Cine a spus că adolescența e ușoară?

Frământări

Sophie

Sunt în autobuzul școlii și îmi doresc să se termine mai repede orele de curs pentru a putea ieși cu prietenele mele: Jane, Brenda și Chelsea la o cafenea ca să putem discuta fără a fi deranjate, despre diverse, iar apoi trebuie să mă văd cu iubitul meu, James, la cinematograf pentru a vedea o comedie de dragoste împreună,așa cum facem de obicei, devenind o tradiție. Poate evenimentele acestea banale o să mă facă să iau o decizie pe care nu o voi regreta pe viitor.

Ajung in curtea liceului, un loc plin de adolescenți, pe care în mare parte îi cunosc din vedere. Le găsesc prin multitudinea de capete pe Jane și Brenda, Chealsea învățând, din păcate, în alt liceu. Merg la ele și le îmbrățișez, iar, prin spatele nostru îl văd pe Adam, care se îndreaptă către clădirea în care face el orele de curs, diferită de a mea.

Este vechiul meu vecin din copilărie, cu care nu îmi doresc să fiu văzută vorbind în liceu datorită faptului că stau printre persoanele populare, care nu agrează așa zișii "tocilart". De asemenea am prieten și nu vreau să înțeleagă oamenii greșit. Ne cunoaștem de mai mult timp decât le cunosc pe prietenele mele. Am fost vecini de bloc pana acum 1 ani, in clasa a 9 a, când părinții lui au divorțat, iar Adam împreună cu mama lui, care suferă de o boală cardiacă rară, ce o împiedică să lucreze, au trebuit să se mute din cauza problemelor cu banii.
De atunci Adam s-a maturizat și a început să lucreze pentru a-și îngriji mama. Am păstrat legătura deoarece am simțit că avea nevoie de susținerea mea, iar la rândul meu și eu aveam nevoie de el, pâna la începerea liceului acesta fiind singurul meu prieten. Din toamna aceea lucrurile s-au mai schimbat. Le-am cunoscut pe Brenda, Jane și pe Chelsea și dat fiind faptul ca ele sunt fete, am mai multe lucruri despre care pot vorbi cu ele.

Ne-am distanțat considerabil la începutul verii, anul ăsta, atunci când am ieșit pentru prima oară cu James, un tip cu 1 an mai mare decât mine, amuzant și frumos, iar pe de-asupra și cel mai popular băiat din școală. Când m-am dus să îi spun lui Adam, acesta nu s-a arătat încântat, așa cum m-am așteptat, ba din contră, m-a atenționat să am grijă cu James pentru că, după părerea lui nu e o persoană de încredere. După mărturisire, nu a mai dat niciun semn timp de 2 saptămâni, lucru care m-a speriat, dându-mi seama că mă place și că l-am rănit, ceea ce nu mi-am dorit niciodată să fac. Nu a recunoscut, asta pentru că, cred eu, știe că sentimentele nu sunt reciproce și că probabil dezvăluirea ar putea strica relația de prietenie creată. Este adevărat...din acel moment între noi nu a mai fost aceeași sudură.

Se sună de intrare, iar eu intru în școala si mă îndrept spre clasă, urmănd ca la prima oră să am geografia, având-o ca profesoară pe o bătrânică de treabă, la ora căreia se învață cu drag și la care de obicei sunt atentă deoarece este materia și profesoara mea preferată. Astăzi, însă e diferit. Mă uit gânditoare pe fereastră și mă gândesc dacă mai are rost să răman prietenă cu Adam. Acum că am prieteni noi, nu prea mai am nevoie de el, în plus vrem lucruri diferite unul de la celalalt. El poate vrea să îi fiu alături, insă eu simt că îi fac rău și că el îmi face la rândul lui rău mie și, dacă vom continua așa nu ne vom putea dezvolta pe plan personal  Până la urmă eu am iubi, o viața și-un drum propriu. Când o să am câteva momente singură o să îi trimit mesaj și o sa îl rog să ne vedem pentru a-i spune că știu ce simte și că ar trebui să încheiem prietenia. Îmi va fi greu, dar așa va fi mai bine pentru amândoi.

