Fii tu ochii mei

Capitolul 3

Katie a plecat în ziua următoare. Și-a strâns toate lucrurile și m-a părăsit pur și simplu, lăsându-mi doar un bilet prin care îmi spunea că nu mai suportă viața cu mine. Că sunt depășit și că trebuie să îmi găsesc pe cineva de vârsta mea, care să îmi înțeleagă viața anostă. Citeam biletul și nu puteam crede ce citesc...Deci chiar eram bătrân, așa eram văzut...

Sincer să fiu, m-am așteptat la asta. Deodată s-a lăsat liniștea peste casa mea.

Am eliberat tot ce îi aparținea și le-am pus în cutii pe care voiam să i le trimit mai târziu prin curier. Se mutase deja la o prietenă, Marie, nici măcar nu știu cine era dar nu îmi păsa.

Mi-am schimbat abonamentul de la sala de sport, nu voiam să mă mai întâlnesc cu ea. Jabbo și Snow păreau fericiți.... Poate că și lor le-a priit plecarea ei.

Lana a fost plecată ceva timp pentru că nu am găsit-o câteva săptămâni la rând. Iar telefonul meu rămăsese la ea așa că a trebuit să îmi iau altul. Mă gândeam din ce în ce mai mult la ea, la ce face oare, cum este, cum se descurcă?

Într-o zi, cam după o lună de la plecarea lui Katie, mă hotărăsc să sun din nou pe numărul meu după ce am reîncercat de nenumărate ori fără să îmi răspundă nimeni . Telefonul fusese mort....Probabil a rămas fără baterie.....

-Lana?

-De unde ai știut că sunt eu...?

-Am uitat telefonul la tine...Și speram să răspunzi în cele din urmă .... spun eu din toată inima și răsuflând liniștit că îi aud vocea în sfârșit. Ai găsit încărcător pentru el?

-Da...M-a ajutat un prieten... Trebuie să ți-l returnez.

-Nu, e ok... Poți să îl păstrezi o vreme... Așa te pot auzi...Ești bine? Ai fost plecată...

-Da...am avut ceva de rezolvat...Acum sunt acasă...Uhm...Vrei să ...vii? spuse ea sfioasă.

Am simțit în glasul ei emoție și am răspuns afirmativ, normal că voiam să merg la ea....Numai un nebun ar fi refuzat-o...

Am făcut un duș rapid și m-am aruncat într-o pereche de pantaloni. Am luat un tricou la nimereala și o cămașă peste.

Jabbo a ieșit primul din casă și a zbughit-o către Lana, așa cum făcea de fiecare dată. Dar de data asta ea avea să fie acasă. Pe drum am retrăit seara aceea magică... M-am rușinat de gândurile imorale și mi-am alungat gândul.

Ea ne aștepta pe terasă iar Jabbo a fost primul care a avut parte de salutul ei. Vocea ei suavă mă făcea să am un gol în stomac tot timpul. Deși am avut multe femei în viața mea, ea avea ceva deosebit...

-Hei, dragilor, ce faceți voi? spuse ea jucându-se cu ei vizibil fericită de reîntâlnire. Hehe, mi-a fost dor de voi!

Bucuria era mare de ambele părți. Eu priveam sprijinit de balustrada terasei și cred că acela a fost momentul în care m-am îndrăgostit cu adevărat de ea. Atunci, când zâmbetul ei mi-a străpuns inima ca un fulger. Ea, cu părul negru și cu buclele ei lungi...

-Wes?

-Aici sunt, zic eu și mă aplec sărutând-o pe obraz...Nu știu de ce am făcut asta, simțeam nevoia să o fac pentru că...

-Nu te scuza, e ok...Și mie mi-ați lipsit...Acum sunt o gazdă bună și vă invit în casă...Am ceva pentru ei doi.

Se ridică de pe scaun și porni spre bucătărie de unde luă o plăsuță pe care mi-o întinse.

-Deschide-o, te rog...

-Nu trebuia...Îi răsfeți!

Deschid plasa și văd acolo câteva jucării pentru căței, recompense și două bandane asortate...