Dupa ce a plecat David, am vorbit cu Andy foarte mult, unde i-am spus ca tin la el foarte mult, mai mult ca la un prieten. Ca sa nu para ciudat, am adaugat scuza ca sunt obosita, dar nu m-a crezut, mi-a zis ca tine si el putin la mine... niciodata nu am inteles de ce dragostea e cantarita, masurata, urata, neapreciata etc.
De atunci am inceput sa vorbim, mai bine zis sa ii ascult respiratia, deoarece el se juca pe calculator si nu prea vorbeam. Ma multumeam si cu atat, il stiam intr-un fel langa mine, chiar daca nu era al meu. Stiam ca ii place de o colega, asta imi macina sufletul de durere. Nu aveam nimic frumos sa-l atraga...absolut nimic.
Cand avea timp si pentru mine, faceam glume dragute despre noi doi, insa stiam ca sunt doar glume, chiar daca inima mea nu le accepta sub forma asta.
Incepeam sa-l iubesc, nu stiam de ce, nu sunt potrivita pentru el, dar ma gandeam "cum ar fi fost daca...?".
Traiam in fiecare zi cu gandul la el, incercam sa-mi fac programul dupa el, doar sa fiu libera cand ma suna.
In tot acest timp, el ce simtea? Ma minteam, spuneam ca si el simte la fel, insa stiam ca nu e asa. Sunt negativista si rasfatata. Mereu am pierdut ce am iubit...sunt o adolescenta egoista... dar el ma facea sa ii dedic tot lui...absolut tot.
