Povestea începe acum 3 ani.
Pe atunci aveam 13 ani , eram doar un copil. Îmi era dor de prietenii mei , mama pleca , deci trebuia să mă întorc la bunica . Mă bucuram , mă întorceam la şcoala mea , la colegii mei , "acasă" , puteam spune că eram în extaz .
Aşteptam cu nerăbdare începerea şcolii, dar nu ştiam că poate voi regreta asta ... Dar nu am regretat mai nimic , nici acum nu regret .
La şcoală pot spune că a început povestea mea. Acolo l-am întâlnit pe EL, cel ce mi-a schimbat viaţa . Justin ... cu ochii lui căprui , freza lui mereu ciufulită într-un mod ordonat , cu toate defectele şi calităţile lui . Hoţul ce mi-a furat sufletul, pofta de viaţa , ce mi-a luat tot .
Noi ..." Noi "a început de ziua lui ❤ . Drăguţ , nu ? ... Chiar deloc oarecum ... Era totul pentru mine . Îl iubeam mai mult ca pe mine însumi , era cea mai importantă persoană din viaţa mea . Făceam aproape totul împreună , mereu eram amândoi , ne iubeam mult .
Îmi amintesc şi acum cu zâmbetul pe buze de cum ne plimbam de mână prin parc , e cum ne alintam, de joculeţele noastre , de săruturile inocente , de micile certuri şi împăcările imediate . Ador faptul că ne copletam unul pe celălalt . Of... îmi amintesc de planurile pe care le făceam împreună , e geloziile noastre ... Deşi eram doar nişte copii noi iubeam , sau cel puţin eu , iubeam mai ceva ca acum .
Doamne , felul în care mă privea , mă facea să tremur pe interior . Era aşa drăguţ cum încerca să îmi dovedească că e cel mai bun , că merită să ma aibe . Adoram să-l privesc când juca fotbal , cum respingea "fanele" mai tot timpul , cum se uita după mine când treceam pe hol jucându-mă sau vorbind cu fetele . Totul era minunat . Tot ce îmi puteam dorii la acel moment , iubire , un iubit frumos , amuzant , drăgăstos , sensibil dar totuşi puternic , protector , prieteni buni , nu mai aveam certuri mari în familie , era totul okay.
Eu într-o zii am pierdut tot . L-am pierdut pe el , am pierdut pacea din familie , pierdusem încrederea prietenilor mei , mă pierdusem pe mine .
După un timp în care mă distrugeam mai rău , mă închisesem în mine , suferisem mult , Justin a revenit ca să mă ajute . Eram din nou fericită , îmi recapatam prietenii , dar totuşi familia nu îşi găsea liniştea ... Măcar îl aveam din nou pe el . Nu ştiam că doar pentru o perioadă scurtă . Tot din vina mea plecase din nou . Din cauza prietenei mele de fapt . Prietena mea cea mai buna de atunci . Mereu sclipitoare , subţirică , tăioasă , ascuţită şi din metal , lama . Din vina ei , a ranilor mele , din vina mea pierdusem tot ce mă mai ţinea vie în lumea asta moartă de mult.
Începeam să mă obijnuiesc cu lipsa lui , cu lacrimile zilnice , cu imaginea lui pe hol lângă alte fete , cu lipsa celui mai bun prieten al meu , să mă obijnuiesc cu nopţile reci şi dimineţile mohorâte . Nu puteam să-l uit , doar îl vedeam zilnic . Nu puteam să nu-l văd , pentru că era mereu acolo. Nu puteam să nu-l aud , căci vocea lui îmi răsuna în cap . Nu putea să nu-mi fie dor , căci îmi era .
Timpul trecea , durerea era deja o obijnuinţă . Fericirea nu venea , dar o imitam perfect . Prietenii erau acolo , dar eu mă simţeam tot singură. Acasă nefericirea mea se făcuse observată . Rănile mele fuseseră descoperite . Eram criticată aspru, de toţi , dar nişte prietene mă încurajau să nu renunţ .
La un momentdat , Justin mi-a devenit din nou prieten , ceea ce mă distrugea şi mai mult . Îi vedeam împreună , dar le zâmbeam . Prietenele nu mă înţelegeau de ce fac asta , făcea pentru ca aveam nevoie de el , chiar şi pentru câteva momente doar ca prieten . Noi eram foarte distanţi , dar totuşi prieteni . Grupul meu îl includea şi pe el , în al lui eram şi eu . Deaia a fost inevitabil să nu ne vorbim din nou . El mă cunoştea foarte bine , normal că îsi dadea seama cat de dor îmi este şi cât mă doare lipsa lui , dar ştia şi că nu vreau ca el să ştie , deci îmi facea "pe plac " . Se facea că nu îşi dă seama ...
