Bătălia pentru Luna Argintie.

La lumina lunii.

Iarăși am avut de învățat pentru test astăzi. N-am scris mai nimic de una singură. Fusesem prea ocupată să recuperez sezoanele pierdute din Supernatural. Am știut răspunsul la 3 dintre întrebările de la test. La 4 a trebuit să le cer ajutor lui Bianca și Maia. Apoi la 2 am improvizat. Ultima a rămas fără răspuns cu totul. Presupun că proful va trebui să se gândească că voiam să spun ceva prea genial dar am rămas fără cuvinte.

Numele meu este Tania. Am 16 ani și sunt în clasa a 10-a. Am o viață destul de obișnuită și destul de plicticoasă. Mă rog, plicticoasă în comparație cu celebritățile după care salivez atunci când nu mă vede nimeni. Sunt o fată obișnuită. Merg la liceu în București și îmi plac serialele fantastice cu băieți frumoși. (Gen Supernatural, Teen Wolf, The Vampire Diaries, etc.) Ascult în prostie Skillet, Pantera, Ariana Grande, Shawn Mendes și alți artiști ce n-au nicio treabă unul cu celălalt în aceași listă. Mă trezesc la 10 aproape în fiecare zi și mănânc o felie de pâine și trei cafele pe zi. Vorbesc cu fetele din clasă despre cât de mult mă enervează cum se comportă unul din „prietenii" noștrii sau ce chestie scandaloasă a făcut cu nu știu cine sau cât de „băi frate, deci nu cred așa ceva" sau „da mă înțeleg, da pe bune...". Mă rog, înțelegeți idea.

Vorbesc cu oameni de la școală pe care nu-i cunosc din când în când dar în mare parte, am doar două prietene. Bianca și Maia. Le-am cunoscut pe ambele în grupa pregătitoare când am fost într-o excursie și Învățătoarea ne-a pus împreună. De atunci am fost practic inseparabile. S-a întâmplat că și locuim practic în același bloc (mă rog, la două scări distanță) și am petrecut toate zilele și nopțile pe care le-am apucat împreună. Acum mergem la cafenele în weekend, în clasele din școala generală mergeam la canto și când am fost mici, ne-am uitat la anime și ne-am jucat cu săbii împreună. Da, pe bune. Nu cu păpuși roz, cu săbii roz.

În faza noastră de școală elementară când cele două tabere sunt fete și băieți, noi eram fetele băiețoase care dau în tipi. Mai ales eu. Eram spaima băieților din clasa noastră, pentru că profitam de faptul că nici unul nu avea voie să dea înapoi în noi și dădeam tare cu șuturi și pumni. M-am plâns doar o singură dată despre cât de tare a dat un tip în mine, pentru că apucase un băț și mă lovise peste buză, în prima zi din clasa întâi. Sincer, credeam că învățătoarea avea să-i zică să mă lase să-l pocnesc și eu ca să fim chit, dar cred că am fost la fel de șocat, ba chiar mai ceva ca el când l-a pedepsit. I-am cerut chiar și scuze. De atunci n-am mai turnat pe nimeni niciodată, ba chiar mi-a părut rău pentru că de fiecare dată când provocam câte un tip la luptă, pentru că nici unul n-avea curaj să se bată cu mine deoarece credea că o să-l torn.

În orice caz, azi e vineri. După test voiam să mă duc acasă și să mai văd dacă am la ce să mă uit sau poate să mă joc pe calculator. Am început și eu să mă joc de câteva luni și în mare parte joc Fortnite sau Rust. Majoritatea fetelor pe care le-am știut au zis că pe calculator se joacă „disperații". Până în ziua de azi n-am înțeles de voiam să spună.

Am ajuns acasă la două jumate, la treizeci de minute după ce s-au terminat orele. Urăsc programul de școală. Dimineață nu-mi e niciodată suficient de foame să mănânc pentru că e prea devreme și apoi, după-amiază nu-mi e niciodată suficient de foame să mănânc pentru că e prea târziu. Nu de alta, dar mi-e mereu dor de mâncarea făcută de mama. Când eram în școala primară puteam să mă împac cu trezitul la 6 dimineața, după aia în generală la 8 sau 9, dar niciodată cu liceul. Mă rog. Fie ce-o fi. De când a început liceul, mama imi face sendvisuri si suc de fructe pentru pachet, pe care le mănânc la 10. Apoi acasă mai mănânc încă odată la 4. N-o să fie niciodată la fel de bun ca puiul la cuptor cu cartofi sau șnițelul cu piure al mamei pe care îl mâncam la 1, când veneam acasă într-a 1-a până în a 4-a.