❝Adelaide Kline a considerat dintotdeauna viața ca fiind o trilogie compusă din Trecut, Prezent și Viitor, motiv pentru care, la fiecare pas, a făcut tot posibilul să-și aleagă cât mai bine cuvintele și să scrie fraze cândva demne de recitit. Orbită...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Cele trei ore alocate examenului au ajuns la sfârșit. Lăsați deoparte pixurile și puneți foile la marginea băncii. Asistenta mea și cu minte le vom strânge de-ndată, vocea gravă a profesorului răsună în întregul amfiteatru, iar Adelaide tresări speriată, respectând degrabă ordinul bărbatului. De asemenea, nu uitați că trebuie să vă semnați înainte de a părăsi sala. Sunteți liberi!
Răvășită și-n prezent de emoții, tânăra își ridică grăbit privirea de la foaie și permise unui zâmbet micuț să-i acapareze chipul, realizarea că anul universitar a ajuns, în cele din urmă, la final fiind una cu mult mai dulce decât se aștepta. Cum de se terminase totul atât de repede când, încă de la început, ultima zi îi păruse a fi așa de departe? Și, mai presus de toate, cum de rezistase cu brio deși, de nenumărate ori, se găsise aproape pierzându-se cu firea? Neștiutoare, își așeză mai bine pe nas ochelarii cu rame groase, folosiți pentru citit și scris, iar apoi, fără să mai stea pe gânduri, începu să-și strângă lucrurile, pregătită pentru o nouă zi de muncă.
Credeam că n-au să mai treacă aceste ultime ore, spuse pentru sine, nedorind ca vreunul dintre ai săi colegi să o audă, și, după ce privi de câteva ori în jurul său, răsuflă ușurată – nimeni nu păruse a-i lua în seamă prezența, așa după cum, de altfel, se petrecea mereu.
Simțind cum aerul din încăpere începe, încetul cu încetul, să o sufoce, Adelaide își luă degrabă rucsacul de pe scaun și porni agale pe treptele amfiteatrului, până ce ajunse în fața catedrei. Acolo, cu mâinile încă tremurându-i de emoție, își trecu semnătura pe foaia special pregătit și dădu să plece cât mai repede și cât mai departe, dar fu oprit, din neant, de o voce dură, dar ușor amuzată:
— Am să presupun, domnișoară Kline, că te-ai descurcat extraordinar și la acest examen, exact după cum ai făcut-o și la toate celelalte până acum, nu-i așa?
Tânăra roși profund, încă rușinată de toate cele petrecute de-a lungul ultimelor nopți, și, cu glas căzut, își oferi lămurirea:
— M-am străduit, domnule profesor. Îmi este însă imposibil să judec dacă m-am descurcat exemplar ori nu, mai ales când am avut un an atât de încărcat. Sper doar să fie un rezultat potrivit meritelor mele, nimic mai mult.
N-aș îndrăzni să sper la altceva, nu când el m-a bântuit și-aproape că m-am pierdut cu firea.
Bărbatul râse scurt, gest complet necaracteristic lui, cunoscând cu mult mai bine. Mult, mult mai bine.
— Prostii. Sunt sigur că zilele oferite în plus din pricina problemelor mele ți-au fost de un real ajutor și ai reușit să-ți duci cunoștințele – de altfel uimitoare – la un cu totul alt nivel.
