Prima care rupe tăcerea e Lin.
—Glumești?
În ochii ei de culoarea ciocolatei topite pot vedea confuzia. Aceeași privire o au și ceilalți. Lily și James fac schimb de priviri, în timp ce Maya a rămas ușor blocată. Rose pare, după mine, cea mai neafectată.
—Uitați, nu-i mare chestie, spun șovăind.
—Nu-i mare chestie? NU-I MARE CHESTIE?
Rose s-a ridicat din fotoliul ei și acum se plimbă agitată prin cameră. Părul ei e prins într-un coc și câteva șuvițe i se desprind, alunecându-i pe față.
—Catherine, poți vedea thestralii, continuă pe un ton mai calm. Cu siguranță e mare lucru atunci când poți vedea ceva ce numai cineva care a văzut pe altcineva murind poate vedea.
—Ai văzut pe cineva murind?
Întrebarea vine de la James, care mă privește atent și jur că văd îngrijorare în privirea lui, lucru pe care nu l-am mai văzut până acum.
—Nu, răspund în șoaptă. Nu, n-am văzut niciodată pe cineva murind, vă jur.
James dă din cap și schițează un zâmbet, ceea ce mă face să mă simt puțin mai bine. Mă crede.
—Stați așa, intervine Lily. Asta nu e prima dată când îi vezi, nu? Adică, tu i-ai văzut încă din anul doi, când ai luat pentru prima oară o trăsură.
Ouch, Lily! Îmi mușc buza de jos și mă uit în orice altă parte decât la ei. Le simt privirile ațintite asupra mea, le simt confuzia și faptul ca sunt oarecum dezamăgiți de faptul ca nu le-am spus nimic până acum.
—Catherine? E adevărat, nu?
Lin pare calmă, aproape prea calmă, însă nu mă obosesc sa ma întreb de ce. Tot ce fac e să dau aprobator din cap, făcându-le pe Rose și Lily să ofteze la unison.
—Îmi pare rău că nu v-am spus mai devreme, spun clipind des, pentru ca afurisitele de lacrimi își fac apariția în ochii mei.
Bine, Catherine, respiră!
Inspir și expir până când reușesc sa mă calmez. A naibii sa fiu dacă o sa plâng! După un lung moment de tăcere, James e primul care vorbește.
—E ok, Catherine, adică presupun... întotdeauna mi s-a părut mișto faptul ca unii oamenii pot să vadă thestrali.
—Ba nu e mișto absolut deloc, comentează Rose.
—Sunteți cei mai tari, serios! spun zâmbind.
—Cred că ar trebui să mergem înapoi în camerele noastre, se face destul de târziu și mâine este primul meci de anul ăsta, spune James căscând. Și mie mi-e somn!
Lin se ridică din fotoliul ei, dând din cap.
—Sunt de acord.
Lily și Lin ies primele, amândouă dându-mi o îmbrățișare. Maya se întinde și cască, apoi fuge după ele, nu înainte de a-mi zâmbi.
Rose vine spre mine, dându-și o șuviță din ochi.
—O să fac niște cercetări, Catherine îmi spune, aruncându-mi o privire extrem de serioasă. Mă duc mâine la bibliotecă și...
Roșcata se oprește atunci când James își pune o mână pe umărul ei, chicotind.
—Rose, cred că am avut destule discuții despre ciudățenii pentru azi, nu crezi? o întreabă.
CITEȘTI
Catherine Jason #1 - HP next generation
FantasíaCartea se află momentan în pauză Ficțiune | Dramă Primul volum din seria "Catherine Jason" Anul 5 la Hogwarts se apropie cu pași repezi pentru Catherine, care abia așteaptă să se reîntoarcă la școala pe care o consideră o a doua casă. Totu...