MELCHIZEDEK

Capitolul 1

Ivan Melchizedek Sinclair fusese găsit de o pereche de soți care plecau înspre Londra în aceeași noapte în care fusese abandonat.
Se întâmpla ca soții Edwards să fi trecut pe acolo și să fi oprit trăsura auzind un plânset de copil. Raven Edwards coborâ prima din trăsură, târându-și rochia cu volane în șapte centimetri de noroi în timp ce înainta, privind în jur. Afară era întuneric, fără pic de lumină, singura lumină artificială provenea de la lampa cu gaz pe care o ținea în mână.
Auzi un fâlfâit ca de aripi și coborându-și privirea, văzu un pui de șoim stând pe mânerul unui coș din material negru iar ochii mari și galbeni îi străluceau în noapte.

Benjamin Edwards se apropiă de soția lui, mărindu-și ochii surprins atunci când văzu mogârlița de băiețel din coș care zbiera cât îl ținea gura, agitându-și mâinile, speriat.
Era învășmântat într-o păturică maronie, cusută pe margini și avea o pereche de ochi verzi la fel de deschiși ca iarba în primăvara.
Văzând băiatul, trăsăturile lui Raven Edwards se îmblânzi și nu își putea imagina cine ar lăsa un copil atât de frumos aici, pe câmp, pe vremea aceasta rece și ploioasă.
Bărbatul se aplecă observând câteva lucruri înăuntrul coșului, lângă copil. Ridică ceasul vintage legat de pandantiv de la gâtul copilului, recunoscându-l ca fiind unul de bronz, vechi de generații întregi. Luă apoi bucata de hârtie împăturită în două și citind, își dădu seama ca acesta era un certificat de naștere. Ca și cum cineva plănuise să fugă cu copilul, luând cu el cele mai importante lucruri.

— Ivan Melchizedek Sinclair, citi bărbatul, iar Raven Edwards îl privi încruntată.

Îi înmână hârtia și soției sale care apropiă  lampa de gaz pentru a citi. Rămase puțin pe gânduri după ce a terminat de citit. Nu putea să își ascundă totuși, fața care îi lumina de fericire și de speranță, pentru că mereu și-a dorit un băiețel. Dar totuși, acest copil era foarte neobișnuit. Cum avea să îl ia, pur și simplu?

— Cine ar abandona un copil pe un câmp? rosti femeia, privind băiatul cu curiozitate.

— Pare mai degrabă uitat aici, dădu glas gândurilor sale Benjamin Edwards, prins adânc în propria minte.

— Ar trebui să îl luăm cu noi?

Bărbatul își întoarce privirea înspre copilul care, în continuare, plângea, iar el își dădu seama cu surprindere că nu voia să aibă de aface cu asta.

— Nu putem. Copilul ăsta are deja niște părinți, Raven, îi spuse cu blândețe soției sale și doar după expresia ei încruntată și a pufnetului frustrat își puteai da seama că îl dezaproba.

— Da, care nu au contenit să îl arunce ca pe un gunoi, lăsându-l în voia sorții, comentă aceasta, cu o stare bruscă de nervozitate.
Să fim serioși, Ben. Nimeni nu își lasă pruncul nou-născut și se mai întoarce ziua următoare după el. Copilul ăsta va muri în curând, dacă nu de frig, atunci de foame.
Cum vei mai putea dormi la noapte știind că ai lăsat un copil să moară prin nepăsarea ta?

Deseori, Raven Edwards se juca cu latura emoțională a bărbatului, încercând să îl determine să îi facă pe plac cu diferite lucruri. De obicei, erau lucruri mici, cum ar fi să îi împrumute trăsura pentru un drum la Bristol sau să curețe geamurile din bucătărie, desigur că era destul de jenant să îi lași în datorie astfel de treburi unui bărbat, mai ales când aveai o menajeră care trebuia să facă toate aceste lucruri. Dar aici nu mai era vorba despre treburi casnice sau împrumuturi, ci despre un copil! Cei doi soți nu aveau încă copii, de aceea Raven era atât de entuziasmată să păstreze băiatul.

Desigur că făcuse ca soția și nu a putut obiecta nimic atunci când aceasta l-a ridicat și l-a urcat în trăsură. Îi tot spunea că dacă i se găsesc părinții, îl vor da înapoi. Raven Edwards nu dădu semne că a auzit măcar acest lucru. Era convinsă că nimeni nu îl va căuta pe băiat, și cine să îl mai găsească, oricum, în Londra? Era deja decis. Ivan Melchizedek Sinclair era noul membru al familiei Edwards. Astfel că copilul creștea, ușor, sub acoperișul casei familiei Edwards, pe o stradă londoneză. Benjamin încă nu se obișnuise cu prezența lui în casa în care fusese doar el și cu soția sa, care, începea să îi acorde foarte multă atenție copilului, stând lângă pătuțul lui zi și noapte, schimbându-i scutecele și dându-i de mâncare. Anii treceau și apăru un alt copil, cinci ani mai târziu. Raven Edwards născu o fetiță, Audrey. Se gândise cu bucurie că va avea cu cine să se joace când va crește. Ivan Melchizedek avea acum cinci ani. Știa să meargă și să vorbească. Primul cuvânt rostit a fost "mama" care i-a făcut inima lui Raven să tresalte de emoție.