcă cei din încăpere nu mai sunt aici, de parcă ne-am cunoaște de o viață, deși, după atâta timp de stat aici, asta fiind prima dată când îi întâlnesc privirea.

-Ryan! -spune și îmi întinde mâna, puțin arogant și cu un zâmbet slab.

Mă ridic în picioare, să nu par de neam prost, și la rândul meu îi întind mâna prezentandu-mă. Acesta gentil o ia, și o sărută, privindu-mă încă în ochi, fiind atât de sigur pe el.

-Eu sunt Aida!-sora mea se amestecă, întinzându-i și ea mâna.

Acesta i-o scutură, și îi zâmbește în semn de îmi pare bine.

Mă amuză puțin fața sa când observă că nu primește ceea ce își dorește, dar păstrez asta pentru mine.

Bărbatul înalt din fața mea acuma își sărută gentil mama pe frunte și își salută tatăl, ca mai apoi să facă cunoștință și cu părinții mei.

După aceasta, seara decurge normal, părinții noștri discută despre afaceri și logodnă, sora mea îi face ochi dulci bărbatului care se presupune că este viitorul meu soț, acesta mai spune una alta despre afaceri și mă cercetează curios, iar eu, simțind asta, toată seara am privit doar în farfuria mea, rușinată și tăcută.

Când cina avea să se termine, eu mă retrag în camera mea, lăsându-i pe ceilalți să își găsească preocupări. Mă simt ostenită, simt că nu mai pot ține în mine frustrarea pe care o am, așa că plec. Aida, încearcă să se dea la Ryan, tipic ei, este foarte frumoasă, și știe cum să joace un bărbat, iar Ryan, este un bărbat bine definit, înalt, cu părul șaten, și foarte frumos. Poate că nu va fi chiar un chin această căsătorie. Sau poate că Aida va reuși să-l cucerească iar eu nu voi mai fi nevoită să mă mărit din obligație.

Îmi scot pantofii, și mă așez din nou pe scaunul din fața ferestrei. Privesc din nou stelele și din nou, îmi repet această întrebare.

"Cât de bine îți închipui că-i cunoști pe cei din jurul tău?"