Afaceri necurate

Capitolul 1. Portofelul.

Iarna se adăpostise peste Londra pe neașteptate, ceva surprinzător având în vedere climatul rece al regiunii. Fulgi albi cădeau fără încetare din cer, pe când Richard scotea aburi reci din cauza efortului depus. Se fâstâcea din cauza serviciului, mai ales din pricina angajaților nefolositori în ultimul timp, sărbătoriile se apropiau și nu se concentrau suficient pe contractele încheiate de el. Zilele acestea de concediu îi se păreau nefolositoare, dar ce știa el despre Crăciun? Familia lui era la kilometrii depărtare vorbind la telefon ocazional în mod special de ziua lui. De obicei își petrecea acest timp cu câțiva prieteni discutând despre activitatea comercială a industriei pe care o înfințase, strict profesional și asta se petrecea de câțiva ani încoace.

Telefonul îi sunase în mod gălăgios, făcându-l să se strâmbe ușor din nas. Și-a băgat mâna în buzunar și s-a uitat la persoana care îl sunase.

        -Sunt un om ocupat, Manson. Spune-mi scurt de ce m-ai sunat, zise el enervat. Știa că această persoană era de neîncredere încă de când îl cunoscuse și se săturase de insistarea lui zilnică.

        -Te-am sunat să te întreb dacă te-ai mai gândit la proiectul înființat de curând. Ți-am spus deja, o să-ți aducă un profit enorm mai ales firmei tale.      

        -Pentru a suta oară, decizia mea este definitivă și știi prea bine că nu voi face niciodată o afacere cu tine, nu mi-ai adus probe concrete că din acest contract o să iasă câștig așa că nu mai avem ce discuta. La revedere, spuse și închise telefonul deranjat de atitudinea unor ființe care credeau că-l puteau prosti așa de ușor.

Crescuse într-un mediu infect fără pic de ajutor din partea părinților fiind prea ocupați să se certe din cauza baniilor. În fiecare seară se ducea la culcare cu gândul că o să reușească, că nu o să lase niciodată persoane să intre în viața lui. Știa sigur un lucru, oamenii te trag în jos, mereu a fost rece și distant cu toată lumea și de aceea a rămas singur. Nu știa ce e aia dragostea îi era prea frică că o să iasă rănit, reușise să devină un om de succes și nu avea de gând să destrame tot. Nu încă.

Se îndrepta către cafeneaua lui preferată, mai avea jumătate de oră la dispoziție înainte să intre în ședință alături de colegii lui și voia să-și petreacă timpul alături de o cafea bine meritată. Auzise pași grăbiți în spatele lui, cineva îl striga.

- Domnule, domnule ! Portofelul !

Când s-a întors a observat a observat o persoană cu un păr castaniu ondulat plin de zăpadă. Nasul și pomeții ei erau atât de roșii încât o putea compara ușor cu Rudolf. Alerga de parcă era la un maraton. A zâmbit ușor, dar și l-a retras când și-a dat seama că acea fată mai avea doar câțiva pași înainte de a ajunge la el.

        -V-a căzut portofelul din buzunar, spuse aceasta printre gâfâieli repetate, întizându-i portofelul său din piele .

Își mărise ochii, credea că e destul de responsabil încât să-l țină într-un loc bine ascuns și se bucura din toată inima că o găsise pe această domnișoară drăguță să i-l înmâneze având în vedere că acolo se găseau cei 500 de euro împreună cu toate cardurile sale importante.

        - Vă mulțumesc enorm, nu știu ce mă făceam dacă l-aș fi pierdut, zâmbise ușurat și luând portofelul din mâna ei micuță .

        -Nu aveți pentru ce, data viitoare fiți puțin mai atent. Nu știți de escroci se găsesc mai ales în Londra, spuse cu seriozitate. Să aveți o zi bună, zise aceasta întorcându-se cu spatele continuându-și de drum.

Richard o privea plecând admirându-i paltonul de un negru imaculat și părul răvășit în bucle, mersul ei ușor obosit. Ceva îi spunea că trebuie să o oprească. Nu s-a gândit de două ori înainte să strige:

 -Aveți timp pentru o cafea?

Se întoarse afișându-și zâmbetul pe care Richard îl considera unul memorabil.

-Desigur.