Cine a spus că adolescența e ușoară?

O seară agitată

Sophie

După liceu, împreună cu Brenda, Jane și Chesea, pe care am luat-o din drum, am mers la cea mai mare cafenea din orașul nostru, un loc frumos, cu multe plante și cu detalii delicate din lemn, care se află la jumatătate de oră de mers pe jos. Fiind destul de departe de școală, nu ne intersectăm cu niciun licean, lucru esențial atunci când ai de gând sa iți bârfești cum se cuvine colegii. Din păcate și de această dată am fost complet pe lângă subiect, în capul meu purtându-se o luptă.

- ...da, e foarte drăguț. Sophie, tu ce părere ai despre el, îl cuceresc? Crezi că merită? se parcă de departe Jane.

Nu am răspuns, eram blocată în gânduri.

- Sophie! Ce naiba ai? Pe ce planetă ești? E un lucru foarte important. Dar mai important este cu ce mă îmbrac la petrecerea de vineri, tu vii nu-i așa? Din câte știu eu, și James va fi acolo, poate vă dristați puțin împreună, poate plecați singuri înainte, zise Jane, zâmbind drăcește.

- Scuze că nu eram atentă, fă cum vrei. Cât despre petrecere, cred că vin și eu, dar te rog frumos, nu mai face apropouri tâmpite, că nu se vor ideplini prea curând.

Orele petrecute cu fetele au trecut foarte încet, fiind o tortură și nici măcar nu îmi mai aduc aminte despre ce am vorbit.

Am plecat spre cinema, care este aproape, dar nu aveam niciun chef, iar acest lucru trebuia să fie ascuns.

Am ajuns înaintea lui James, ca de fiecare dată, iar în timpul acesta mi-am adunat curajul ca până la urmă să îi răspund la mesaj lui Adam:

„Da..nu-ți mai face atâtea griji pentru mine:)))"

Răspunsul a venit instantaneu, de parcă aștepta acest mesaj de ore întregi, stând cu nasul lui mic și cu ochii lui de culoarea mierii, cu o șuviță brunetă care îi, stătea pe ochelarii pătrățoși și mari, cu toata ființa lipită de ecranul telefonului.

„Bineînțeles ca îmi fac griji, sunt prietenul tău, care iți va fi întotdeauna alături."

O lacrimă s-a scurs de pe obrazul meu, iar o durere îngrozitoare mi-a acaparat întregul corp. Din spatele meu s-a auzit o voce cunoscută, care m-a facut sa îmi revin.

- Sophie, ce faci iubito, scuze că am intârziat? a spus James îmbrățișându-mă.

- Nu este nicio problemă! am spus eu zâmbind, ușurata ca nu m-a văzut în stadiul deplorabil în care eram cu doar câteva secunde înainte. În secunda aceea am uitat tot și mi-am promis că o să trăiesc acele momente plăcute alături de cea mai importantă persoană din viața mea.

- Hai să ne grăbim ca să nu intârziem. Am luat eu ieri biletele, dar trebuie ca tu să iei floricelele și sucurile, ca de obicei.

Am ajuns exact la timp pentru a ne așeza comod la locurile noatre, în ultimul rând și departe de ochii curioși ai lumii. Tot filmul am stat ținându-ne de mână, ca la prima întâlnire, pe care mi-o amintesc pâna la cele mai mici detalii. Era inceputul verii, Iar James m-a invitat, spre mirarea mea, la film. Am fost in aceeași sală de cinema ca în această zi, doar ca atunci eram de o mie de ori mai emoționată, aceea fiind prima mea întâlnire. După ce am vizionat filmul, am dat o tură, cu mașina nouă a lui James, iar la sfârșit, în parcarea blocului meu, am avut parte de primul meu sărut, unul magic. Buzele lui cârnoase mușcându-mi-le pe ale mele mi-au făcut inima să alerge ca la un maraton al iubirii, trimițând sentimentul in tot corpul. Nu o să uit niciodată privirea de după acel moment, ochii aceia verzi în care se reflecta lumina beculețului de veghe al mașinii, zâmbindu-mi de parcă și-ar fi dorit toată viața sa existe acel moment de vis. De data asta nu s-a putut abține, așa că m-a sărutat si în timpul filmului.

Când am ajuns în fața blocului, mi-a luat capul ca pe un porțelan fragil și a început să mă sărute, coborând ușor, ușor înspre gât și punându-se de-asupra mea, ridicându-mi lin piciorul. Dintr-o dată se oprește și îmi zice în șoaptă:

- Ce-ar fi să vii la mine în seara asta, părinții mei nu sunt acasă și putem continua ce am început.

Am înghițit in sec. De-abia am facut 16 ani, în iulie, iar în opinia mea eram prea mică. În plus, ne cunoșteam doar de câteva luni, iar eu nu mă simt pregatită pentru acest pas important. Par o copilă dacă spun asta, așa că în schimb îi răspund:

- Scuze, dar ai mei și-ar face griji dacă aș lipsi o noapte întreaga.

- Înțeleg, poate altă dată. A da, am uitat să te întreb, putem joi să ne întâlnim la cafeneaua la care ne vewdem de obicei și să mă ajuți cu câteva exerciții la matematică, că trebuie să dau test vineri, iar ai mei nu o să mă mai lase să ies 2 luni dacă nu iau o notă decentă, iar asta ar însemna că nu te-aș mai putea vedea și aș muri de dorul tău. spuse James uitându-se insistent în ochii mei.

- Sigur că te ajut, zic eu deschizând ușa mașinii.

Am ieșit, puțin derutată și am intrat in scara blocului. Cum o să îi spun lui James adevărul, se vedea pe fața lui că iși dorea foarte mult s-o facem, dar dacă o să îi dezvălui adevărul, probabil o să creadă că nu am încredere în el, și o să vrea să ne despărți.

Intru pe ușa apartamentului, iar în sufragerie se uită mama și tata la televizor, stând pe canapea. Îi salut, iar ei imi raspund cu aceeași expresie. Merg pe coridor, iar vis a vis de ușa camerei mele, se află camera fratelui meu mai mare cu 3 ani, din care se aud sunete de împușcaturi, ca în fiecare seară. Intru într-un final în capera mea și mă trântesc în pat. Lacrimile încep să curgă. Ce naiba se întâmplă cu viața mea? Relația mea cu Adam va pune capul mâine, când o să îl rănesc îngrozitor, iar James vrea lucruri de la mine, dar pe care nu sunt pregătită să i le ofer. Ziua asta a fost îngrozitoare și mă tem că cea de mâine o s-o întreacă cu ușurință. Simt că trăiesc un coșmar. Cine a spus că adolescența e ușoară a greșit amarnic.