I put you deep in my soul.

Will you ever notice that I exist?

                                                                                     Capitolul 2

M-am pierdut în zâmbetul ei larg şi îmi căutam atât de înverşunat cuvintele încât la un moment dat , aveam impresia că le voi scoate din buzunar şi le voi da curs doar dorind asta. Parcă călcam în tărâmuri necunoscute până acum de mine, însoțită de un sac plin cu cuvinte înstărite și inteligente.

Dar nu, nu eram Ylan cu adevărat, ci doar o copie fidelă ce vrea să pară mereu altceva. Impresia mea mă cuprindea şi credeam că devine reală, până când la un moment dat, Lou m-a introdus în casă şi totul rămăsese decât ceva vag şi nicidecum realitatea de acum puţin timp.

O adevărată vilă, cu mobilă scumpă, englezească, modernă. M-am liniștit adulmecând ușor un parfum de bebeluș. Acea mireasmă caracteristică zilelor copilăriei.

Era foarte grabită şi se pare că felul lent în care mă coordonam o punea în dificultate. Abia reușeam să mă descalț, și toate politețurile din lume. Mi-a prezentat toate mijloacele de contact prin care puteam comunica.

Norocul meu a fost că s-a uitat la ceas şi a citit ora indicată de acesta. A sarutat copilul delicat pe frunte şi a incheiat cu un „să mă suni dacă ceva nu e în regulă".  Ea se retrase în sfârşit, şi cu Lux în braţe picasem adânc pe gînduri. Aveam o poziţie clasică de om care plănuia ceva, ceva ce are un scop. Ceva probabil important, nici eu nu știu sigur.  

Copilaşul începu a se juca iar aparent  o priveam intens. Defapt, dădeam reply conversaţiei cu Lou de mai devreme pentru a calcula şansele mele de a mă întâlni din nou cu Harry. În primul rând, era ceva foarte important legat de One Direction, asta reţinusem. Încă mă chinuiam să pun cap la cap conversţia cu Lou, dar totul dispărea când venea vorba de orice detaliu ce făcea referire la Harry. Doar dacă imaginea lui îmi apărea în minte tot ce era oriunde pe lângă mine devenea din ce în ce mai estompat până când dispărea complet şi irevocabil.

Pur și simplu îmi regândeam din nou strategiile fără sens și nefolositoare, și de fiecare dată când mă imaginam pe mine și pe el față în față, fetița scrâșnea din dinți.

La un moment dat un corp mai rece işi loveşte uşor consistenţa de genunchiul meu, moment în care am tresărit revenind alături de Lux, parăsindu-l pe Harry în visurile mele.

-Hmm...Vrei să ne uitam la televizor? am întrebat piticul căruia îi vorbeam de sus.

Cu un semn discret şi nu foarte accentuat conturat, m-a îndemnat să pornesc aparatul. Am făcut în tocmai, dar se pare că dorinţele mele nu corespundeau din păcate cu ale ei. Mi-a luat telecomanda din mână şi în câteva clipe One Direction apăru pe ecran lasandu-mă pe mine cu gura căscată, aproape salivând, la vederea buclelor inegal de perfecte ale lui Harry.

Da ştiu, mai erau şi Louis, Liam, Niall, Zayn dar în momentul acela inima mea de direcctioner nu îl putea simţi decât pe Harry. Era...impecabil. Din nou, ochii de smarald au apărut pe plasmă, probabil singura dată când mă va privi așa. Ultima oară când îl voi mai vedea zâmbind în preajma mea. Tot ceea ce mă omoară pe mine, este că nu mi-a observat prezența prea mult. Nici nu vreau să mă placă, ci doar să-și dea seama cât de mult îl admir, și că se poate baza pe mine, și că-i pot fi prietenă. Atât, doar atât.

 Mi-am dat o palmă singură pentru a părea un adult responsabil, măcar în faţa lui Lux. M-am ridicat brusc şi m-am întors brutal cu spatele la televizor pentru a nu-l mai privi pe el. M-am dus spre bucătărie întrebându-mă oare ce făcusem să ajung în starea asta?