Cristalul destinului

Capitolul 6

Despărțirea de mama și fratele meu nu a fost așa grea, dar totuși e așa trist să ma gândesc că o să mă despart de viața mea de înainte, acum o să am o viață nouă și poate după ce termin cursurile nici nu o să mă mai întorc aici.
Cine știe când o să îmi mai întâlnesc prieteni sau colegi, vecini sau ceilalti membrii ai familiei? Probabil ca prieteni mei deja se întreabă ce sa întâmplat cu mine, de ce nu mai vin la școală sau la orele de dans.Sau poate nu.
Silas ma dus până în gară iar de acolo urma să iau trenul care o să mă ducă către noua mea viața, departe de Ilya.
-Seren?
Așteptăm pe peron venirea trenului, care ar cam trebui să ajungă în cel mult 10 minute.M-am întors înspre locul din care mi-am auzit numele.
-Zoe?
-Hey! Ce mai faci Seren? Nu te-am mai văzut de mult pe la școală. Ce sa întâmplat? E totul bine?
Eu și cu Zoe eram prietene din clasa a 6a. Ne-am cunoscut la orele de dans. Și deseori obișnuiam să stam peste noapte una la alta și să repetam pași de dans în loc să dormim.
-Da. Totul e în regulă.
- Atunci de ce nu ai mai venit la școală și la dansuri?
- Trebuie să merg la Universitate. Să terminat cu Liceul Kova pentru mine.
-Universitate? Parca cutia ta era goală.
-Pai se pare ca a fost o gresală. Sau încurcat cutiile. Și în același timp mi-am scos colierul de sub tricoul meu polo.
Am observat cum se holba la colier, și nu știu dacă sa întâmplat sau doar mi să părut că a făcut un pas înapoi.
-E roșu!
-Da. Am spus și am băgat colierul înapoi sub tricou căci simteam deja ochii celorlalte persoane din gara asupra mea.
Distrugătorii au fost întotdeauna considerați inferiori chiar și de oameni de rând. Lumea spune că puterea lor nu folosește la nimic bun. Distrugerea lucrurilor nu te ajuta. Ba mai mult oameni se tem de ei. De noi. Exista chiar și locuri publice, cum ar fii muzeele sau unele restaurante ba chiar si parcuri în care prezența noastră e interzisă. Nu m-aș mira dacă m-ar da afara din tren.
-Nu știu ce să zic...E super! Cred.
-Nu e adevărat Zoe. Știu ca nu crezi asta de loc. Pot să o văd pe fața ta. Ți-e groaza până și să te uiți la mine.
Auzeam trenul care se apropia tot mai mult de gară.
-Seren!Calmeazăte!
Trenul sa oprit în gară și oameni au început să iasă.
-Sunt perfect calmă. Tu ești cea speriată. De mine! Mi-am luat bagajul și m-am întors către tren gata să plec dar m-am întors peste umăr și i-am zis:
-Stai liniștita nu o să îți fac nimic. Nu sunt un monstru cum crezi.
Și am plecat.
Trenul avea să oprească direct la Maija, pana atunci nu mai era nici o gara deoarece între Thetoris și Maija se întinde pădurea Ansa,una dintre cele mai mari păduri din Meas. Putina lumea izbutiseră să se aventureze în adâncul acestei păduri. Exista povesti în care oameni care au plecat în expediții în această pădure nu sau mai întors și pur și simplu au dispărut. Alții le-au căutat trupurile, prin toată pădurea, nu au găsit nimic, nici măcar o urma de lupta sau ceva care ar duce către o crimă misterioasă. Dar oricum sunt doar povesti de speriat copii. Nimeni nu poate afirma că sunt reale.
După un drum lung de câteva ore am ajuns într-un sfârșit în Maija, de acolo mi sa spus că un reprezentant al Universității o să vina să mă ia cu mașina.
