Profesor X

2

Tanarul barbat se simtea ciudat, la urma urmei mereu se simte ciudat cand preda, dar acum era diferit.

Privirea lui o ochea mereu,fara ca el sa vrea asta, se simtea putin intrigat cand privea spre fata care astepta sa se termine ora, care privea absenta catre geam, cu ochii ei albastrii.

-Domnisoara Collin, mai rezistati cateva miute in clasa? Daca doriti pot opri lectia si sa ne uitam cu totii pe geam.

-Imi pare rau, eram putin distrasa, va rog sa ma scuzati

Privirea lui era inca atintita spre ea, privea cum fata isi lasa privirea in jos rusinata, simtea ca ii era jena, ceea ce il facuse sa zambeasca putin.

In scurt timp clopotelul suna iar toti elevii se ridicara de pe scaune si iesira pe usa.

In spatele clasei a ramas doar Reven, prinsa iar in gandurile ei, cu ochii putin rosii si parca nelinistita.

Ezra inainta spre banca ei si se aseza pe vine in fata ei. Fata tresarii si se uita in jur, apoi ochii ii cazura pe el.

-Esti bine? Pari foate distrasa, ai dormit bine?

-Eu..da, imi cer scuze, trebuie sa plec.

Rapid se ridica si iesii aproape in fuga din clasa. Barbatul ramanand in ceeasi pozitie oftand.

Fata se duse spre dulap, nu stia ce se va intampla dar avea o presimtire urata, stia in adancul ei ca nu va scapa astazi, urma furtuna de care ii era fica. Luandu si cartile se grabii sa ajunga la biologie.

In timp ce urca scarile, in buzunar ii vibra telefonul, era un numar necunoscut.

-Alo?

-Reven Collin?

-Da...

-Suntem de la spitalul de urgente, familia ta a ajuns in stare critica astazi, au facut un accident de masina, am gasit numarul tau in telefonu unuia dintre pacienti, te rugam sa te prezinti cat mai repede aici nu stim cat mai au..fe..re....aila..bu..

Fata nu mai intelegea ultimele cuvinte, era devastate, nu isi putea controla respiratia, o ameteala puternica cuprinzand o. Fara sa isi dea seama se prabusii la pamant fara cunostinta.

Toti se oprira din ce faceau, iar un mare cerc se forma in jurul lui Reven, asta era?, aici se termina?

EZRA POV

O asez usor pe paul infirmierei si astept cu sufletul la gura niste vesti. Cateva minute mai tarziu o aud cum geme si se uita in jur confuza.

-Ce s a intamplat?

Ma intreaba putin buimaca

-Ai lesinat, iti mai aduci aminte ceva?

o vad cum instant se albeste la fata si incearca sa se ridice dar eu o opresc.

-Unde ai de gand sa te duci?

-Spital, parintii mei au facut accident, doctora a spus ca nuse stie cat mai au, lasa-ma.

Nu mai tine cont de ce ii spun, ma impinge si se ridica fugind spre usa. imi iau sacoul si fug dupa ea, spitalul e la o distanta destul de mare.

Urc in masina si pornesc usor pe drum, ma opresc fix in dreptul ei iar ea ma priveste confuza.

-Urca!

fara sa puna vreo intrebare, se urca si pornesc in troba spre spital.

REVEN POV

Fug spre receptive si intreb de Collin, asimilez rapid informatia si ma duc in locul indicat.

-Tu esti Reven?

Ma intreaba o femeie imbracata in alb.

-Da, unde sunt parintii mei?

-Momentntan sunt in coma, iar fratele tau...nu mai este, a decedat cu putin timp inainte sa ajungi tu.

Simteam cum picioarele mi se inmoaie, simteam ca pic. doua brate ma prind si ma ridica, ma simt stransa in brate dar e fara rost, nimic nu imi poate face suferinta sa dispara.

-Totul va fi bine.

aud o voce de barbat care imi sopteste.

-Nimic nu va fi bine, ei nu or sa mai fie, nu o sa mai am parinti, voi ajunge la o casa de copii, totul e distrus.

-Linistesete, e totul va fi bine.

-Nimic nu va fi bine

ince sa ii strig profesorului meu in fata, fara sa imi pese de nimic.

-Te voi ajuta eu

-Cum? ce poti tu sa faci? sa ii aduci la viata?

-Sa te adopt..

cuvintele imi erau blocate in gat, nu mai sunt in sare sa spun nimic, eram socata.

Doctora vine rapid spre mine si imi spue ca mama s a trezit. Fericita o urmez si intru un salonul ei.

-Mama..

-Eeven, te iubesc, sa ai grija de tine, sunt mandra de tine si te rog sa nu ma uiti.

-Mami, normal ca nu te uit, te iubesc, nu ma lasa.

o vad cum zambeste si un ultim sunet se aude din gura ei

-Adio..

-Mami, mama, hei, trezeste-te.

ies speriata pe hol si strig dupa un doctor.

-Ne pare rau, dar oficial esti..orfana.

-Dar..tata?

-A decetat in urma cu un minut.

dinnou simt bratele lu pe mine si in cateva secunde numai aud nimic.

****

Cand ma trezesc constat ca sunt intr o camera alba, dar u sunt la spital.

Langa mine il vad pe profesor dormind intr un scaun.

-Hei, unde sunt?

spun eu tare catre el trezindu l

-Esti la mine acasa, Reven, daca vrei..inca sustin ce am spus la spital,

-Sa ma adopti?

-Da

-Ma descurc si sigura, multumesc.

imediat lacrimile imi inunda ochii si simt cum sunt izbita de pieptul lui. Nu il resping, am nevoie de asta.

Un gand prea puternic imi strabate gandul iar eu il imping si ma rigic de pe pat.

-Nici macar nu te cunosc, esti un strain.

-Nu sunt un strain, sunt ..un prieten.

-Ce prieten, te cunosc de cateva zile, cum sa am increde in tine?

-Reven, te rog, ai incredere, ii cunosteam pe parintii tai.

-Ce? cum?

-Iti voi povestii, dar nu acum, dar promit, daca totul va merge bine iti voi spune.

-Ai vreo dovada? nu pot pur si simplu sa cred ce imi spui

Isi scoate din buzunar telefonul si deruleaza putin dupa care il indreapta spre mine. Il iau nesigura si vad pe ecran era o poza cu parintii mei si cu ..el, erau fericiti, se vedea. Erau mult mai tineri si mama avea burta destul de mare semn ca era insarcinata.

Ii inmanez telefonul si imi las capul in jos invinsa.

-Si ce vei face? indraznesc eu sa intreb

-Te voi lua sub tutuiala mea, pana vei face 18 ani, atunci vei intra in posesia casei si averii lasate de parintii tai.

-Multumesc. eu..ai putea sa ma lasi putin singura?

Fara sa imi raspunda, isi ia sacoul de pe pat si cu pasi mari paraseste camera.

Imediat ce usa se inchide, lacrimile incep sa imi navaleasca pe obraji, si odata cu ele, sufletul meu se sfarama incet si dureros.