Creațiile întunericului

1. Nașterea

         Natura emana magie, împrăștiind fericire pură peste tot prin jur, învelind Xantonul cu o plapumă de beatitudine. 

         Poporul xantonian așteptase ziua aceasta cu nerăbdare de opt sute de ani, în sfârșit speranța apărând în ținutul devorat de oroare. 

         Astăzi, ultimele frunze ale lui Taevis s-au deschis și au dat naștere la două suflete. Două suflete ce erau predestinate. Încă de la creerea lor de Ayan, primul locuitor al planetei Xanton, s-a știut țelul suprem pe care aceștia trebuiau să îl servească. 

       De-o parte și de alta a lui Taevis se aflau o mare infinită de culori. Toată lumea îngenunchiase cu aripile deschise, în semn de respect pentru întâmpinarea ultimelor creații de pe Xanton. Frunzele ce formau un cocon au început a foșni, lucru care i-a îndemnat pe cetățeni să își ridice capul din pământ, pentru a asista la un moment sacru. Momentul în care ultimele ființe create de Ayan pășeau în această lume care era pur și simplu... blestemată.

        Frunzele se mișcau în pași de vals, desprinzându-se una de cealaltă și împroșcând nerăbdare peste tot prin jurul lor. Odată ce verdele coconului s-a contopit cu pământul, un corp ghemuit și-a făcut apariția. Spre dezamăgirea xantonienilor, tot ce i se vedea era claia de păr creț. Oamenii și-au păstrat poziția – ochii acestora erau fixați asupra trupului dezgolit și fragil –,  curiozitatea răspândindu-se în fiecare terminație nervoasă existentă în corpurile lor. 

        Fata și-a desprins capul de pe genunchii pe care îi avea strânși la piept și s-a ridicat în picioare, uitându-se cu admirație la miile de oameni ce își plecau capul în fața sa. Ochii săi s-au mișcat în stânga și în dreapta, în timp ce buzele i s-au desprins, vrând să spună ceva, însă a fost întreruptă de unisonul format de vocile xantonienilor.

          — Trăiască ultima creată de Ayan! exclamară toți în cor strângându-și aripile, apoi deschizându-le, în semn de respect.

        Nedumerită, fata începu să se îndepărteze de către locul ce i-a fost cămin pentru ultimii opt sute de ani, degetele de la picioare tresărindu-i la atingerea umidității ce se prelingea pe fiecare firicel de iarbă. Se îndreapta către masa rotundă, sculptată din piatră, ce se afla între ea și celălalt boboc realizat din două frunze uriașe. 

        Pe rotundul din piatră se afla o fustă albă, decupată în partea stângă. Ninfa și-a fixat privirea pe una dintre femeile ce au îngenuncheat în primul rând din fața sa, observând aceeași fustă. Privirea i s-a plimbat apoi la altă persoană de sex feminin, văzând aceeași bucată de material, prinsă la brâu cu un cordon negru, identic cu cel de pe masa rotundă din dreapta sa. Fata înțelegea acum că acea îmbrăcăminte îi era destinată ei, așa că și-a încleștat degetele pe materialul fin la atingere, ridicându-l și înfășurându-l în jurul taliei. Pumnul său stâng strângea fusta, fixând-o, iar mâna dreaptă ridica de pe masă cureaua neagră, subțire, ce a fost înnodată imediat în jurul brâului, cu scopul de a susține materialul alb. 

        În locul în care era așternută fusta, zăcea acum o bucată din pânză albă ce era destinată acoperirii bustului. Fără a mai sta pe gânduri, fata și-a înfășurat materialul în jurul pieptului, făcându-i o fundă la spate. Acum vestimentația îi era completă – fusta se întindea până în pământ, marginea acesteia oferind o mângâiere solului, iar pieptul îi era acoperit de bustiera albă. Xantonienii considerau pământul sacru, el fiind unul dintre elementele din care ei au fost creați – aceștia nu foloseau încălțăminte, tălpile lor fiind sărutate la nesfârșit de vegetație.

         Ninfa și-a poziționat corpul paralel cu masa rotundă din fața lui Taevis. Pe piatra rece erau așezate fel și fel de arme, dar ea le-a ignorat pe toate, în afara uneia. Ochii i s-au ațintit asupra celor două săbii ce formau un X în mijlocul celorlalte arme, și ale căror mânere erau făurite din aur. Și-a poziționat o mână pe una dintre săbii și a ridicat-o în aer, scoțând-o din propria carcasă. Așeză teaca în locul în care stătea cu câteva secunde în urmă, iar apoi își trecu degetele pe suprafața netedă a metalului, simțind instantaneu o conexiune puternică cu arma.