Nașterea... toată lumea spune că de aici începe de fapt viața, dar la mine a început după. Nu.. nu am pățit nimic grav, doar am devenit al nimănui și apoi am ajuns intr-un orfelinat. Viața mea cu adevărat a început la un an si 4 luni. Ziua în care mama mea Angela sau cum îi spun eu Ingerul meu păzitor alături de tatăl meu pe nume Ion, s-au străduit să mă aducă acasă. Da, pot spune că am avut noroc că m au ales pe mine dintre toți acei copii. Primele zile au fost dificile pentru toți trei. Eu nu eram obișnuită cu bărbați (ma refer la prezența tatălui meu), iar ei nu au avut niciodată un copil. S au chinuit timp de 12 ani să își facă o familie, dar nu s a putut.
Am avut prima aniversare, prima băiță, prima plimbare în parc.
Cred că in toata perioada de acomodare ei au încercat să se obișnuiască cu ideea că au un copil și eu că am o familie. Am avut primul Crăciun în care eu am fost în centrul atenției, eu am fost luna, stelele și intreg universul.
Încet am învățat să comunic cu părinții mei, cu cei de la grădiniță, cu bunicii, dar mai ales am învățat să descopar mici colțișoare ale vieții.
La 3 ani am început grădinița. E foarte greu pentru un copil care a învățat doar limba română până atunci, să înceapă să meargă într un colectiv în care toți cei prezenți vorbeau o altă limbă mi se pare dificil. M am acomodat foarte greu. Dar mi am facut prieteni. Am avut serbări la care consider că părinții mei s au bucurat enorm. Am învățat să dorm cu lumina stinsă, sa ies cu copii.
Mama îmi povestea mereu ceea ce făceam când eram mica.
Mâncarea nu îmi plăcea nici când eram mică doar că o mânca cuțu...
Ea făcea mancare, curat, se uita la televizor și mereu eram locul 1 pentru ea. Într o zi facea mâncare și eu având o plăcere de nedescris pentru cordoane am găsit și eu unul la îndemână. În acea zi, cordon mi a fost încărcătorul de la telefon. Când m a vazut a rămas săraca blocată.
Desigur, ca orice copil, eram dusa la bunici, care aveau muulte pisici. Fiind lăsată să dorm la ei, trebuia să ne împărțim, dar cum? Nepoata cu bunica în pat si bunicu se descurca singur din momentul în care eu țip "Toto, tinge lumina "
Sunt sigură că nu sunt singura care a învățat greu să facă la oliță, motiv pentru care imediat după ce am învățat acest prim pas am început să îl repet. Tot așa într o zi când mama era ocupata cu gătitul. Am mers în baie cu toți ursuleții și păpușile mele și le am pus să facă caca și pipi, dar fiind atât de cuminte și liniștită mama m a pus să fac din nou și desigur, eu ca un copil ascultător, am facut-o. Când am obosit am luat-o de mânuțe și am dus o sa îi prezint activitatea. Nu s a terminat bine.. cel putin pentru ea, ca eu mi am luat lăpticul și m am pus la nani.
Cred că mereu îmi voi aduce aminte cu drag tot ceea ce mi a povestit mândră.
Nu pot uita niciodată cum venea matusa mea Nico aka Măt la noi cu "ciula" și dulciuri. Cum mă iubea și cum mă încărca cu tandrețe.
Anii la grădinița de maghiari nu au fost nici urâți, dar nici frumoși. A fost greu să fi o româncă între unguri, dar unii mi au intrat la suflet. Si dacă dumneavoastră, doamna educatoare vedeți asta, să știți că nu eu am rupt acel scaun pentru care am fost pedepsită!
Nu pot să uit cum mama, stând la o vecină la cafea, dupa ce ne am mutat acasă la bunicii mei, a fost sunată că fiica ei minunata a făcut pe ea la 3 anișori. Și da, atunci am avut pentru prima data chiloței de băiat pe mine. Nu voi uita niciodată cum mergeam după tata în stație deoarece venea de la muncă și era ocazia perfectă să luăm pampers. Tradiția era să fiu dusă pe gâtul tatălui meu până în ziua când am făcut pipi pe gâtul lui.. de atunci nu am mai văzut asta..
Aniversarea de 4 ani m a prins fără dințișori în gură, iar cea de 5 ani tunsă ca un baietel. La 6 anișori făceam progrese în ale cititului, iar la 7 am început clasa 1.
Mamă, tată, Măt, Toto și Momo. Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine🖤
