𝕥𝕙𝕒𝕟𝕜𝕤 𝕗𝕠𝕣 𝕪𝕠𝕦𝕣 𝕔𝕠𝕟𝕔𝕖𝕣𝕟 | yj × bg |

-capitolul I-

   Pe coridoarele pustii se auzeau pașii tânărului care se grăbea spre încăpere. Deschise ușa fără ezitare, fără a atrage prea multă atenție, și intră.

Observase că nu e nici un profesor in clasă, așa că umblă cu ochii înspre căutarea unui loc liber.
În timp ce se plimba printre bănci, multe priviri se aruncau înspre el.

Încă mai erau persoane care își aduc aminte...

Până la urmă, se așezase în a treia bancă, lângă un băiat înalt, brunet, care ilustra ceva pe un caiet.

"-Sunt Choi Yeonjun", zise tânărul cu păr blond, schițând un mic zâmbet.
La această adresare, elevul de alături lăsă zgomotos creionul pe caiet și se întoarse brusc înspre noul coleg, făcându-l să-și piardă zâmbetul și să tresară puțin.

"..."
Dorea să spună ceva, însă a fost întrerupt de un grup de băieți care au intrat grăbiți pe ușă.

"-Hey! Soobin! Chiar nu ai nici un pic de respect pentru noi?" strigase un elev cu păr roșcat, ciufulit și cu uniforma șifonată.

La această remarcă, Yeonjun se întoarse speriat și îngrijorat înspre acei băieți.

Soobin se ridicase fără nici o expresie și plecă cu ei.

Elevul nou rămase nedumerit și se gândea ce putea merge rău.
Fără să observe, intrase în clasă un bărbat josuț, aranjat, care dădea impresia unui profesor. Tânărul ridică privirea înspre el, iar acela îi făcuse semn să vină. Se ridică și trecu în fața  clasei.

"-Acesta este noul vostru coleg. În școala lui precedentă nu a avut parte de prea multe momente fericite și prieteni, așa că primiți-l călduros" spuse profesorul, după care îi făcu un semn pentru a vorbi.

"-Mă numesc Choi Yeonjun."

Dirigintele se uită nedumerit la dânsul.

"-Mai adaugă ceva, să te cunoască mai bine colegii." Însă Yeonjun dădu negativ din cap.
Se duse înapoi la locul lui.

Lecția în final trecu, fără colegul său de bancă sau acei băieți. Decise că nu era mare îngrijorare. De la incident, devenise mult mai sensibil decât era înainte.

Ieșind de pe ușa școlii, a observat o adunare imensă de copii lângă teren, însă nu atrase mare atenție și plecă înspre casă.

Mergea ascultând muzică pe o cărărușă îngustă ce ducea înspre casă. Locuia cu părinții, într-un apartament mic, din cauza bugetului. Se grăbea pentru a-și lăsa ghiozdanul și uniforma, pentru că întârzia la job-ul lui part-time.

Lucra ca menajer la un hotel de 4 stele de peste drum de unde locuia. Îi era comod să lucreze acolo.

Se uită la ceas, și când și-a dat seama că mai are încă 15 minute, începu să grăbească pasul.

Văzu o persoană care alerga extenuat din partea opusă. Părea că avea o mulțime de vânătăi și cămașa pătată de sânge.

Yeonjun se uită mai atent și observă că era emblema școlii lui pe cămașa acestuia.
Cum se apropia băiatul, și-a dat seama că era așa-zisul coleg de bancă, Soobin.

Tânărul brunet l-a observat pe Yeonjun și dădu să treacă strada, neobservând mașina cu viteza depășită.

Yeonjun se uită înfricoșat, vechile și oribilele amintiri venind înapoi în mintea bietului tânăr, de doar 17 ani.

-F L A S H B A C K-

-acum 1 an-

"-De-abea aștept să văd fiica surorii tale!
Nu pot să cred că are deja un an și eu nu am întâlnit-o niciodată!"spune femeia supra-entuziasmată.

