Poveste înțeles greșit

Casă dulce casă

Povestirea dragonului.

O umbră zburătoare se vedea deasupra norilor , 2 aripi mari cât 3 turnuri de apărare se puteau zării cum acopereau soarele, campurile verzi cu denivelări se jucau cu umbra creaturii mari, se mai zăreau câteva case țărănești cu 3-4 oameni care se uitau mirați către cer să vadă invitatul necunoscut. Pădurea adâncă unde vânătorii și tăietorii de lemne își făceau treaba era aproape și se întindea de-a lungul a 7 ținuturi. Încercând să găsească un loc bun pentru noua casă acesta se avântă și se uită cu ochii sticloși  de culoare verde și albastru deschiși. Într-un final zărește o crăpătură uriașă în munții înghețați, langa un lac , locul era perfect pentru acesta și era adânc în pădure ceea ce îl ajută enorm sa nu fie atacat de către oameni sau mai rău vânători de dragoni. Acesta aterizează se uită în lacul uriaș strălucitor, acolo se reflectă o creatura cu pielea albă cu puncte negre la sfârșit,un bot lung, dar o față blândă fara cicatrici sau alte aspecte prea fioroase. După ce termină cu uitatul in apă își potolește setea și intră în peșteră. Cu suflarea lui de foc arde interiorul peșterii pentru al curată și pentru al încălzii. A fost o zi lungă. Se pune ghemuit cu coada peste capul alb, cu cele 4 coarne care îi îmbogățeau aspectul impunător și elegant, înainte să se culce câteva amintiri i s-au arătat.

Povestirea prințesei

Regatul nu a fost niciodată mai plictisitor pentru tânăra prințesă Verona. Stătea lângă tatăl ei, regele Olav,care era serios și lângă mama ei, regina Elena,care părea să fie îngăduitoare, liniștită, avea ochii închiși și un zambet pe buze,gărzile erau aliniate pe o parte și de alta a camerei uriașe, covorul verde cu margini roșii era întins în fața tronurilor până la ușa de 5 metri din lemn de brad care avea inscripții și imagini cu regele Olav când era tânăr și care se înfruntă cu barbari și englezi. Supușii se aflau în cameră și era o coadă uriașă, nu era zi in care sa nu fie așa. Verona nu își dădea seama cum putea sa reziste tatăl ei așa. După o vreme regele se ridică cu ajutorul sabiei enorme cu care se sprijinea. Timpul l-a înfrânt până la urmă, se ridică cu greu, barba blondă și ochii albaștri spălăciți și obosiți erau bine văzuți de toți, regele deschide gura  și anunță ca toată lumea să iasă din încăpere. Gărzile se aliniază in fata tronurilor și pun lăncile in forma de "X" ca nimeni sa nu mai treacă, oamenii pleacă și după ce liniștea se instalează  regele comandă și gărzilor sa plece, acestea pleacă în șir indian pe ușă masivă. Ușa se închise și regele se pune pe tron iarăși. Verona vede că are dureri și încearcă să îl alineze. Regele se uită cu un chip blajin și trist la fata lui, ii pune mâna pe cap încet și o mângâie părintește, ii ciufulește părul roșcat nițel, aceasta zâmbește. Regele Olav ii explică că într-o zi ea o să conducă acest ținut și că  o să fie o regină minunată, după asta regele și regina se duc in paturile lor încet, Verona urmându-i din spate. Ajunși prințesa își sărută tatăl și mama pe frunte și după iese din încăpere lăsându-i sa se odihnească. Apusul se lasă încet și prințesa Verona nu are somn, se duce in gradina regatului sa se antreneze. Un gardian o surprinde și vine la ea.
[Convorbire]
Gardianul: alteța voastră este tarziu,v-aș sfătui să vă duceți in pat.
Verona: Ivan ți-am zis sa nu mă mai strigi alteța! A șușotit îmbufnată
Ivan: dar după se ia din nou generalul de mine. A șoptit acesta la rândul lui
Verona: păi mă i-au eu de el daca nu te lăsa în pace, că nu ești prietenul meu degeaba nu?
Ivan: da...ai dreptate
Gardian necunoscut: HEI TU! Aleargă spre prințesa și o salută aplecându-se cu mâna nla piept. TREBUIE SA VI CU MINE GENERALUL ARE NEVOIE DE TINE!
Verona: Haide "Gardianu-le" pleacă, du-te la treabă. Se abține să nu râdă
Ivan: d-da alteță. Se face roșu de supărare dar după este tras de gardianul care a venit în grabă
[Încheierea convorbirii]
Gardienii pleacă aplecându-se cu mâna la piept și după prințesa se întoarce la antrenament. Orele trec și prințesa tot se antrenează, se gândește la tatăl ei. Se așează pe o băncuță și își împletește părul lung și roșu, vede un potir de fier și se duce la fântâna să și-l umple. Îl bea și își șterge sudoarea de pe frunte.

Povestirea dragonului

Sunetele de tușit și gheare care ciocăne in piatră îl trezesc pe dragonul care a avut un somn bun, până la momentul dat, își ridică capul încet și observa creatura slabă , înaltă cu coarne , cu un chip de mos blând cu ochii închiși, cu o barbă mare albă. Se uită în ochii dragonului și îl salută aplecând capul încet, dragonul surprins se uită la creatura ciudată și se gândește să o atace, dar...simte ceva rău în ea și nu ar fi bine să facă ceva , acum. Creatura și-a deschis gura, și o voce groasă a inundat peștera

[Convorbire]
Demonul: Salutări îți urez ,vecin înaripat din alt ținut, să mă strigi pe mine Poclo daca vrei, cum muritorii m-au strigat miliarde de ani, am venit să te vizitez, și cadou frumos să îți împărtășesc  dar asculta tu aici la ale mele vorbe, tu cu Poclo sa nu te-npotrivești.
[Încheierea convorbirii]

Dragonul nu a apucat să zică nimic scaun să facă ceva că după bătrânul a pocnit din degete și a dispărut într-o mantie invizibilă. Dragonul uitmit se uită la locul unde se afla demonul, și vede doar un bănuț de aur, îl ia și se uită la el, l-am aruncat imediat în groază, emana atâta putere încât un dragon de 8000 de ani ar fi fost nimicit cu o suflare de vânt. Un lucru era sigur Poclo era periculos

(1053[și cu astea] de cuvinte, o să vedeți în urmatorul capitol mai multe despre ei, înfățișările lor și poveștile lor, aștept răspunsurile voastre, și ideile, chiar va rog să îmi dați idei, până data viitoare stați în siguranță)