Dragoste|Dramă
În viață ai o singură șansă, o singură încercare și o singură luptă acerbă cu destinul, pe care o duci pe întreg parcursul zilelor în care poți păși și respira. Premiul? Fericirea.
Dar ce rost are să visezi, dacă în c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Încă de când eram mică am visat ziua în care voi atinge fericirea adevărată, nu am știut în ce constă, dar știam că vreau să trăiesc fără să am regrete. Apoi am crescut, și mi-am dat seama că viața fără regrete nu există, important este ceea ce am învățat pe parcursul anilor după ce am greșit și cum am crescut. O viață fericită nu constă în lipsa regretelor, ci în cicatricile acumulate de-a lungul timpului și poveștile lor. Ce am învățat și cum am reușit să trec peste un obstacol.
Îmi simt stomacul cum arde. De emoție, sau de foame, dar senzația nu este plăcută. Nu am putut dormi întreaga noapte, dar de această dată nu din cauza trecutului meu, ci din cauza entuziasmului ce mă fierbe din interior. Întreaga dimineață am stat în curte și am privit răsăritul, lumina fierbinte ce încălzește marea albastră și câteva vase ce au ocolit Gavdos. Nici nu știu ei ce pierd.
Pietrele sunt deja fierbinți pe strada încinsă de soare și mi-aș dori să umblu desculță, liberă și fără să îmi pese de riscuri, dar vechea Maeve pe care încerc să o pun în umbră, cel puțin pentru câteva luni, continuă să îmi acapareze gândurile și să mă țină sub control. Nu mă pot sătura de oraș, Kastri este un amalgam de culturi pe care nu le cunosc și nu îmi doresc decât să îmi petrec restul vieții aici.
Mă simt de parcă aici nu am nevoie de volnicia nimănui, nici măcar de a mea. Cobor treptele arse de soare, printre casele înalte, conturând drumul. Fiecare casă are obloanele ferestrelor pictate în diferite culori pastelate, formând pete de culoare pe piatra albă a pereților. Diferite plante urcatoare sunt agățate de clădiri, formând o pătură roșie peste albul plictisitor, aducând totul la viață.
Fac o mică piruetă pe una dintre trepte. Nu știu de ce corpul îmi este atât de plin de viață sau de ce simt că inima îmi va exploda în orice secundă, dar știu că ce simt este real, este prezent și este tot ce mi-am dorit vreodată. Străzile încep să se ramifice, oamenii ies din case și pare că toți avem o singură direcție, debarcaderul. Pe Gavdos nu cred că există multe locuri de muncă, poate doar la micile baruri și restaurante. Sau poate la câteva magazine de haine sau alimente, dar cred că majoritatea lucrează pe continent sau pe insulele mai mari din jur.
— Rhea! strig de îndată ce recunosc părul roșcat, vâlvoi, al femeii ce aranjează câteva bluze pe rafturile unui magazin.
— Kalimera Maeve! mă salută și imediat simt cum sunt cuprinsă într-o îmbrățișare scurtă, dar plăcută. Încotro?
— Damon m-a invitat pe barca lui, îi explic și de îndată un zâmbet îi crește pe față. Damon Karras, îl știi? curiozitatea îmi crește.
— Bineînțeles, chicotește. Acesta este magazinul bunicii lui Damon, Hera. Ți-aș fi prezentat-o, dar mereu ia cafeaua la Kostas, de când o cunosc are programul prestabilit, râde și mă alătur.
