... Însă nu răspunde. Nu reușesc să adorm din cauză a ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Este ora 3:00,primesc un mesaj.
Mike:Scuză-mă,Eliza,mă aflu la spial.. Mama suferă de cancer.
Când am citit mesajul nu puteam să îmi revin din șoc. Nu se poate. Refuz să cred ca o persoană atât de bună ca mama lui să sufere de cancer. O persoană plină de viață cu care am ieșit la un ceai și care mi-a povestit atâtea despre fiul ei.. O femeie care mă considera fiica ei și la care țineam ca la mama mea.. Încep să plâng. Cu ochii înlăcrimați abia vad ce scriu. Eu:of doamne,ajung în 20 de minute la spital. Mike răspunde:Eliza..nu e nevoie,e târziu,odihnește-te. Nu l-am ascultat,logic. Am pornit spre spital.Plouă.Pe drum observ o persoană care mă urmărește. Grăbesc pasul si văd ca nu scap. Intru în panică. Omul îmi fura geanta în care nu aveam decât 50 de lei. Merg mai departe,încercând să ma concentrez. De ce Dumnezeu ia mereu cele mai bune persoane? De ce mereu persoanele dragi care nu au făcut niciun rău nici măcar unui animal,mereu cele mai frumoase suflete le ia.Dar îmi dau seama in scurt timp că știu deja răspunsul. Dăcă m-aș duce în grădina si eu aș lua cele mai frumoase flori. Ajunsa la spital îl vad pe Mike. Nu e surpins de faptul că nu am rămas acasă. Arată îngrozitor. Are parul ciufulit,cearcăne si ochii roșii de la plâns si nesomn. Mă strânge tare în brațe pesemne că avea nevoie de o îmbrățișare.
Eu:Doamne Mike,îmi pare așa de rău. Dacă te pot ajuta cu ceva,orice,sunt aici. Doar spune-mi.
Mike:Mulțumesc că ești aici și că ai venit la ora asta imposibilă.Înseamnă mult pentru mine.
Eu:Oricând.Cum se simte?
Mike:Nu doarme,are dureri si mă imploră să nu plâng.
Eu:o pot vedea?
Mike:Sigur.
Cand am intrat in cameră am crezut că nu e adevărat. Să vezi un om cum se chinuie să trăiasca pe un pat de spital este.. Cumplit! Era la fel de obosită ca și Mike. Era atât de slăbită de orice putere.În loc să mă primească zâmbind cum mă obișnuisem am văzut-o secată de lacrimi.Am izbucnit și eu în plâns.Mă duc la ea și o iau în brațe.
Elisabeta(mama lui mike):Scumpo,ce e cu tine la ora aceasta?
Eu:Îmi pare așa rău...
Elisabeta:Nu ai nicio vină,fata mea. Așa a fost să fie soarta mea. Numai o operație foarte scumpă mă poate salva.
Eu:O să facem rost de bani,va promit!
Elisabeta:ești o fată specială,scumpa mea! Dumnezeu să te binecuvânteze!
Și pe patul de moarte vorbea la fel de frumos. Am lasat-o să se odihnească.
Eu:Uite,voi face tot ce îmi stă în putere să o salvăm!
Mike zâmbește și mă ia în brațe. Miroasea așa de bine ca întotdeauna. Nu i-aș mai fi dat drumul. Ajung acasă la ora 6. Mă arunc în pat și adorm. Mă trezesc la 13:30 cu un plan. Îl sun pe Mike:Ne întâlnim la cafenea la ora 15:00,trebuie să discutăm!
Mă pregătesc. La ora 15 îl văd lângă cafenea.
Eu:uite,am un plan. Am câteva economii in jur de 700 de lei. Tu cât ai?
Mike:Cam 900 lei.
Eu:Ok. Mai avem nevoie de încă puțin.
Mă voi angaja!
---- va urma----
