Afaceri necurate

Capitolul 8. Contractul.

Perspectiva lui Richard

Nu cred că mai trăisem vreodată un așa șoc. Aveam palpitații, genunchii îmi tremurau în mod nervos și aveam un nod în gât. Încercam să-mi găsesc cumpătul dar era imposibil, mă bucuram totuși că nu au avut șansa să mă vadă încă în starea în care mă aflam, ca o stafie. Am încercat să îmi trag câteva palme imaginare „E un vis, trezește-te.” îmi tot ziceam în gând dar nu, mă aflam în fața femeii pe care într-adevăr, o plăceam, dar în același timp o uram. O uram fără să știu cine e, cum arată sau ce face pe la spate. Dar acum aflasem adevărul și știam cu cine voi avea de-a face pe o perioadă lungă de câțiva ani, nu aveam de gând să-i ofer compasiune și sunt sigur că la fel va face și ea. Mi-am arânjat sacoul, am eliberat strânsoarea cravatei de la gât în timp ce încercam să mă calmez respirând și expirând constant. Amețeala m-a cuprins când l-am auzit pe unul dintre majordomi.

-Domnule, familia Portman a sosit.

-Mulțumesc, am zâmbit și m-am îndreptat către ei.

Iar atunci inevitabilul s-a produs. S-a întors spre mine cu un surâs pe față, dar când privirile ni s-au întâlnit acel zâmbet i-a pierit. Expresia ei devenise una impasibilă. Ochii ei exprimau doar vină, dezamăgire și tristețe. Iar atunci mi-am dat seama, știa. Știa de faptul că nu sunt un simplu angajat la firma Kroger, ci că de fapt eu o dețin. Știa de faptul că o să ne mai întâlnim și de aceea nu mi-a dat numărul ei de telefon. Știa de toate acestea iar eu habar nu am avut, se jucase pe degete cu mine fără să-i pese de consecințe. Cunoscusem o femeie prefăcută, ca toate celelalte pe care le-am întâlnit și îmi venea să-mi trag cu pumnii în cap că mă atașasem de ea. Mergeam lent și cu pași grei spre familia Portman fără să-mi dezlipesc o clipă ochii de pe Amanda. Bun venit în purgatoriu, draga mea.

-Bună seara, domnule Portman. Mă bucur că ați putut ajunge, zâmbisem nefiresc, dar cu politețe către el.

-Bună seara. Mulțumim pentru invitație, răspunse rece.

Mi-am mutat privirea către Harriet Portman. Într-adevăr, era o femeie frumoasă iar vârsta se pare că reprezenta doar un număr pentru ea. Era îmbrăcată într-o rochie neagră lungă, de dantelă ce avea o despicătură în față. I-am luat palma, strângând-o ușor, am apropiat-o de buzele mele sărutând-o ca un adevărat domn. Roșise. Presupun că am cucerit-o. După aceea, mi-am ațintit ochii către ea. Era superbă. Rochia albastră se mula pe corpul ei perfect ce îi punea în evidență fiecare centimetru. Mirosea incredibil iar acest lucru reprezenta un punct sensibil pentru mine, eram topit după femeile care miroseau excelent. În schimb, nu am procedat la fel ca și la doamna Harriet, m-am mulțumit doar să o salut politicos. Părea că era mai preocupată de podea decât de mine.

-Să vă conduc, gesticulasem cu mâinile către cea mai mare masă aflată din încăpere la care, bineînțeles, stăteam și eu.

  

                                                                      ***

Devenise deja plictistor să-i aud pe toți din jur vorbind despre afaceri și politică. Majoritatea erau bărbați trecuți peste patruzeci de ani, îmbrăcați la patru ace și fără niciun pic de păr pe cap, la fel ca neuronii lor. Și-au strâns banii din averea părinților fără să ridice un deget pentru ei, iar acum se prefăceau mari bogătași. Dezgustător. Din curiozitate mi-am ridicat ochii către Amanda să văd ce face, și surprinzător se uita la mine.

-Mă scuzați. Mă duc până la toaletă, zise ridicându-se de la masă nu înainte să-mi arunce o privire. Înțelesesem aluzia.

Mă îndreptam către un hol întunecat, foarte puțin luminat. Mă gândeam că poate am interpretat greșit gestul ei, până când găsisem o ușă larg deschisă. Stătea cu mâinile pe pervarzul unui geam de sticlă și admira priveliștea. Nu-mi păsa de imaginea Londrei care arăta ca un peisaj în toată regula la această oră. Aveam propiul meu peisaj în față. Ea.