În timpul zilei sunt la fel de gânditoare, inclusiv la prânz, când sunt întreruptă din meditația mea asupra deciziei pe care urmează să o fac de către Brenda:

-Ce ai pățit de ești atât de absentă astăzi? Deja ai obosit după 2 săptămâni din clasa a 10 a?

-Nu mă simt prea bine, merg la cabinetul medical pentru că mă doare capul, mint eu dându-mi seama că nu are rost să mai aștept pentru că, dacă am stat să mă gândesc ieri, stau și azi, o să stau și mâine și nu voi ajunge nicăieri.

Mă ridic și ies rapid din cantină și mă îndrept înspre cabinet. Nu ajung, însă, până acolo deoarece mă opresc în prima baie care se ivește pe hol, având grijă să nu mă vadă nimeni. Ajung într-o cabină și îmi scot telefonul din buzunar. Deschid mesageria și îi scriu un mesaj lui Adam:

„Hei, am ceva de discutat cu tine! Este important. Putem să ne vedem mâine la ora 17 în parcul din apropierea casei mele?"

Știu că nu trebuie să aștept mult deoarece Adam stă în pauze mult pe telefon, neavând niciun prieten înafară, bineînțeles, de mine, deci răspunsul lui a venit repede.

„Da, sigur! Ești bine? Ai pațit ceva? Voi fi acolo, dar știi că nu pot să stau mult pentru că am serviciu la 18."

Îi dau seen. Stomacul mi se face mic. Uneori e atât de previzibil...Îi pasă întotdeauna atât de mult de mine...iar eu am de gând să închei legătura cu el.

Acum chiar mi-e rău.

Mai stau un pic în baie ca să mă liniștesc și plec, îndreptându-mă spre clasă, unde urmează să am matematica, o materie la care nu mă descurc deloc, iar la care într-o perioada Adam îmi dădea meditații pentru a nu rămâne corigentă, tocmai in clasa a 8 a. Amintirile cu el îmi îngreunează mintea, iar dintr-o dată mă ia o durere de cap infernală, iar totul se face negru în jurul meu.

Mă trezesc udă pe fața, înconjurată de o mulțime de picioare, cel mai probabil ale elevilor, dar și ale unei persoane cu o îmbrăcăminte diferită față de a noastră. Femeia, după cum mi-am dat seama, purta un halat. Mi-am dat seama imediat cine este: Asistenta medicală. Se pare că până la urmă minciuna a devenit realitate.
-Trebuie să vă dați câțiva pași în spate pentru a putea avea aer. Ridică-te ușor in fund, drăguță, îmi spune ea ajutându-mă. Tocmai ai leșinat pentru o scurtă perioadă. Când ai mâncat ultima oară? Ai băut suficientă apă?

- Ieri...și nu cred că am baut apă azi deloc,răspund eu puțin rușinată de situație. Și nici nu am mâncat. Am uitat. Mi se întâmplă des în ultima perioadă.

Chiar uitasem. Din cauza problemelor, corpul meu a uitat că îi trebuie hrană. Uneori sunt cu mintea în o mie de locuri, iar consecințele trebuie plătite.

- E clar că trebuie să mănânci de urgență. Îți dau pentru ora aceasta scutire, iar tu trebuie sa mergi la cantină și spune-le doamnelor de acolo că eu te-am lăsat. Dacă te simți rău, să vii la cabinet cât de repede poți, ca să nu te adun, iar de pe jos, a spus asistenta, cu un mic zâmbet năzdrăvan pe față.

Am făcut exact cum mi s-a cerut. Măcar, să văd partea plină a paharului, am scăpat de matematică și am și timp în plus să mă gândesc la discuția pe care o voi avea mâine cu Adam.