Capitolul 4

18 0 0
                                    


Iată- mă aici, în această seară minunată de duminică pe care puteam să mi-o petrec cu bunica, ca de obicei. Totuși, bunătatea mea mi- a cam încurcat planurile, așa că în loc să pregătesc o prăjitură cu bunica sau pur și simplu să ne uităm la emisiunea mea preferată, stau în fața conacului Armano de 10 minute, în frigul izbitor de martie.

Apăs pe soneria din mijlocul ușii de cel puțin 10 ori și nici nu realizez când încep să bat și sa strig ca ultima disperată "Zayn"

Mai aștept încă 5 minute și apoi mă întorc pe călcâie decisă să plec. Nu îmi voi lăsa demnitatea călcată în picioare de Zayn, din nou. M-a afectat ce mi-a spus atunci, la petrecere. Sunt destul de sensibilă și nu am destula încredere în mine, așa că orice comentariu răutăcios mă face să mă clatin puțin.

Chiar când mai am puțin și ies de pe porțile imense ale conacului, aud ușa în care băteam deschizându -se. Mă întorc și îi observ silueta cunoscută stând pironită în tocul ușii. Pare furios și enervat, dar se poate simți și o urmă de curiozitate in privirea sa. Probabil se întreabă de ce am venit.

- De când a devenit casa mea loc de vizitat pentru toate târfele?spune batjocoritor.

Glasul său rece, indiferent și tăios îmi trece pe lângă urechi ca o adiere a vântului. Nu am de gând să îl las să ma enerveze. Trec o privire fugară la vestimentația lui : poartă un hanorac negru, o pereche de pantaloni gri și câțiva cârlionți negrii îi ies jucăuș pe frunte. Dacă nu ar fi așa un ticălos, aș zice chiar că e atragător.

- Mă lași să intru sau stai ca un nesimțit în ușă?

Simt cum ochii săi îmi analizează corpul din cap până în picioare, insistând unde nu trebuie și acum îmi pare rău că am ales să îmi iau un maieu sub geaca scurtă de blugi. Încerc să mă acopăr stânjenită și surâde batjocoritor.

- Ai venit să-mi dai sărutul ăla, Mal? întreabă după câteva secunde.

Mă surprinde faptul că îmi prescurtează numele. Probabil a auzit la petrecere că Clara si Jax îmi spuneau așa, căci nu știu de unde altundeva ar putea să știe porecla mea.

- Ai vrea tu, Zayn, spun răspicat.

Nici nu realizez când ușă se trântește furtunos în fața mea și încerc in zadar să o deschid, ticălosul a încuiat o, enervându- mă din adins.

Plec numaidecât pentru ca deja se înserează și conacul Armano e la 30 de minute distanță de casa mea.
Pe drum, încerc să mă gândesc la cele întâmplate. După accidentul fratelui său, ma așteptam ca Zayn să fie și mai bun decât era, mulțumindu- i astfel Domnului că nu l-a luat și pe el odată cu Kayden. Îi înțeleg suferința, dar s-a schimbat radical, și nu doar fizic.

Am auzit de prin școală că a stat in comă câteva săptămâni, și a rupt o mână și câteva coaste in impactul cu bara de pe pod și l- am văzut și cu piciorul în ghips la câteva săptămâni de la accident, dar doamna Tate îi povestise bunicii că a avut o ieșire nervoasă și a lovit cu piciorul într un dulap.
S- a ales și cu câteva cicatrici pe față probabil provocate de la sticla parbrizului și mă întreb ce alte cicatrici, răni ascunde sub hanoracele lui pe care le poarta întotdeauna.

Ca și când toate astea nu erau de ajuns, Zayn și a făcut tatuaje pe tot gâtul, pe mâini, unul și pe față și am auzit de la câteva fete care i-au trecut prin pat că are unele și pe piept. Piercingul din sprânceană și cel din ureche completează parcă tot lookul ăsta de bad boy pe care îl are de ceva vreme.

Atitudinea sa s-a schimbat enorm, la fel și hobby urile, se pare. S- a apucat de băut excesiv, fumat iarbă și altele și cred că s-a culcat cu jumătate de școală.

Zayn chiar s-a transformat din băiatul bun și iubitor care era într o mașină de băut, fumat și făcut sex.

Am auzit din conversațiile bunicii cu doamna Tate că se Zayn comportă odios cu ea, venind acasă beat și sub influența substanțelor, înjurând si făcând tot felul de tâmpenii. Biata femeie mai spunea ca a pierdut numărul fetelor pe care Zayn le aduce acasă pentru o noapte.

Acum că am stat să contemplez la Zayn, mă întreb ce a fost în capul meu când am acceptat să îl ajut. Nici măcar nu m-a lăsat înăuntru. Asta a fost o idee proastă.

***

Ajung acasă în mai puțin de 30 minute și o zăresc pe bunica în bucătărie gătind cina. Mă ofer imediat să o ajut după ce mă descălț și ma schimb în ceva mai confortabil.

- De ce ai venit așa de devreme?mă întreabă bunica iscoditoare.

- Păi, Zayn nici măcar nu m- a lăsat să intru în casă. Sincer, nu vreau să îmi mai bat capul cu el, bunico.

După multe insistențe, bătrână mă convinge să merg și a doua zi, iar când în sfârșit mă pun în pat după această zi obositoare, îmi propun ca mâine să trec măcar de ușă.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Oct 16, 2020 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Zayn Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum