Regina Tăciunilor și a Mărgelelor

Capitol extra 0.2

   Regina Rhoda inspiră mireasma bujorului rozaliu, dulce și parfumată ca vata pe băț care împânzea acum străzile capitalei. Își deschise ochii și își privi soțul în oglindă cum îi împletea abătut părul lung. De fiecare dată când făcea asta, își aducea aminte de Avaya. Coafurile ei erau incredibile.

   — Te pricepi din ce în ce mai bine, îi întrerupse gândurile.

   Cazimir rămase concentrat pe floricelele albe pe care i le strecura printre șuvițe.

   — Cum aș putea să nu? oftă. Cu trei fete... Rajula nu m-a mai lăsat să o împletesc de când avea zece ani. Krasimira nu e interesată de așa ceva. Doar Feodora își mai lasă bietul tată să o răsfețe. Iar acum..., privi în lături, spre pătuțul de lângă măsuța de machiaj. Părul copilei ăsteia o să crească repede. Și decât să o las pe mâna ta...

   Se încruntă, prefăcându-se supărată. Nu era chiar vina ei pentru că nu se pricepea la prea multe lucruri femeiești. Decât să stea să se complice, încercând să se aranjeze, mai bine se tundea băiețește. Dar, bineînțeles, îi ajungea comportamentul nu tocmai potrivit pe care copiii îl moșteniseră de la ea.

   Lăsă bujorul pe masă și își îndreptă spatele.

   — Pari destul de dezamăgit de faptul că nu e băiat.

   Cazimir suspină și își lipi fruntea de creștetul capului ei, postura sa mândră de rege dispărând sub greutatea responsabilității de părinte.

   — Rhoda mea, ador fiicele pe care mi le-ai dăruit, dar când mă gândesc că trebuie să trec pentru a patra oară prin ce am trecut cu ele... rochii de zi și rochii de seară, pantofi de dans, pantofi de plimbări pe afară, broșe și clame, pretendenți... oh, câți băieți va mai trebui să pun pe fugă? Gemenele vor începe să facă furori în curând.

   Avea noroc că își ascunsese fața în părul ei, altfel ar fi dat de belea dacă i-ar fi văzut expresia care îi cuprinsese ochii. Dacă ar fi știut el de faptul că draga de Krasimira, băiețoasa lor Krasimira, era deja îndrăgostită de Kiril! Fiul celui mai bun prieten al său, pe deasupra. Sau că Rajula era la un pas distanță de a accepta cererea în căsătorie a prințului Vallen și să plece de lângă ei...

   Săracul ei soț, care își iubea fiicele mai mult decât văzuse pe cineva iubindu-și copiii!

   Rhoda își dezlipi spatele de scaun și se aplecă peste marginea pătuțului, holbându-se cu adorare la obrajii dolofani ai micuței creaturi căreia îi dăduse naștere ziua trecută. Îi venea să se umfle în pene ca un cocoș pentru că îi semăna doar ei, cel puțin acum. Trebuise să facă cinci copii ca să ajungă la performanța asta. Spera să i se asemene în continuare la fizic, și, ca de fiecare dată, se ruga să ia de la Cazimir trăsăturile morale. Poate că numai așa s-ar fi oprit la ea. Poate.

   Ei bine, nu era ca și cum ceilalți fuseseră plănuiți, mai ales atât de mulți. Dar erau poverile ei frumoase și zăpăcite, pe care le iubea mai presus de orice.

   — Măcar e cuminte și liniștită, spuse cu un zâmbet dulce pe chip.

   Nu era deloc deranjată de muzica de la parter, de vibrațiile ce zguduiau podelele și de râsetele zgomotoase ale oamenilor care se plimbau pe holuri.

   Banchetul dat în cinstea împlinirii a 18 ani ai primului său fiu devenise cu adevărat un eveniment la care se strânseseră persoane din toate colțurile continentului. Demn de un prinț, deși lui nu îi plăcea deloc să fie în centrul atenției.

   Buzele i se strânseră din zâmbetul acela mieros într-o linie strâmbă.

   — Nici măcar nu a venit să o vadă, șopti. Acum e supărat pe mine pentru că am născut-o atât de aproape de ziua lui. De parcă aș fi putut să controlez asta, știi? Afurisitul care e! Și în zori pleacă...