Iubește-mă!

1. Întâlnirea...

O zi frumoasă de iarnă cu un soare arzător și o natură vie... Stai! Ce tot spun eu aici?! E iarnă, la dracu'!... Așa că era o zi de joi, cică de zile mari, pentru că era Valentine's Day. Mhm... unele cupluri s-au unit pe viață, alte cupluri și-au declarat adevărata iubire, dar ceva nu e în ordine, printre toți îndrăgostiții stă o fată. Era o fată frumoasă cu ochi mari și albaștri ca cerul senin. O față mică și un corp minuscul, bine definit. Un păr galben ca spicele de grâu și fin ca mătasea. Buzele roșiatice și pline te atrăgeau mai mult. Nu înțelegea nimeni de ce ea fiind atât de frumoasă e singură și tristă... De ce lumea ei era așa incoloră? De ce nu lasă pe nimeni să îi dezghețe inima?...
Azi era însă o zi specială...

După un program lung și obositor de școală, se pornește către casă. Pe drum, grăbită și întristată, începe să plângă că ar fi vrut și ea un ''Te iubesc!'' în ziua asta specială. Cu gândul la acele cuvinte își scapă caietele din mână în mijlocul trotuarului, iar ochii ei parcă se întristau mai tare:

-Stai să te ajut!

Își șterge repede lacrimile și se apleacă și ea după caiete:

-Mulțumesc, dar nu era nevoie! Mă descurcam și singură...
-Ba era nevoie (cu un zâmbet perfect pe față)... Brian, apropo! --zice el rânjind.

-Sophie (mână stânga o dădea fin prin păr după ureche)...încântată!

Brian- Căpitanul echipei de volei... deci visul oricărei fete... un tip bine și bineînțeles că urmărit de toate fetele din liceu. Era un băiat modest și silitor. Avea părul foarte creț și negru ca un cărbune, iar ochii... ohh... ochii aceia... doi ochi verzi ca iarba tânără cu gene mari și dese. Buzele lui erau atât de perfecte și rozalii. Făcea furori în tot liceul, de la clasa aVa până la clasa aXIIa, el fiind în clasa aXIa, însă lui nu îi plăcea nici o fată că nu găsea nici una pe gustul lui... dar... Sophie...

-Da... eu sunt și mai încântat, Sophie... dar ce ai pățit? Ochii tăi...
-Nimic... -ridică privirea ei gingașă ușor, apoi închide ochii, îi întoarce spatele, clipește de două ori confuză și fuge...

Dezamăgit că nu a putut vorbi cu ea mai mult, Brian o urmărește până acasă. Ar fi vrut atât de mult să o invite în oraș, deci... de ce să piardă așa o ocazie?!

Sophie ajunge acasă. Deschide ușa, intră ca o zbuciumată, își aruncă geanta și haina pe noptiera din hol.
-Bună, mami, tati și Ginger (sora mai mică a Sophiei)!

Nu a mai așteaptat răspuns de la părinți că a și fugit la ea în cameră. Se trântește în patul ei mare și pufos și începe să plângă și să își chinuie perna.

-Scumpo, ești bine?! (O întrerupe mama foarte îngrijorată)
-Nu... normal că nu sunt... nu vezi ce e în jurul meu? Afară e frumos... heei, e Valentine's Day, uraaa -spune ea cu un zâmbet ironic printre lacrimile ce îi ardeau obrajii, apoi revine la starea inițială- numai eu sunt singură și tristă și e nasoooool!
-Lasat scumpo că o să vină și la tine prințul pe cal alb... Până atunci mă duc să îți aduc un pahar de lapt cald- încercând să o liniștească...

Nu durează 10 minute și îi aduce fetei un platou cu un pahar de lapte și niște biscuiți glazurați.

-Uite scumpo! Eu zic că ar trebui să începi să nu mai suferi... ciocolata te ajută...

Mama este întreruptă din discuția cu fiica ei de către soneria de la ușă care suna insistent.

-Mă duc eu, scumpo! Liniștește-te!

Mama se duce să deschidă ușa în timp ce Sophie stătea în pat încercând să uite de ziua asta și următoarele ce vor veni.

Notă autor: Ăsta e primul capitol... sper că vă place... nu e cine știe ce, dar mnah... sunt la ''început de carieră''... Aștept păreri! :* :* :*