"Shhht taci și fi atentă la drum!",ехсlаmă barbatul intr-un mod abuziv și înfricoșător.

Însa еl stătea ре bancheta din spate a mașinii. A fost obligat să meargă. Nici prin cap nu i-а venit o idee de a рlеса împreună cu ei. Dacă refuza, nici măcar lа școală nu putea merge și avea să își petreacă întreaga zi și noapte alături de "părinții lui". Nu poți numi așa fel de oameni "părinți". Erau doar niște creaturi abuzive pe care îi interesa doar băutură și alte chestii. Pentru ce a mai fost adoptat? Nu mai bine stătea liniștit în acel orfelinat? Alături de prietenul lui, pe care l-a lăsat pentru асеlе făpturi necuvântătoare.

Plecau înspre o întrunire de familie, organizată de tatăl mamei sale, șeful unui restaurant de 5 stele. De-abea aștepta să se termine și să plece la prietenul lui, care încă se află în acel orfelinat.

A fost adoptat acum 1 an. De atunci- nici o emoție de fericire sau entuziasm, doar lucruri abuzive, fum și alcool.

Măcar de două ori pe săptămână, se stăruia să iasă din camera sa și să se strecoare în casa de copii, pentru a-și vedea unele persoane dragi-mai ales cel mai bun prieten al său, pe nume Taehyun.
Se cunoșteau de când a ajuns el acolo.
Yeonjun- copil abandonat la 7 ani
Taehyun- retras de la părinți, din cauza lipsei grijei, la 6 ani.
Și-au petrecut copilăria împreună, fără nici măcar o ceartă sau neînțelegere.
Doar Yeonjun a avut ocazia la a doua familie...

Acum stătea și se gândea cum să scape din coșmar. Să fugă? Îl găseau totdeauna. Să se ascundă? Nu e un plan prea bun, doar bunicul lui deținea un lanț de restaurante, iar oamenii lui sunt oriunde, care îl cunosc. Să îi omoare?.....

Ajunse în fața porții imense a restaurantului privat al familiei lui.
Se gândea atent și concentrat la un plan...

În timpul petrecerii, nu a mâncat sau băut nimic.

A așteptat până toți au plecat, pentru a-și pune planul în acțiune.

În final, toți s-au îndreptat spre casele lor, rămânând doar el, cei doi și o menajeră care curăța mesele.

Și-a târât părinții beați morți până la mașină, plasândui pe bancheta din spate a acesteia.
Se asigura că nu e nimeni prin preajmă, și căuta prin portbagaj un obiect tare, cum ar fi o cărămidă. În final a găsit ce a dorit, și a plasat obiectul me pedala de accelerație a mașinii.

A ezitat câteva secunde, însă acea dorință puternică de libertate predomina.

Se duse înapoi în spate numai pentru a căuta cheile mașinii în buzunarul mamei sale.

Introdu cheile în mașină și o porni.
În timp ce se depărta și alerga cât mai rapid și departe, automobilul se lovi de un pilon de electricitate, creând un dezastru imens.
În apropiere era o clădire părăsită, de după care se ascunse.

După vreo 10 minute, văzu cum sosiră poliția și ambulanța.

Se uita strsat și emoționat de după un perete care abia se ținea, fără a scoate nici măcar un sunet.

După aproximativ o oră, locul a rămas gol.
Deodată îi sună telefonul. Nu știa dacă să răspundă sau doar să îl ignore. A decis să preia apelul, pentru a nu părea suspect.
Erau cei de la spital. L-au anunțat că părinții săi erau în sala de urgențe din cauza unui accident rutier.

S-a hotărât să nu se grăbească prea tare. Și-a pus gluga de la hanorac pe cap, gândindu-se ce poate urma. Să meargă la centrul de detenție? Măcar va dura vreun an, nu întreaga sa viață.

Ajuns în fața clădirii, s-a oprit, însă își adună puterile și intră agitat, însă cu un mic rânjet pe buze.

✏_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Heyy! Prima mea carte de pe acest cont <3 Mă voi stărui să postez cât mai repede la ea.🤍☕