Frunza naiva Imi este cald in coconul verde care imi strânge trupul. Lumina de chihlimbar parca-mi mângâie nervurile si ma îndeamnă sa ma deschid. Fac primul pas si imi întind afara primul colț-mana dreapta. Este bine. Imi adun puterile si ma forțez cu mult curaj sa rup lanțurile care ma tin înfășurată. Ce bine-i acum! M-am îndreptat spre libertate, stiu cum este sa respir aer din propriul plămân. Sunt prima frunza. Auzisem de la unchiul Pann o lectie, ca frunzele se nasc spre a muri călcate in picioarele trecătorilor pana isi dau ultima suflare. Cu mine nu se va întâmpla asa ceva. Eu vreau sa înving si voi da mana dreapta ca un pact cu veșnicia. Am experimentat multe: soarele dimineții, blândețea lunii, prima ploaie de primăvara, prima adiere de vânt, mi-au zâmbit copiii si mi-au spus ca-s frumoasa! Cum sa mor intr-o zi?! Atâta timp a trecut de atunci, profeția nu s-a împlinit, tot verde si frumoasa mi-s. Cred ca sunt vreo 90 de zile. Wai, oamenii nici nu apuca sa trăiască atata si mor, dar mor bătrâni. Eu sunt verde si tânara, Pann s-a înșelat. Si asa au mai trecut cateva zile cu soare si visuri de vânt. Astazi trăiesc un sentiment nou, pe care, insa, vreau sa il împărtășesc. Ceva in mine simt ca s-a schimbat. M-am copt. Ma simt trista si nu ma mai pot bucura de nimic. Desi nu mi-am propus sa imi schimb hainele, cineva, altcineva a facut-o pentru mine. Mi-a dat o rochie galbena. Poate vrea sa ma asortez cu soarele. Cine stie?! Alta zi, alt sentiment. Astazi, era sa cad de pe creanga. Cat m-am panicat. Stateam ca de obicei pe terasa si admiram albastrul senin al cerului. Am simțit cum vântul imi face vânt peste balustrada. Abia m-am ținut. Nu stiu ce i-am facut si cu ce anume l-am supărat ca a trecut nervos pe lângă mine si, v-am zis, era sa cad. Maine, cand voi ieși la aer am sa meditez la acest aspect. Astazi sunt somnoroasa, parca am in corp sădită o sămânță de lene. Ies linistita la geam si privesc. Pe jos vad aceeasi culoare ca in rochia mea. Galben ruginiu. Ma aplec sa vad mai bine si, deodată, simt cum ma desprind de creanga si plutesc. Nu visez. Profeția s-a împlinit. Ce naiva am fost sa cred in vesnicie. Sunt jos acum si, in curând, pașii trecătorilor ma vor calca, uitând ca pana nu demult m-au admirat. A venit toamna afara si înăuntru: acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta....
