Burn

2. Adevăruri

Am tresărit instantaneu la auzul acelei voci atât de cunoscute mie. Imediat după ce creirul meu a reușit să prelucreze informația primită mi-am ridicat capul iar un zâmbet imens mi-a apărut pe față. Știam ce avea să urmeze.

Josephine statea rezemată de peretele din fața mea uitându-se de sus la mine pentru că încă nu mă ridicasem. De data asta arăta diferit: bretonul ei nu îi mai acoperea fruntea perfect netedă, ci era dat pe spate și prins cu o agrafă, iar restul părului ei era prins într-o coada ridicată. Nu aveam ocazia să o văd de multe ori așa pentru că nu obișnuia să abordeze acest stil; oricum arăta perfect în ochii mei exact așa cum era. În rest nu era nimic diferit la ea; purta la fel ca de fiecare dată haine scumpe, genți și pantofi la fel de scumpi, iar parfumul ei era divin, mereu era așa.

Încă nu mă ridicasem de jos și încă aveam acel zâmbet tâmp pe față continuând să mă uit la ea, și ea la mine.

- Haide. Avem multe de discutat. sparse ea tăcerea și îmi întinse mâna ajutăndu-mă să mă ridic.

M-a apucat părintește de braț iar eu mă lăsam condusă de ea pe holurile care acum păreau extrem de lungi si scările întortocheate, interminabile. Dar știam unde aveam să ajungem, într-un singur loc, și mai exact la etajul șase, chiar în capătul holului. Acolo era camera ei în care uneori dormea atunci când rămânea aici peste noapte, și asta nu se întâmpla foarte des.

Ajunse în fața ușii cameri dându-mi drumul la mână, iar în următoarele două minute s-a așternut o liniște mormântala. Atmosfera devenea din ce în ce mai tensionată și într-un fel abia așteptam să aflu tot dar îmi era teamă ca poate crudul adevăr care urma să-l aflu va fi unul mult prea dureros iar acum, de majoratul meu, nu voriam să am o stare prostă. Trebuia să mă lupt cu asta, dorința de cunoaștere îmi ardea în suflet și în creier.

În acest timp, Josephine cotrobăia prin geanta ei, probabil căuta cheia. Eram parcă în transă, tremuram din toate încheieturile și priveam la un punct fix de pe ușa albă care se afla în fața mea. Aveam senzația că atunci când o să se deschidă o să cad în gol, într-un loc necunoscut și întunecat din care nu o să mai pot să ies. Și într-un fel așa era, ce urma să aflu avea să mă ridice la cer sau să mă scufunde în întuneric.           

Am fost imediat trezită din acel somn cu ochii deschiși de sunetul pe care cheia l-a făcut când Josephine a întors-o în spațiul rezervat ei.

- Intră! spuse ea intrând în față apoi ținând ușa deschisă până când am făcut același lucru și eu. – Ia un loc acolo, fă-te comodă.

A indicat spre patul care era perfect aranjat. Am ascultat-o și m-am așezat pe marginea. A doua cerință nu puteam să o îndeplinesc pentru că nu mă prea puteam simți confortabil în acel moment.

Am oftat adânc. Așteptarea devenea deja înțepătoare pentru răbdarea mea. Josephine și-a dat jos paltonul maro de stofă pe care l-a pus într-un mic cuier din spatele ușii, apoi a făcut la fel și cu geanta, dar nu înainte șă scoată un anumit ceva ce părea a fi un plic.

Apoi, s-a îndreptat spre un mini-frigider ce era în colțul camerei, lângă fereastră.

-Vrei ceva de băut? mă întrebă ea adresându-mi apoi o privire.

- Hmm. Un fresh de portocale.

Luase doza potrivită și imediat după asta s-a întors către mine mergând cu pași mărunți spre locul unde avea să se așeze, lângă mine, oferindu-mi recipientul rece plin cu băutură răcoritoare.

- Deci....

- Deci...! am oftat eu încercând sî o fac să zică ce are de spus cât mai repede.