Afara începea să se întunece și să se facă răcoare. Mi-am tras pluoverul de trening negru pe care îl aveam la îndemâna special în cazul în care avea să mi se facă răcoare, apoi mi-am scos colierul de sub haine astfel încât cel care avea să vină după mine să ma recunoască.
Am ieșit pe stradă în așteptarea conducătorului meu care se pare ca întârzia.
-Seren Greylyn?
A strigat cineva din dreapta mea. M-am întors să văd cine e. Era un bărbat destul de înalt și musculos, cu par negru intens.
-Da..
-Eu sunt Domnul Owen. Sunt reprezentant al Universității Distrugătorilor. Am fost trimis aici ca să va duc la universitate.
Și așa era, când sa apropiat mai mult am reușit să observ și colierul roșu de la gâtul lui.
-Incantata de cunoștință!
-La fel! Am parcat mașina mai încolo. Nu am găsit locuri libere în față.Haide.
Am mers către locul unde a parcat mașina, una simplă neagră și joasă.Doream să îl întreb dacă era mașina lui sau a academiei. Dar probabil ar fi crezut că sunt prea curioasă.
A pornit mașina și ne-am îndreptat înapoi către pădurea deasa și întunecată. Pe drum erau felinare la 50 de metri unul de altul așa ca mare parte din drum era făcut în beznă.
După vreo 10 minute de mers prin pădure Domnul Owen a virat la dreapta iar atunci în fata noastră să ivit o poarta mare de fier forjat care avea de o parte și de alta două steme identice ce înfățișeau o coroană ce avea de asupra un cristal iar dedesubt o stea cu opt vârfuri.
Știam ce înseamnă. Cu mult timp în urmă distrugători obișnuiau să se creadă creaturi mărețe și preaiubiți
zeului și chiar ajungeau să conducă imperii mărețe, de acolo venea coroana. Iar cristalul roșu și stelele erau adesea comparate pentru culoarea și puterea lor.
Poarta sa deschis imediat, probabilă deschisă de omul din interiorul căbănuțe de lângă poartă. Bănuiesc ca sra un paznic.Oare știa ca un alt elev este adus azi? Oare ceilalti elevi știau?
Înaintea noastră se întindea o clădire imensă dreptunghiulară de doua etaje de o culoare vișinie și cu nenumărate geamuri. Domnul Owen a continuat să conducă pe drumul pavat către clădire, oprind lângă cea ce trebuia a fi o rotundă bănuiesc.
-Am ajuns! Haide! Ma îndemnat el să îl urmez.
În fata clădirii acolo unde trebuia să fie o usa era o boltă de piatra închisă cu niște poți de fier doar ca acestea erau mai mici decât cele de la intrare.
Domul Owen a deschis porțile și astfel am ajuns sub boltă.
La cealaltă ieșire de sub bolta se vedea un teren verde lung de cam jumătate de kilometru iar apoi se vedea o alta clădire asemănătoare cu aceasta doar ca din ea ieșeau două turnuiri înalte.
De o parte și de alta a pereții boltei se afla câte o usa dubla de lemn sculptate cu diferite forme.
-E cam târziu să îți fac un tur al Universității acum, așa ca probabil o să ai parte de unul mai e dimineață. Ok ca să știi, aici locuiesc băieți. Mi-a spu arătând cu mâna spre ușa din partea dreaptă. Iar aici fetele. A spus arătând spre ușa din stânga în timp ce se îndrepta spre ea să mi-o deschidă.
Înăuntru era o camera întinsă cu patru canapele și câteva fotolii  și doua măsuțe mici de lemn.
-Ok. Să vedem. Colega ta de camera o să fie Inerys din câte îmi amintesc. Sper să nu greșesc.
Stătea cu fata la un tablou de metal ce semăna cu un interfon, și bănuiesc ca acesta era și rolul lui. Acolo erau scrise mai multe nume de fete iar Domnul Owen a sunat așa cum a zis la o fata pe nume Inerys.