Imediat

Ceremonia

Să mă trezesc lângă un bărbat frumos nu îmi era necunoscut. Să mă trezesc aproape învelită cu un bărbat cu 30 de kilograme mai mult decât mine era o experiență nouă. Îmi dădeam seama că îl cuprind inconștient în brațe, ba mai mult, că în și pipăi. Pe spate, umeri, brațe și nu în ultimul rând, pe abdomen.
Mă aflam ca într-un fel de transă, realizând ce fac, dar fără a mă putea opri. Mă gandeam cum ar fi fost dacă în mainile mele s-ar fi aflat soarta omenirii și doar să-mi țin palmele acasă ar fi fost salvarea. Ar fi fost mare păcat, nu m-aș fi oprit.
Parcă fusesem spălată pe creier sera trecută. De când îl văzusem creierul meu plecase undeva într-un bungalow în Bali paisprezece nopți, all inclisive. Altfel nu puteam să explic toate lucrurile pe care le vorbisem cu el. Cum îi propusesem să rămână. Cum îl mângâiam în timp ce o semierecție mă apăsa pe șold.
Mă trezisem cu 5 minute înaintea ceasului și așteptam ca alarma să sune oficial. Probabil că mai erau maxim două minute de meditat. Și tot atâta timp până ce aș fi fost nevoită să-mi țin palmele pe propriul corp în caz că aș fi vrut să mai mângâi ceva.
Trebuie să recunosc că universul fusese generos cu mine. Să văd acele râuri de cerneală neagră în lumina dimineții era aproape un dar. Ceva ce striga perfecțiune, artă, realitate și trăiri intense. Speram ca toate creațiile să se bucure măcar de aprecierea pe care o aveam eu la adresa bărbatului masiv de pe mine. Mă cuprindea cu brațul drept, cel stâng atingându-mi pieptul. Își sprijinea capul de sânii mei și îmi închipuiam că majoritatea bărbaților ar fi fost mulțumiți de acest tablou.
În timp ce contemplam priveliștea, a sunat alarma suficient cât să cred că a durat un minut întreg. Iar Gabriel tot nu s-a clintit. Avea respirația egală și continua să doarmă, așa că am încercat să ajung la telefon fără să îl trezesc. Parcă mai tare s-a agățat de mine, lipsindu-și șoldurile încă puțin.
La naiba.
I-am dat la o parte de pe frunte câteva șuvițe de păr și i-am desenat ușor sprânceana stângă cu vârful degetului pentru a-i asimila pentru totdeauna trăsăturile. Probabil că nu aveam să mai am o altă noapte cu el și aspectul respectiv scotea la suprafață destulă disperare cât să-i trec în revistă și celelalte aspecte ale chipului. Pomeții, maxilarul puternic, nasul ușor strâmb, ploapele, buzele păcătoase, barba care mă înțepa plăcut prin satinul cămășii de noapte.
Trecuse prea mult timp de când mă culcasem cu un bărbat, aspect care doar îmi îngreuna judecata. Altfel sânii mei n-ar fi devenit hipersensibili, odată cu toată pielea care mi se atingea de Gabriel.
I-am atins barba în rânduri repetate, desenând cerculețe imperfecte pe mușchii spatelui său fără cusur. Dacă n-ar fi fost contextul nunții probabil că m-aș fi culcat cu el. Sau din contră, mi-aș fi păstrat mâinile acasă de dragul decenței și stereotipului idiot că nu e 'moral' să fac sex la prima întâlnire. Dar practic noi eram la a doua, deci nu e chiar ceva valid. Și cu toate astea era nunta prieteni mele și să fiu în întârziere de la prima oră ar fi fost de neiertat.
-Gabriel?
I-am șoptit numele la ureche, continuând procesul încă de câteva ori până când a deschis ochii. N-am fost pregătită pentru asta.
-Mmm!
-Dacă te muți zece centimetrii mai la dreapta mă scutești de întârziere.
Bine-nțeles că și-a mutat brațul stâng zece centimetrii mai jos, fix între sânii mei.
-Mie îmi sună a întârziere de cel puțin patruzeci și cinci.
-Ești încrezător.
-Dimineața în mod deosebit.
Și avea dreptate din moment ce o parte esențială din el tot creștea pe șoldul meu.
-Stai confortabil?
-Dumnezeu mi-e martor că n-am dormit niciodată atât de bine. Și nici nu m-am trezit astfel.
-Poți să mă flatezi cât îmi fac o mască.
-Dacă e din aia pentru corp, poți să o consideri ca și întinsă.
-Pentru față.
-Ești sigură că nu vrei și pentru corp? Te simt cam deshidratată.
-Asta doar pentru că s-a scurs toată apa din mine la cât mă presezi.
