Lup sau varcolac?

Sfarsitul :3

Instituirea unui premiu mare a atras în regiune vânători profesionişti şi soldaţi. Au fost ucişi peste o sută de lupi, dar fiara şi-a continuat agresiunile. Mai mulţi vânători, inclusiv unul specializat în vânarea lupilor – care fusese trimis din porunca personală a regelui – au anunţat că au rănit grav fiara, dar nimic nu părea că o poate opri. În vara anului 1765, masacrul copiilor a fost deosebit de feroce.

Lunile au trecut şi în timpul acesta sate întregi au rămas pustii. Ţăranii şi-au abandonat căminele, pretinzând că au zărit fiara pe fereastră pe când îi pândea. Cei care au îndrăznit să se aventureze pe uliţă au fost atacaţi. De frică ţăranii nu aveau curajul să tragă nici măcar când fiara le oferea o ţintă sigură.

În iunie 1767, evenimentele au ajuns la paroxism. Marchizul d’Apcher, care trăia în partea apuseană a regiunii Gevaudan, a adunat câteva sute de vânători şi alţi specialişti, care s-au răspândit în grupuri mici. În noaptea de 19, fiara a atacat un grup. Jean Chastel, care – prudent – îşi încărcase arma cu gloanţe de argint, presupunând că ar putea să aibă de a face cu un loup-garou, a tras de două ori în fiară. Al doilea glonţ a lovit-o drept în inimă, ucigând-o. Când a fost spintecată, în stomac a fost descoperită clavicula unei fetiţe. Până să fie doborâtă, fiara omorâse 60 de oameni. Statul cheltuise peste 29.000 de livre, o avere pentru acele vremuri, în efortul de a-i veni de hac fiarei ucigaşe.

Monstruosul leş a fost plimbat în toată regiunea în următoarele două săptămâni, apoi a fost împachetat ca să fie trimis la Versailles. Între timp însă carcasa începuse să putrezească, de aceea nu a mai fost trimisă la Curtea Regală, ci a fost îngropată, undeva în mediul rural.

Deşi povestea pare scenariul unui film de groază, nu există îndoială că ea s-a petrecut cu adevărat. Mulţi naturalişti vestiţi consideră că relatările despre atacuri întreprinse de lupi împotriva oamenilor (dacă fiara atacatoare era un lup, cum presupun cronicarii moderni) sunt destul de suspecte, ceea ce îl determina pe Roger A. Caras să susţină că „multe din ele sunt exagerate”. Totuşi, în pofida miturilor şi exagerărilor, există relatări larg răspândite şi aparent credibile despre lupi vorace, mai ales înainte de apariţia armelor de foc. Într-un studiu cu privire la relaţia dintre lupii care îi atacă pe oameni şi legendele cu vârcolacii, W. M. S. şi Claire Russel au opinat că „lupii moderni probabil că au în urma lor experienţa multor generaţii de străbuni, care au avut de a face cu armele de foc”.

Acesta este, pe de o parte, un eveniment extraordinar în analele comportamentului animalelor. Pe de altă parte, simpla dimensiune a fiinţelor transferă problema în domeniul criptozoologiei. Episodul acesta dă naştere multor întrebări la care este îndoielnic că se vor da răspunsuri la două secole după ce el s-a petrecut.