Ştii cum e atunci când te uiţi la un film romantic şi îţi vine să arunci laptopul pe geam? Eu ştiu. Păţesc mereu asta. Şi de ce mă tot uit la filme dacă mă enervez? Pentru că sunt perfecte. Sunt ceva ce eu nu o să am niciodată. Ştiu că sunt doar nişte filme, dar când văd poveştile de dragoste pur şi simplu dau frâu liber lacrimilor.
Vreau să uit de tot. Vreau să ies afară şi să mă joc în zăpadă ca un copil mic. Vreau să zâmbesc din toată inima. Vreau o mulţime de lucruri imposibile. Eu nu eram aşa. Iubeam zăpada. Îmi aduc aminte când eram mică şi mama nu mă lăsa să ies afară decât o oră, pentru că era prea frig şi eu fugeam şi mă ascundeam, şi stăteam în zăpadă ore în şir, chiar dacă mă alegeam cu o răceală şi o ceartă pe măsură.
Cel puţin merita efortul. Şi acum? Acum că am crescut de ce sunt tristă? De ce oamenii mari sunt trişti? V-aţi gândit vreodată la asta? Viaţa e de vină.
CITEȘTI
I'm getting worse and worse
Short StoryTu ce faci atunci când simți că cedezi, că totul se duce de râpă? Pentru că eu nu mă simt în stare să trec peste.