Cu mare regret în suflet m-am foit, încercand să mă eliberez. Nu a încercat să mă mai rețină, ba din contră, a colaborat, rostogolindu-se pe partea lui de pat.
-Fie ca tine. Mai există dimineți.
Sigur că da, am spus în capul meu. De parcă trezirile de genul erau normale pentru femeile normale.
M-am ridicat, dispărând în baie și revenind după câteva minute cu o mască pe față. Trebuia să-mi pregatesc niste haine comode pentru mers la coafor și machiaj. Alaiul miresei, doisprezece dintre cele mai speciale ființe în viață, urma să fie tratat regal într-un salon, personalul ocupându-se de noi toate simultan. Avea să fie interesant și foarte productiv la sfârșit. Raluca, mama și bunica ei, mama și bunica lui Cristian și alte șase prietene de-ale ei urmam să fim răsfățate regește.
Gabriel mă privea din vârful patului, lăsând telefonul să-i cadă pe piept. Mă analiza din cap până în picioare în lumina soarelui. L-am lăsat să-și plimbe ochii pe unde vrea, din moment ce îl pipăisem fără rușine. Și eram conștientă că trupul meu trădător mă dădea de gol și îmi expunea fățiș excitarea.
-Ești superbă.
-Te cred pe cuvânt.
-Ba deloc, a raspuns râzând.
I-am zâmbit complice și mi-am luat hainele din geantă.
-Ce culoare are rochia ta?
-Verde.
-De care verde?
-Există mai multe nunațe pentru bărbați?
-Măcar deschis și închis.
-Asta e smarald, am raspuns deschizând șifonierul și scoțând o bucată de materia.
-Nu mi-o arăți?
-Nu. Te surprind.
Bine-nțeles că nu aș fi putut să-i spun că mi-aș fi pierdut toată încrederea în propriul raționament dacă și-ar fi dat seama cum e de fapt rochia. Ceva fără spate și decoltată până la buric. Lungă și despicată pe un picior. Dacă aș fi fost singură atunci când am decis că am nevoie de o rochie, n-aș fi cumpărat așa ceva. Dar Raluca insistase să o probez și tot ea îmi făcuse suficiente complimente cât să scot cardul înainte să realizez ce fac.
Așa că jumătatea de rochie urma să fie pe mine începând cu ora patru.
-Sunt sigur că va fi ceva plăcut.
-O să vedem.
Mi-am luat hainele și am intrat din nou în baie. Am făcut duș, mi-am îndepărtat masca, mi-am dat cu loțiune hidratantă, m-am îmbracat și am ieșit în timp util. L-am găsit pe Gabriel stând cu cu cană de cafea în mână, studiind graficele complicate de aseară. Probabil bursa.
-De ce Lulu?
-De la Luiza. Sonia Luiza Maftei, dacă tot am petrecut noaptea împreună. Al tău?
-Gabriel Viziru.
-De ce m-ai căutat?
-Pentru că ai ceva altfel.
-De ce ai rămas peste noapte?
-Mănânci calule ovăz?
Am râs amândoi, împartind momentele vesele de dimineață. M-a studiat și mi-a arătat o a doua cană de cafea.
-Ai timp să bei o cafea cu mine? E zece și un sfert.
-Atunci am.
-La cât crezi că sunteți înapoi?
-În jur de 1 jumatate. Depinde de ritmul celor de la salon. Poate mai devreme.
Mi-a dat cana de cafea și m-am așezat pe pat cu un picior sub mine.
-Atunci mâncăm împreună de pranz.
-În rochia aia nu am cum să beau nici apă înainte cu cel puțin 3 ore de a o îmbraca.
-Un sandviș e suficient.
-O cafea când mă întorc sună perfect.
-Fie. Cred că oricum o să fie mare balamuc peste câteva ore.
-Oh, da. Sper doar că am pus totul cap la cap și că nu lipsește nimic vital.
-O să-i fie greu organizatoarei să stea degeaba.
-Nu cred că voi putea. Am de gand să mai și supraveghez câte ceva. E un eveniment mult prea important să mă detașez complet.
-Păstrează-mi niște dansuri.
-Cât de bine dansezi?
-Te las să descoperi singură.
-Îmi plac misterele.
-Iar mie să le rezolv.
Am băut ultima gură de cafea și m-am uitat la ceas.
-E timpul să plec, ne vedem mai târziu. Trebuie să apară  în scurt timp echipa care se asigură că totul e în ordine pe aici.
-Nu știam că există așa ceva.
-Trebuia ca cineva să facă ordine în urma noastră, să pregătească niște platouri cu mâncare, decoruri pentru poze și altele.
-Acum văd de ce sunteți prietene.
I-am făcut cu mâna și am ieșit din cameră, care fără să-mi dau seama devenise a noastră din moment ce nu mi se părea ciudat să-l las singur acolo.