Poveste de Crăciun

Partea I - A U T O S T O P U L

                                            A U T O S T O P U L 

       Ningea atât de frumos încât părea că îngerii în persoană cerneau fiecare fulg cu o atenție deosebită. Pe marginea șoselei aproape pustii, pomii golași se uitau la șoferi amuzați, zâmbindu-le strâmb. Grupulețe de oameni se plimbau de-a lungul aleii înzăpezite, nebăgând în seamă temperatura scăzută și omătul care continua să cadă din cer neîncetat. Culorile palide ale apusului se jucau alături de copii, lărgind paleta de nuanțe albicioase. Cu siguranță era o zi de notat în calendar  pentru bucureșteni. 

       Ceasul de pe bordul negru al mașinii arăta puțin peste cinci după-amiaza, însă începuse să se întunece de-a binelea. În fața lui se întindea un drum interminabil și singuratic. Nimeni nu se grăbea să părăsească orașul pe o asemenea vreme, în special pe data de 23 decembrie. Dădu mai tare radioul și începu să bată ritmul pe volan. Când piesa ajunse la refren, nu se putu abține să nu mormăie odată cu solistul. Probabil era unicul om de pe planetă care asculta rock cu două zile înainte de Crăciun. În fond, nu era nimeni care să-l audă, nimeni care să-l critice sau să-i readucă spiritul sărbătorilor. Nu era absolut nimeni! Se uită absent la plăcuțele de pe margine și constată că mai avea foarte puțin până să iasă din capitală. Ștergătoarele se mișcau haotic dintr-o parte în alta, făcând față cu greu ninsorii abundente.

       Acceleră îndemnat de vocea sonoră a lui Freddie Mercury pentru a prinde verdele la semafor, dar culoarea se schimbă rapid în roșu. Nu-și putu reține o remarcă în semn de protest. 

       - De ce trebuie să aștept dacă nu e nici dracu' pe străzi?! 

       Se înșela. Avu ocazia să observe asta de îndată ce întoarse capul spre geamul pasagerului. Prin perdeaua impenetrabilă de fulgi zări pe partea cealaltă a șoselei o siluetă feminină ce ținea în mână o foaie albă. Miji ochii și descifră "Sibiu" scris de tipar cu o cariocă roșie, care se cam întinsese. Pe marginea hârtiei erau desenați câțiva brăduți inegali și globuri ce aduceau mai degrabă a ouă de Paște. Beculețul invizibil de deasupra capului i se aprinse dintr-o dată. Tipa făcea autostopul!

       Între timp, seninul și mult așteptatul verde al semaforului reveni în raza lui vizuală. Porni, dar gândul îi rămase tot la fată. Era de unul singur, cu o zi înainte de Ajun, nu avea la cine să se ducă de sărbători, iar toate cunoștințele sale plecaseră din oraș. Se putea mai părăsit de atât? Nu mai sărbătorise cu adevărat Crăciunul de pe la 8 ani. Era pe cale să lase în urmă Bucureștiul, când se hotărî să vireze brusc. La naiba! Ura să conducă noaptea.

       Pe drumul de întoarcere conștiința lui îi mustră de nenumărate ori. Dacă nu mai era acolo? Dacă văzuse prost? Toate acestea fură spulberate de aceeași bucată de hârtie udă și mototolită. Se opri în dreptul ei, nepăsându-i de posibilul accident pe care l-ar fi putut provoca. Deblocă ușile și o deschise pe cea a pasagerului. Privirea lui se lovi de doi ochi negri. Fata își scutură hainele de zăpadă, apoi se aruncă pe scaunul încălzit din piele. 

       - Bună, eu sunt Ema, îi zâmbi ea cald. Sper că nu am dat peste un violator sau criminal. Nu ai asemenea înclinații, nu? Adică e OK, doar că mă voi da jos.

       El rămase năuc, neputând să țină pasul cu șuvoiul de cuvinte ce-i părăseau gura fetei.

       - Nu practic nici una din ele, răspunse el. 

       - Bun, asta-i bine. 

       Aruncă geanta de voiaj din brațele sale pe canapeaua din spate.