Inima de cardiolog

Capitolul 5.

Linistea noptii isi puse demult amprenta pe orasul învăluit de o ceata densă. Aleck privi atent cum nori negri se astern dominatori pe bolta cereasca. Se anunța o furtuna ca la carte si spera din tot sufletul sa nu prevestesteasca nimic de rau augur.
Isi trecu mana agitat prin par privind cu coada ochiului la ceasul din bord. Se apropia ora la care trebuia sa intre de garda. De obicei ajungea primul dar astazi întâmpinase probleme destul de nasoale in legatura cu rapoartele, din punctul lui de vedere era o pierdere de vreme.
Spera ca aceasta noapte va trece fara nici un inconvenient.
Dupa ce intra in spital, se schimba in hainele sale caracteristice.
Intrând in cabinet vazu intunericul dens, in încercarea sa de a cauta intrerupatorul zări un trup firav ce parea ca dormea pe biroul lui.
Aplecandu-si capul usor intr-o parte si parca intuind cine era acea făptură mistica se apropie cu pasi de felina.
Exact cum presupuse, Alliah atipi extenuata dupa o zi lunga si plina de stres. Cine ar fi crezut ca problemele personale o urmari si dincolo de portile spitalului?
Aleck isi lasa halatul pe spatarul scaunului sau cu mișcări blande ca apoi toata atentia sa fie îndreptata asupra micutei.
In mod normal ar fi trezit-o imediat dar cand in minte ii reveni sarutul dintre ei doi se razgandi-se numaidecât de la acea idee stupida. Tinand cont ca momentan era liniste prin spital decise sa o lase sa se odihnească. Noaptea e lunga si plina de lucruri imprevizibile.
Intr-un mod lin ii mangaie crestetul capului fiindu-i mila de ea. Fata ei palida si respiratia ei atat de adâncă arata cat era de epuizata. Cu un gust amar se tot gândi ce întâmplare putea sa ii provoace acea stare?
O ființă ca o himera, asa o vedea prin ochii lui. Mica, gingasa si atat de firavă...
Inspira adanc, simtind ca, camera se micsoreaza. Era atat de delicată dar atat de puternica. Un zâmbet timid se afișa pe chipul împietrit.
In ultimii ani ii suportase toate mofturile in ciuda faptului ca era insuportabil la caracter. Mereu morocănos, nervos sau înțepat, pana si recunostea asta. Nu ii fu marea mirare sa afle ca prin spital umbla zvonuri ca e vesnic nemulțumit.
Ofta usor, ridicand ochii spre fereastra ce învălui o panorama extrem de sumbră din ochii altor oameni dar pentru el era atat de liniștitor. Adora furtuna, tunetele si fulgerele. I se parea ceva atat de interesant.
Alliah tresări violent in momentul in care un tunet asurzitor isi elibera ragetul înfiorător. Linistea inmormantala fu spulberata de tipatul îngrozit al fetei. Aleck fara sa se mai gândească o lua in brate pentru a o liniști. Nu se aștepta sa ii fie frica de tunete. Pana la urma era ceva natural.

-- Gata, gata, calmeaza-te! E doar o furtuna ce e pe cale sa se dezlănțuie.

Glasul calm al lui Aleck o mai potoli pe Alliah. Somnoroasa fiind abia procesa ce tocmai se intampla. Isi ridica capul speriată si confuza. Analizandu-l cu ochii mari ca margelele, buzele usor palide se deschise intr-un "o" perfect. Parea surprinsa de locul unde era. Intorcandu-si capul in jur, analiza incaperea.

-- D-doctore... Unde sunt?

Amuzat de reactia ei ii dadu usor o șuviță de par pe dupa ureche. Se apropie de fata ei lent examinandu-i obrajii palizi si chipul rotunjor. Tare se îngrijora ca nu cumva sa sufere de vreo anemie. Mai ales ca o surprinse de câteva ori cum manca. Destul de precar, concluziona.

-- Esti in biroul meu. Cred ca asteptandu-ma ai ațipit. Nu e nimic. Oricum e destul de liniste...

Sari ca arsă in picioare, de parca fusese electrocutata.
Rosi atat de puternic incat pana si o tomata ar fi fost invidioasă pe ea.
Tenul ei palid acum forma un contrast demential pentru inima bărbatului.

-- Doamne! Imi pare rau.. Nici nu imi dau seama cum s-a intamplat asta. Am inchis ochii pentru o sec...
Din nou un tunet isi spuse cuvântul astfel Alliah făcu ochii mari cat cepele inghitindu-si un tipat de frica.

Al naibii tunete, ii era frica pana si de întuneric. Si cica e adult in toata firea, daca era in alta ipostaza punea pariu ca ar fi amuzat-o. Problema se punea in felul următor... Daca ar fi fost acasa situația statea diferit! S-ar fi trântit pe patul mult prea calduros cu o carte buna in brate si cu castile bagate pana in fundul urechilor. Dar acum nu putea face nimic decat sa tremure ca un iepure terorizat. Asta o jena puternic. Daca era singura era mult mai bine. Nu putea permite ca Aleck sa afle de frica ei destul de rușinoasă...
Isi musca buza de jos cu putere mustrandu-se pe ea însăși pentru incompetența ei. Ii era rusine pana in măduva oaselor. Isi dorea atat de mult sa se fi teleportat de acolo daca ar fi fost posibil.