Mereu ai ceva cu mine (Terminata)

Eu Tu Și Niște Stele

Ma trezesc.
La geamul meu sunt 4 fluturi ce zboară.
Încă am hainele pe mine,ceea ce e bine.
Dau uitare a tot ce a fost aseară. Uit totul!

Ies din casa, deși mama doarme. Cred ca e 7 sau 6 dimineața, și simt aerul răcoros cum îmi străbate trupul. Aveam o rochie de un verde pal acoperita cu florii vintage roz.

Deodată picioarele mi au fugit,si o data cu ele și eu. Nu știam unde mergeam. Dar voiam undeva sa plec departe.
După 2 minute de alergat am ajuns într o poienita, la marginea pădurii.
Ma uit în sus și zăresc cerul.

E plin de stele.

E dimineața, dar vad stele. Erau toate acolo, poate peste un miliard de puncte strălucitoare, dar erau acolo.
Merg puțin, încă cu privirea furata de ele pana ma împiedic.

-Deci acum te și furișezi prin pădure? E devreme, pleacă acasă!

Lumina albastra!

O vedeam în ochii lui curgând lin prin ei. Era acolo.
Ceva m a ridicat și mi am netezit rochia.

Nu am zis nimic.

Nici el nu a zis nimic.

În același timp, ne am uitat amândoi în sus.

Stele.

Mii și mii de stele ce din nou, erau pe cerul acesta deschis.

-Nu sunt stele.

Tonul vocii lui era rece și aspru.

-Sunt suflete.

Nu raspund, dar un sentiment de mirare și uimire îmi încolzeste inima.

-Du te acasă, Abigail.
-Nu.

Nu. Nu vreau sa ma duc acasă.

-O să apară Violet.
-Nu îmi pasa.
-Poate nici mie nu ar trebui sa îmi pese.

Inima ma săgeta puțin. Mi am închis ochii.
Arden cel care ma sarutase și ma ținu în brate, cel care ma iubise și ma protejase a plecat. Acum Arden era rece și nepăsător.

Era mai bine asa. Familia mea și a lui erau total opuse, nu ne înțelegeam, și el avea deja pe cineva.

-Fluturi.

Un singur cuvânt, dar mii de sentimente.
Simțeam asta în vene, simțeam fluturii și simțeam locul acela iar.

-Fluturi, spuse el și pleca.

Fluturi... Spuse el și pleca