Sfârşitul anului de şcoală se apropia , Justin din nou se departase ... Asta mă întrista foarte mult . Aveam speranţe mari , îmi martutisise că nu a uitat nimic , că încă ţine la mine , avusesem parte şi de câteva săruturi , îmbrăţişari . Speram că vara aceea se va schimba ceva . Aveam prieteni noi , aveam un alt caracter , eram schimbată , în bine zic eu ... Vara aceea avea să fie mai frumoasă .
Distracţia era la ordinea zilei , eram tot timpul afară , râdeam , dansam, cântam , făceam poze , absolut orice prostie îmi trecea prin cap o făceam . Poate făceam asta pentru ca voiam să-mi maschez cumva durerea înca prezentă în sufeltul meu ...
Aveam noroc cu Riley , cea mai bună prietenă pe care mi-o puteam dorii , nu era de mult timp acolo , dar totuşi , era acolo ❤ şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că e încă aici .
De când a devenit prietena mea , m-a ajutat mereu . A fost acolo pentru mine şi a încercat să mă ajute să zâmbesc . E una din puţinele persoane ce îmi aduc acel micuţ zâmbet pe buze când plâng , chiar şi în hohote . Pentru asta o iubesc şi acum ❤.
Acea vară a fost genială . Am făcut tot ce am vrut . Absolut orice idee ne venea , o puneam în aplicare . Ne-am distrat aşa de bine , şi totul era prea frumos .
Mă rog, cu excepţia momentelor când mi se făcea dor , plângeam , mă tăiam... Da mă tăiam ... , sau mometele în care Ry era tristă , sau oribilul moment când şi ea s-a tăiat din vina acelui imbecil .. Ufff .. nu voi uita niciodată cum plângea şi cum tremura.. Duh... Să trecem peste , urăsc ziua aia ..
God .. şi acum îmi amintesc de zilele în care Justin începuse să mă cheme pe afară şi petreceam o groază de timp împreună . Eram fericită cu adevărat , pentru că îmi aveam din nou prietenul . Partea cea mai frumoasă, dar şi cea mai nasoală , e că noi deveneam pe zi ce trece mai apropiaţi , aşa am devenit noi prieteni cu beneficii . În acel moment al vieţii mele credeam că era cel mai bun lucru... Mare greşeală. Nu înţeleg , pe atunci doar îl voiam aproape , nu conta că doar pentru câteva clipe sau pentru câteva ore .. Ştiam doar că e acolo ,lângă mine şi că într-un fel sau altul îmi arăta dragostea lui pentru mine . Știu... gândeam prost , dar ce să faci? Aşa gândeam ...
Şi aşa ajungem iar la parte când Ry mă face fericită .Fiinţa minunată ce îmi este soră şi în ziua de azi , i-a spus că eu îl iubesc , că nu l-am uitat şi că mărăneşte că el face ce face doar din amuzament . Woof.. Atunci el mi-a spus că gura mare a lui Ry s-a deschis, nu vă daţi seama că eu credeam că va râde sau ceva de genul , dar nu , el a zis că încă mă iubeşte , că nu avea cum să-şi uite prima lui iubire adevărată . Mamăăă... ce uimire a fost pe capul meu , am izbucnit în lacrimi ... şi au tot continuat după câteva săptămâni , fericirea mea dispăruse din nou odată cu el care pleca iar din viaţa mea .
Tristeţea mea se tot accentua , se amplifica şi nu voia să plece . Stătea agăţată de sufleţelul meu ca o lipitoare nehidratată . Mă seca de puteri , mă ucidea încet ,încet . Am avut noroc că măcar prieteni aveam ca să mă poată ţine vie .
Timpul trecu , greu, dar trecu . Vacanţa de iarna se apropia , iar eu îmi revenisem oarecum. Ce credeţi? Justin îşi aminti-se de mine , îşi amintise că mă iubeşte . Îşi dădu-se seama că îi e dor de mine .. Şi o idioată , fără pic de orgoliu , pentru ca l-a călcat de mult în picioare , şi cu o inimă ce tânjea după iubirea lui , l-a acceptat. Măi, şi acum îmi amintesc , de parcă trăiesc acum fiecare secundă . Acele sărbători au fost cele mai frumoase din viaţa mea ❤. Ştiu că mă rugam ca să mi se împlinească dorinţa de a fi cu el . Şi s-a împlinit , am petrecut noaptea dintre ani cu el , Ry şi alţi... Dar ei 2 erau cei mai importanţi atunci .
După acea lună nu am mai auzit mai nimic de el ... Oarecum îmi e dor de el , dar simt că nu mai am nevoie de el .
