Jurnalul unui obsedat!

Parca e un chin!

Chin. Pentru mine e ceva normal, sunt obișnuit. Îmi aduc aminte în clasa a VI-a , parcă, ieșeam din școală , și intrau cei mari , coboaram scările și urca un băiat , pe care îl cunoașteam. Trec ușor pe lângă el, urmat de niște colegi și el zice " Mama ! Voi știți ce gay e ăsta ? ". În momentul ăla am vrut sa intru în pământ , începeam sa plâng , dar îmi șterg ușor lacrimile , și nimeni nu a observat, ajung acasă și izbucnesc în plâns, nu mă puteam opri . Printre lacrimi îmi puneam întrebările  " DE CE EU ? DE CE MI SE ÎNTÂMPLAT MIE ASTA? ". Colegii mei , glumeți din fire ,tot anul au făcut glume pe seama asta,  încontinuu , glume proste. Eu puteam doar sa rad ironic, și sa par ca nu îmi pasă,  dar înăuntrul meu plângeam, dacă mai auzeam încă odată izbucneam în plâns !