Dulcele meu preferat - PUBLICATĂ

Capitolul 3

CAPITOLUL 3

JESSICA

Nu sunt deloc surprinsă atunci când ajung într-un cartier rezidențial. Având în vedere mașina pe care o deține, telefonul de ultimă generație, parfumul scump și hainele de calitate, probabil face parte dintr-o familie de bogați, încrezuți și cu nasul pe sus.

Brunetul seducător coboară din mașină, lucru pe care îl fac și eu de îndată ce un domn îmi deschide portiera. Max îi întinde cheia și îi oferă un bacșiș pe care acesta îl primește bucuros de dărnicia de care dă dovadă.

Nu-mi scapă privirea căruntului, ca și cum nu aș fi prima femeie pe care o aduce aici, dar împing aceste gânduri departe și îl urmăresc până la lift, pe cel care stăpânește buzele mele. Deocamdată!

― Nu îți e teamă că-ți zgârie mașina prețioasă? încerc să-l iau peste picior. Nu de alta, dar bacșișul tău cam lasă de dorit, spun, sperând că i-a dat puțin.

― I-am dat 50 de lire, mă anunță subit, iar sunt pe cale să cad în cap, reușind să evit acest lucru atunci când Max e atent și mă prinde rapid de braț, redresându-mă înapoi pe picioare.

― Nu îmi fac griji că o să mi-o zgârie el, chicotește apăsând pe butonul de la lift de îndată ce intrăm. În schimb, tu pari a atenta la iubirea vieții mele.

Iubirea vieții sale? O mașină? E nebun!

― O să-ți sparg geamul și o să-ți fac o inimioară.

― Știam eu, chicotește, dar eu zic să nu riști că ajungi la pârnaie. Sunt camere de luat vederi în parcare, Prăjiturico.

Scoate cartela din buzunar, care deschide ușa apartamentului după ce coborâm din lift și parcurgem un hol, apoi mă invită să intru după ce deschide ușa apartamentului său.

Își aruncă portofelul, cartela, telefonul pe o măsuță și mă poftește într-un salon superb, decorat după ce-mi agăț geanta într-un cuier.

― Ești foarte gentleman, Max. Așa reușești să bagi toate fetele în pat?

― Doar pe cele care mă îmbie să mănânc ceva dulce.

Arcuiesc sprânceana și mă întorc spre el. Îmi este ciudă că este mult prea superb.

― Să înțeleg că îți plac prăjiturile?

― Doar cele pe două picioare, insinuează cu subînțeles, făcând un pas spre mine.

Nu știu dacă am ales corect atunci când m-am gândit să vin cu el. Mă îndepărtez de el și schimb subiectul, încercând să fiu uimită de apartament, ceea ce nu îmi este deloc greu să fac.

― Nu te plictisești singur aici? Apartamentul pare foarte mare.

Mângâi canapeaua, care pare confortabilă, aruncându-mi ochii peste tot.

― Nu prea sunt singur, se destăinuie aruncându-se comod pe canapea, care pare confortabilă la prima atingere. Probabil își aduce toate femeile aici.

― Nu mă culc cu tine, mărturisesc, iar Max izbucnește în râs atunci când ajung în fața sa.

Nu știu de ce pare atât de amuzat, având în vedere sinceritatea mea care mă îndepărtează.

― Și eu, care credeam că am parte de ceva acțiune în seara asta.

Îmi face cu ochiul, apoi se ridică de pe canapea și pășește spre mine.

― Nu știu cu ce fel de femei ești obișnuit, dar îți ții șarpele în pantaloni. Departe de mine!

Alte hohote de râs se aud în cameră, iar eu mă înroșesc când îmi dau seama că am dat glas gândurilor mele.