Ai plecat și-ai luat cu tine soarele,
Iar în urmă mi-ai lăsat singurătatea grea.
M-ai lăsat ca un copil orfan ce aleargă desculț pe străzile pustii
Un copil a cărui casă este un colț întunecat,visând la soare,
visând la tine...
E trist...
E trist cum te caut in fiecare om și cum nu te găsesc în niciunul.
Poate te -au luat păsările când au plecat în țările calde,
blând ,într-o zi de Octombrie...
Iar tu,poate ai vrut sa zbori,departe,în apusuri și răsărituri...
Însă,te voi aștepta la primăvară cu un buchet de flori de maci și în suflet Lăcrămioare...
Dar,dacă nu o să mai vi,dacă o sa-ți placă mai mult acolo?
Nu o să mai fie primăvară niciodată?
Nu o sa mai răsară niciodată soarele?
E trist...
E trist cum singurătatea m-a luat prizonieră,ținându-mă în lanțuri groase de durere.
Acesta să fie sacrificiul iubirii?
Dacă da,prefer să-mi sacrific întreaga viață pentru iubirea eternă,
Până in clipa în care vei veni și-mi vei spune că a meritat,că sunt liberă și că vrei sa zburăm împreună.
Însă până atunci, singuratatea mi-e casă,iar eu continui să stau în colțul întunecat visând la soare și la maci.🌕😔
